Au înflorit narcisele în anvelope. ,,Gazeta de Chișinău” a vizitat câteva sate din raionul Nisporeni pentru a afla ce fac oamenii cu anvelopele uzate

2262
0

Unii folosesc anvelopele uzate pe la porți, improvizează mici garduri, alții decorează cu ele gospodăriile, fac ghivece pentru flori. Sunt câteva exemple cum reutilizează oamenii cauciucurile uzate. De această dată, echipa ,,Gazetei de Chișinău” a vizitat orașul Nisporeni și satele Vărzărești, Seliște, Ciutești, Păruceni din raionul cu același nume.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Mergând pe străzile orașului Nisporeni, am ajuns la poarta soților Parascovia și Andrei. Doi pensionari de aproape 80 de ani, sau, așa cum ne-a spus mătușa Parascovia: ,,80 fără doi”. Aceștia au la gardul gospodăriei două parcele de pământ pline cu flori de primăvară, în special narcise, îngrădite cu anvelope uzate de la biciclete… vreo 50 la număr.  Cum erau acasă, stăpânii ne-au deschis poarta și ne-au vorbit de micul gard din anvelope uzate. Mătușa Parascovia ne-a povestit că a pus anvelopele cu soțul său acum un an. Inițial, gospodarii au făcut gard din ramuri de mlajă, însă a fost rupt peste noapte de către trecători. Ulterior le-a venit ideea să recicleze cauciucurile vechi.

,,Le avem de la bicicletele soțului. S-au adunat, dar am mai luat de la vecinii care aveau biciclete. Astea pe care le-am pus noi sunt uzate. Așa ne-a venit nouă ideea. Înainte puneam cartofi, dar am suficient pământ, de-aș avea puteri să-l lucrez. Am prășit chiar ieri pe lângă florile de aici. Parcă ați știut când să veniți”, ne-a spus mătușa Parascovia.

Stăpânii gospodăriei ne-au mărturisit că sunt mulțumiți de faptul că au găsit un rost anvelopelor uzate, să fie practic și să arate bine. Urmează să le vopsească, să aibă un alt aspect, unul mai plăcut, ne-a zis Andrei, soțul Parascoviei:

,,La Chișinău am văzut la cineva niște lebede făcute din anvelope. Știu că unii mai dau foc la anvelopele uzate, alții le țin pe acasă. Iată am pus aici un cauciuc vechi la un copac, nu-l mai scot. Mai avem în grădină câteva.”

Pe strada unde locuiesc nea Andrei și mătușa Parascovia l-am întâlnit pe Petru, pe care l-am întrebat ce face cu anvelopele uzate și dacă a luat exemplu de la vecinii săi. Acesta ne-a spus că și-a lăsat anvelopele uzate la stațiile de vulcanizare, dar unii oameni le aruncă.

,,Le aruncă peste tot, prin centru, pe la stațiile de vulcanizare. Eu le las pe la vulcanizări, dar ce fac ei ulterior cu ele chiar nu știu. Unii le pun la copaci”, ne-a declarat Petru, locuitor al orașului Nisporeni.

După discuția cu oamenii mai sus menționați, am fost la una din stațiile de vulcanizare din oraș. Acolo, mecanicul schimba anvelopele la o mașină… Nu a avut timp să ne povestească multe despre ,,soarta” anvelopelor uzate, care sunt lăsate de localnici la stația de vulcanizare, însă ne-a explicat pe scurt că: ,,oamenii le iau acasă, le pun la flori, la copaci”.

Am vorbit și cu bărbatul care aștepta să fie schimbate anvelopele la mașină. Acesta a menționat că nu are anvelope uzate, însă: ,, când se mai aduna vreo două le umplem cu pământ și punem flori… să fie frumos. Nu le mai arunca lumea. Le refolosesc. Le taie, fac flori, cocostârci. Nu prea aruncă lumea anvelopele.”

În cele 10 minute cât am stat la stația de vulcanizare, s-a apropiat încă un localnic cu  o problemă la mașină. Acesta ne-a comunicat ca știe despre o fabrică de reciclare a anvelopelor uzate din Chișinău.

,,Știu că acolo ajung anvelopele. Când se adună mai multe, vine cineva chiar la vulcanizare și le ia. Unele le-am dus la grădiniță pentru decorațiuni”, ne-a spus bărbatul.

După ce am discutat cu câțiva șoferi și cu mecanicul de la stația de vulcanizare, ne-am îndreptat spre satele de lângă oraș. În satele Ciutești și Seliște am observat mai multe gospodării care aveau anvelope uzate pe la garduri, negre sau vopsite cu var, folosite drept ghivece pentru flori sau puse la pomi.

Ultima destinație a fost satul Păruceni. În parcul din localitate am observat mai multe anvelope colorate, în care erau flori. Modalitate de reutilizare a anvelopelor uzate lăudată de către săteni.  La fața locului am vorbit cu o locuitoare a satului Păruceni, pe nume Corina, care a afirmat:

,,O soluție de reutilizare interesantă. Pentru că trebuie așa ceva în sat, copiii n-au unde se juca, e o frumusețe acest parc așa amenajat. Mie îmi place. Noi nu luăm anvelopele acasă, le lăsăm la stațiile de vulcanizare.”

Acțiunea are loc în cadrul Proiectului „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova” (MSPL), implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) în parteneriat cu Ministerul Mediului al Republicii Moldova și sprijinit financiar de Ministerul German pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (BMZ), Uniunea Europeană, Guvernul României, Guvernul Suediei și Agenţia Elveţiană pentru Dezvoltare şi Cooperare (SDC).”

Conținutul acestui articol este responsabilitatea exclusivă a autorului și nu reflectă neapărat opiniile finanțatorului.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE