Cine va desființa autocefalia bisericească?

957
0
Sfântul Grigorie V, Patriarhul Constantinopolului. Sfântul Grigorie a fost cel de-al 234-lea Patriarh al Constantinopolului, a primit moarte mucenicească în timpul Războiului Grec de Independență din 1821, la porunca Sultanului Mahmud al II-lea, fiind spânzurat de poarta principală a Patriarhiei Ecumenice, în noaptea Învierii Domnului. În 1921, a fost canonizat de Biserica Ortodoxă a Greciei, fiind sărbătorit ca etnomartir (Εθνομάρτυρας), pe data de 10 aprilie

Opinie pe marginea interviului acordat „Gazetei de Chișinău” de către părintele Pavel Borșevschi

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Când Cel Preaînalt a împărţit moştenire popoarelor, când a împărţit pe fiii lui Adam, atunci a statornicit hotarele neamurilor după numărul îngerilor lui Dumnezeu”. (Deuteronomul, cap. 32. 8 )

Termenul „filetism” a fost lansat de teologul rus din Occident Vladimir Losski (1903-1958), autorul sintezei dogmatice Teologia mistică a Bisericii de Răsărit. El considera etnofiletismul (din greacă – a iubi etnosul) „erezia de a întemeia o Biserică locală pe un principiu politic, etnic sau cultural”.

Concomitent, nici ruşii nu neagă principiul organizării Bisericilor Autocefale etnocentrice, pe neamuri, în Ortodoxie. Tocmai ei sunt cei care practică etnofiletismul agresiv, care generează etnofiletismul defensiv.

Și oare de ce, după căderea Constantinopolului, turcii îl numeau etnarh pe Patriarhul Ecumenic al ortodocșilor?

Etnofiletism: erezie sau necesitate?

Părintele Pavel Borşevschi din Chişinău face trimitere la Biserica Una (nici rusă, nici română) şi la Sinodul din Constantinopol din 1872, fără a lămuri contextul istoric: în 1872 ortodocșii bulgari erau nemulțumiți de supremația clerului grec în unele episcopii, iar sinodul îi condamna şi pe greci – pentru filetismul agresiv, şi pe bulgari – pentru filetismul defensiv.

Dacă este o erezie să aperi un anume neam, de ce părintele Pavel îl consideră „om sfânt” pe Mitropolitul Onufrie, ierarhul de sub jurisdicție moscovită de la Kiev, care „se roagă pentru oastea ucraineană”? Da, creştinismul se adresează persoanei, dar credinţa religioasă nu-i o chestiune de interes atât de individual cum ne sugerează inamicii creştinilor.

Biserica Ucraineană de sub jurisdicţie moscovită are, conform unor statistici dinainte de actualul război, 11.000 de parohii, din care fac parte nu numai ruşi, ci şi ucraineni, români din Bucovina şi regiunea Odesa ş.a. Oare mântuirea acestor oameni s-ar putea face doar prin anularea specificului național?

Biserica este organul prin care neamurile se apără de pieire

Am studiat începuturile lucrării ucrainenilor pentru ruperea de sub jurisdicția BO Ruse, în 1917, comparând acţiunile lor cu ce au făcut basarabenii în zile asemănătoare cu cele prin care trecem acum. Spre deosebire de basarabeni, care se deplasau la Iaşi pentru a relua legătura cu mitropolia istorică din care au fost smulși în 1812, ucrainenii nu aveau o Biserica Ortodoxă Autocefală Ucraineană de care să se lipească. Deși făceau trimitere la Tomosul din 1589 şi la secolul XVII (1589-1689), când se supuneau direct Constantinopolului, în 1917 o luau de la zero, şi nu aveau numărul necesar de episcopi pentru a hirotoni alți episcopi.

Au procedat într-un fel care m-a uimit. Viitorii episcopi, pregătiţi pentru hirotonie, au fost duşi la Pecerskaia Lavra, iar acolo, în locul ierarhilor lipsă, au pus pe capul candidaților mâna de la moaștele unor sfinți ierarhi din acele peșteri. Acest fenomen a fost numit de ruşi „samosveatsvo” (autohirotonire). Putem să ne imaginăm cât de vie şi disperată era dorinţa ucrainenilor de a se desprinde de BORu, chiar dacă sub regimul procurorului Pobedonosţev (un mirean care o conducea mai bine decât un patriarh) a fost restabilită viaţa bisericească după vătămările ei din timpul lui Petru I. Puterea sovietică îl întemnițase pe patriarhul rus Tihon, proaspăt ales, pentru că-i anatemizase pe bolșevici, iar ucrainenii îşi hotărau singuri soarta.

După 1992, când la noi încep mişcările de reactivare a Mitropoliei Basarabiei, şi Filaret Denisenko întemeiase Patriarhia Ucraineană de la Kiev, cu 5000 de parohii scoase de sub controlul Moscovei. Deşi pedepsit de Patriarhia Rusă prin excomunicare, este instalat ca mitropolit la Kiev în 1995 şi treptat se uneşte cu Biserica Autocefală Ucraineană de peste hotare, condusă de Mitropolitul Macarie Maletici (1500 de parohii). Ei bine, la sfârşitul lui 2018 – începutul anului 2019, Sf. Sinod al Patriarhiei Ecumenice a acordat Tomosul prin care Biserica Ucrainei, desprinsă de sub jurisdicția rusă, devine autocefală.

Dacă din cauza războiului actual Mitropolitul Onufrie sau măcar o parte din cele 11 mii de parohii de sub jurisdicţie rusă păstorite de el, vor trece sub jurisdicţia Bisericii Autocefale Ucrainene condusă de Mitropolitul Kievului Epifanie Dumenko, atunci BO Rusă va fi practic înjumătățită ca număr de parohii, fiind nevoită să creștineze șamanii de peste Ural. Mai mult de 50 la sută din imperiul bisericesc rus îl constituiau parohiile Ucrainei (vreo 18000) şi ale R. Moldova (aproximativ 1300).

Ierarhul rus trimis la noi înainte de Unire, Vladimir Sinkovsky, recunoştea că a învăţat limba păstoriţilor săi basarabeni pentru că aici a văzut mase de creştini, nu ici, colo câte un creştin, cum era situaţia în teritoriile ruseşti repartizate lui pentru misiune.

Să ne întoarcem la oile noastre

Mulţi creştini basarabeni îşi închipuiau prin 1991 că după destrămarea URSS nu ne rămâne decât să dobândim, ca ucrainenii, autocefalia. Dar ea fusese acordată deja Bisericii neamului nostru în 1885. După Marea Unire, în scaunul episcopal de la Chişinău era trimis Nicodim Munteanu, viitorul Patriarh al României.

După 1992, Mitropolia Basarabiei, reactivată de Patriarhia Română, s-a numit exact ca cea dinainte de 1945. Ne întrebam: de ce ierarhul Vladimir Cantarean, care-l înlocuise pe Serapion Fadeev la Chişinău, nu a procedat ca predecesorii din 1918? De ce părintele Pavel Borşevschi nu a făcut gesturile care i-ar fi eliminat pe viclenii Roșca şi Cubreacov din procesul revenirii sub jurisdicția corectă, canonică? Sau de ce nu s-a alăturat în 2008 zecilor de preoţi din Mitropolia Basarabiei, care au cerut mitropolitului Petru îndepărtarea lui Cubreacov din funcția de sfetnic şi controlor al conducerii acestei eparhii?

S-ar putea ca, în contextul acestui război, Mitropolitul Vladimir de la Chişinău să ia o decizie privitor la ieșirea celor 1300 de parohii din R. Moldova de sub jurisdicție rusă. Mai bine mai târziu decât deloc. Sau chiar aşteaptă Mitropolitul Vladimir să i se întâmple ca în 1989 ierarhului rus Serapion? Eram în catedrală, în timpul Sfintei Liturghii, când o preoteasă, Elena Ciobanu, l-a rugat frumos pe Serapion să ne respecte sau să plece. Da, a plătit pentru filetismul ei defensiv – i-a murit fiica, într-un accident rutier, desigur.

Este vremea să înceteze pentru totdeauna folosirea Mitropoliei Chişinăului ca instituţie care refuză să ne reprezinte, ca instrument de asimilare etnică şi manipulare politică. Şi atunci filetismul nu va mai fi sinonim cu xenofobia şi izolarea în căminul național autocefal.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE