Ion Negrei: „Odnostalko ar saluta și războiul pe teritoriul nostru”

1295
0

Deputatul socialist Vladimir Odnostalko a fost invitat duminică, 17 aprilie, pe canalul „Soloviov LIVE” de pe Telegram al propagandistului putinist nr. 1, Vladimir Soloviov. În cadrul emisiunii, Legislatorul prorus de la Chișinău a aprobat invectivele lui Soloviov împotriva guvernării și președintelui Republicii Moldova, sugerând că, pentru neascultare, am putea fi lăsați fără gaze și chiar invadați.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE
Deputatul socialist Vladimir Odnostalko, Vladimir Soloviov
Deputatul socialist Vladimir Odnostalko, Vladimir Soloviov

 Vladimir Odnostalko i s-a plâns lui Vladimir Soloviov că guvernarea de la Chișinău a interzis „panglica Sfântul Gheorghe” ca simbol al războiului. Potrivit lui, această panglică ar fi un simbol al „victoriei asupra fascismului”.

„Veșnică rușine deputaților care au interzis semnul Victoriei, panglica „Sf. Gheorghe”, pe teritoriul Republicii Moldova. De acum încolo, confecționarea, păstrarea și purtarea acesteia poate fi penalizată, inclusiv supusă amenzii de până la 450 de Euro. Președinta Maia Sandu  nu are nimic sfânt. Ca și întreaga guvernare, ea nu asociază marele război pentru apărarea patriei cu victoria poporului moldovenesc”, s-a plâns Odnostalko lui Soloviov.

În cadrul aceleiași emisiuni, deputatul BCS (Fracțiunea parlamentară a Blocului Electoral al Comuniștilor și Socialiștilor) susține că actualii guvernanți ar fi controlați din exterior, din moment ce au cetățenie română, sugerând că aceștia și-ar dori desființarea Republicii Moldova.

„Ei nu văd această țară ca pe un stat, nu o văd ca pe un teritoriu, uitați-vă la ei ce fac – anulează istoria noastră, ne strică relațiile cu partenerul strategic al poporului moldovenesc. 100 de mii de moldoveni au murit în marele război pentru apărarea patriei, dar de ei nimeni nu-și aduce aminte astăzi. Însă pentru noi ei sunt simbolul bărbăției și al curajului, pentru că ei au murit în lupta contra fascismului. Erau moldoveni și noi ținem minte bine”, a mai spus Odnostalko.

Deși a declarat că iubește ucrainenii, fiind de fapt chiar el ucrainean, Odnostalko a criticat guvernarea pentru că, împrumutându-se în afară, acordă refugiaților un ajutor prea mare, în detrimentul populației și așa sărace a RM.

Un alt subiect discutat în cadrul interviului a fost prețul la gaz și datoriile față de SA „Gazprom”.

„Din păcate, guvernarea noastră se comportă de parcă datoria de 700 de milioane nu ar exista, și nu ei ar fi semnat acel protocol, deși Guvernul și-a asumat în fața Gazprom-ului obligația de a realiza auditul. Ei cred că războiul va anula totul. Nu va anula nimic. Ei mizează pe suportul europenilor, dar Europa nu-i va ajuta. Toate aceste nenumărate vizite ale premierilor, miniștrilor de externe ale țărilor europene sunt fără rezultat”, a acuzat deputatul.

Reporterul „Gazetei de Chișinău” a întrebat istorici și analiști politici cum comentează intervenția lui Vladimir Odnostalko la emisiunea de pe Telegram a killerului mediatic al lui Putin, Vladimir Soloviov.

 „Să vă spun direct sau să înconjor?”

Sergiu Musteață/ istoric
Sergiu Musteață/ istoric

Istoricul Sergiu Musteață ne-a răspuns franc: „Să vă spun direct sau să înconjor? Afară de faptul că un om normal, care se consideră cetățean al statului, nu ar spune așa ceva, mi se pare o trădare clară de Patrie, de orice, și merită aplicat Codul penal la adresa lui, chiar dacă e deputat”.

Igor Munteanu, ex-deputat, ex-ambasador al RM în SUA, a opinat pentru „Gazeta de Chișinău” că gestul lui Odnostalko era previzibil.

Igor Munteanu/ ex-deputat, ex-ambasador al RM în SUA
Igor Munteanu/ ex-deputat, ex-ambasador al RM în SUA

„Era de așteptat, pentru că acest personaj pune o pată uriașă pe imaginea Parlamentului Republicii Moldova și este pur și simplu un mercenar, care își utilizează accesul (coridorul) de comunicare cu posturile de stat rusești, ca să denigreze Republica Moldova și pe cetățenii săi sau să se asocieze unor narative extrem de negative statului agresor. Odnostalko este un personaj odios care își demonstrează calitatea de dușman”.

 „El ar saluta și războiul pe teritoriul nostru”

Ion Negrei/ istoric
Ion Negrei/ istoric

Istoricul Ion Negrei crede că este „o manifestare deschisă a coloanei a cincea din Republica Moldova care este foarte bine plasată la cel mai înalt nivel în Parlament. Tocmai reprezentantul poporului, care este deputatul Odnostalko, vine cu mesajul unei alte țări, cu propaganda războiului nu doar în Ucraina, dar și la noi. El ar saluta și războiul pe teritoriul nostru, iată care este gravitatea intervenției sale”.

 „Autoritățile statului Republica Moldova ar trebui, cel puțin, să poarte o discuție cu domnul Odnostalko”

Ion Tăbârță/ analistul politic
Ion Tăbârță/ analist politic

Întrebat de reporterul „GdC”, analistul politic Ion Tăbârță ne-a declarat: „Este o intervenție a unui propagandist rus pe teritoriul Republicii Moldova. Prin ceea ce declară el nu promovează interesele naționale ale Republicii Moldova, ci se referă la interesele naționale ale Federației Ruse. Interese agresive, cu foarte multă fobie, cu tot ce este prorus. Sunt niște declarații scandaloase și cred că autoritățile statului Republica Moldova ar trebui, cel puțin, să poarte o discuție cu domnul Odnostalko, pentru că această declarație a lui subminează sistemul politic din Republica Moldova și, în general, ordinea constituțională care este la Chișinău. În cazul dat, el face jocurile Rusiei și vedem că el nici pe departe, în ceea ce declară Soloviov, nu încearcă să apere poziția RM, dimpotrivă, el alimentează acțiunile agresive și virulente ale Federației Ruse față de statul nostru. El se comportă ca un cetățean al FR sau ca o persoană care promovează interesele agresive ale FR”.

Comentatorul politic Anatol Țăranu, ex-ambasador, ex-deputat, a opinat că: „Este o intervenție a reprezentantului unui partid prorus care se gândește mai puțin la interesele Republicii Moldova. Aceasta este esența adresării lui Odnostalko către unul dintre cei mai odioși propagandiști ruși”.

Anatol Țăranu/ comentator politic
Anatol Țăranu/ comentator politic

Reprezentanții guvernării nu au comentat încă declarațiile lui Odnostalko.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE