Să spunem lucrurilor pe nume (II)

528
0

Inerția Vestului la agresiunea rusă are cauze multe și vechi. Niciun ziar din lume nu are însă destul spațiu pentru enumerarea, darămite explicarea lor. E destul să constatăm că, în plin război, sondajele din Franța sugerează o victorie la limită a lui Emmanuel Macron în fața lui Marine Le Pen în turul doi al prezidențialelor. Cu alte cuvinte, aproape o jumătate din alegătorii francezi au de gând să susțină o politiciană suspectată că și-a finanțat campaniile cu bani trimiși de Putin. Mai mult, în primul tur, 22% din voturi au mers către Jean-Luc Mélenchon, un personaj la fel de antioccidental și de antiliberal ca și Le Pen, câștigătoare la limită a cursei pentru locul doi, cu 23,1%. Ce-i în mintea francezului de rând, unul Dumnezeu știe, dar pasiunea unui popor situat în chiar inima civilizației occidentale pentru extreme și simpatia lui pentru lideri și partide care vor izolarea Franței de NATO și UE, mai ales acum, când pacea în toată Europa este amenințată de Rusia, pot semnala orice, mai puțin inteligență și civilizație.

Susține și tu presa! Abonează-te la o sursă de informare independentă. Acum e simplu, intră pe

ABONAMENT

Defazarea SUA e și mai tristă, dat fiind rolul uriaș jucat de americani în NATO și în sistemul de garanții de securitate care a betonat până acum defensiva Occidentului în fața barbariei de orice fel. Nu mai arăt cu degetul la clasa politică, totul e limpede acolo; mă uit și de astă dată la sondaje. Oricât de aproximative, acestea denotă întotdeauna nu doar stări de spirit trecătoare, ci și tendințe pe termen lung. Iată unul dintre ele: la întrebarea „Cu cine țineți mai mult în războiul ruso-ucrainean?“, ușor peste 50% dintre tinerii de 18-29 de ani au răspuns că sunt de partea Ucrainei, pe când ceilalți fie țin cu Rusia, fie nu știu exact cu cine ar trebuie să țină (de parcă e vorba de un joc video sau de un meci de baseball, nu alta). La fel, doar 50% din tineri sunt îngrijorați de deznodământul ostilităților. Altfel spus, doar lor le pasă cine va învinge. Pericolul nuclear și avansul unui stat militarist și xenofob, fascist și criminal în adâncul Europei le scapă celorlalte 50% de tineri americani. După părerea mea, sondajul nu este complet – pentru a obține cele mai concludente rezultate, sociologii trebuia să-i roage pe toți acești tineri să arate Ucraina pe harta lumii. Îi înțeleg însă de ce nu au făcut-o: cum să destrami speranța că cel puțin o jumătate din „mileniali“ sunt sănătoși la cap?

Prin contrast, persoanele de peste 65 de ani, participante la anchetă, s-au exprimat, în marea lor majoritate (sub 90%), în favoarea Ucrainei și și-au dorit înfrângerea totală a Rusiei în acest conflict. E mai belicoasă cumva generația de americani în vârstă sau totuși ține minte bine Războiul Rece și, mai ales, a învățat ceva la școală pe vremuri? Cred că „bătrânii“ nu ar fi avut probleme nici cu orientarea pe hartă.

Concluzia e să nu fim prea optimiști în legătură cu capacitatea Occidentului de a ne apăra și de a se apăra. Crimele militarilor ruși au urnit, în sfârșit, mașinăria birocratică din Vest și ceva armament greu se va strecura prin puzderia ei de șurubașe și de piulițe ca să ajungă, în sfârșit, pe frontul din Ucraina. Se strecoară deja. Dar prea târziu, prea anevoios, prea puțin, iar dacă nu erau cadavrele descoperite în nordul Ucrainei, nu vedeam nici atâta. Speranțe rezervate trebuie nutrite și în legătură cu finalul conflictului. Entuziasmul stârnit de capacitatea de rezistență a ucrainenilor nu trebuie să substituie obligația de a-i ajuta. E o țară care trebuie susținută continuu, pe orice cale. Să fie clar că îi ajutăm nu pe ucraineni, ci pe ruși atunci când războiul începe să ne „obosească“ și, stresați nevoie mare, îl trecem pe planul secund al preocupărilor și gândurilor noastre. Observ deja relaxarea posturilor de televiziune, revenirea la frivol, la cancanul obișnuit, la dezbateri futile. Atâta vreme cât Putin e în fruntea Rusiei, suntem în război permanent cu răul. Da, răul în starea lui pură, radicală, fără afixe. Răul nuclear (echivoc asumat!), pe care îl putem numi cum vrem, de la Antihrist la regim criminal – esența nu se schimbă. Suntem ori de partea binelui, ori nu mai suntem deloc.

Orice contraargument la cauza ucraineană, oricât de justificat ar fi fost pe timp de pace, este, azi, un argument în folosul răului, al distrugerii, al omuciderii. Am face bine, de exemplu, dacă nu ne-am da cel puțin acum cu părerea despre Bucovina de Nord și Basarabia de Sud, căci nu e doar ridicol și improductiv să le pomenim ca dovezi ale „naționalismului ucrainean“ care i-a afectat, „vezi dom’le, pe români, ca și pe ruși“ – este pur și simplu pervers și pe de-a dreptul cretin. La urma urmei, ce am făcut cu adevărat pentru românii din Ucraina timp de trei decenii de relativă liniște în regiune, dincolo de zbierătul funambulesc și jelaniile de operetă ale unor patrioți de mucava? Ucrainenii sunt cei care, apărându-se, ne apără și pe noi de întuneric. Și nu se știe dacă noi ne-am și i-am fi apărat la fel dacă situația se inversa.

În caz că nu mă credeți, vedeți și alte sondaje, românești, care arată că doar un sfert de populație e gata să-și apere țara în război. O jumătate dintre români afirmă că țara lor nici nu prea merită să fie apărată. Respondenții produc aici o confuzie evidentă între „țară“ și „stat“ (statul fiind echivalat cu administrația publică), cum bine a observat cineva, dar e foarte greu de spus dacă o fac conștient sau inconștient – raportul ipocriziei și prostiei în alegerea sinonimelor e întotdeauna dificil de reperat. În același timp, peste 70% dintre români cred cu seninătate că NATO va apăra oricum România – dacă nu ne omorâm noi cu patriotismul, să se omoare alții pentru noi! Cea mai apăsătoare impresie o lasă însă sondajele moldovenești. Și cum să n-o lase când 40% din populație nu știe sau nu vrea să ofere răspunsul la cea mai elementară întrebare cu putință: „Cine poartă vina pentru război?“. Mai pe șleau: „Cine-i agresoru’, nene?“

 (va urma)

 

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Săptămânalul „Gazeta de Chișinău” publică în paginile sale și pe pagina web a publicației articole ce reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chișinău” este unul din puținele ziare rămase pe piața mediatică care face jurnalism liber și corect. Nu-l lăsa să dispară! Contribuie și tu la menținerea unei publicații libere. Acum poți face un abonament oricând și de oriunde te-ai afla. Dacă abonezi un om drag la formatul PRINT, atunci redacția îți oferă gratuit, prin poșta electronică, formatul PDF al gazetei, în fiecare zi de vineri, la prima oră. Susține „Gazeta de Chișinău” printr-un abonament în format PRINT sau PDF.

ABONAMENT

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here