„Dictatura” și „cenzura” democraților

Greșeala fundamentală a autorilor proiectului privind securitatea informațională e punerea amendamentelor despre Serviciul de Informații și Securitate în capul listei. Or demne de atenția noastră sunt intervențiile în Legea cu privire la libertatea de exprimare, iar pe fondatorii de media electronice și de televiziuni ar trebui să-i doară modificările în Codul serviciilor media de televiziune și în Legea comunicațiilor electronice. Codul penal sau Legea SIS sunt grija altora. Despre legile de război și situații excepționale nici nu vorbim, aici libertățile vor fi subțiate din oficiu și mie, individul nedisciplinat, îmi este mai convenabil ca ele să-mi fie limitate cu slova decât, voluntar și abuziv, cu tancul. În cazul „Sputnik” ș.a., d.e., important era că manipularea a fost, într-un târziu (după intervenția rusă în Ucraina), oprită.

Cam așa e și cu reforma justiției. Dacă am fi avut până acum o justiție corectă și eficientă, eu aș fi fost primul care aș fi protestat împotriva amendamentelor legislative sau a remanierilor, dureroase, incorecte politic și etic. Organismului bolnav terapia nu-i mai ajută, e nevoie de dureroase intervenții chirurgicale, chiar dacă organismul se opune drastic. Cu cât mai învechit în rele, cu atât mai înverșunat. Și atunci aleg: sunt reticent, indiferent politic, sau accept schimbarea. Reforma e revoluție, în versiune soft. Mic război local, cu tensiuni interne majore.

Având în vedere lipsa unei experiențe și tradiții democratice (dar și de administrare a treburilor de stat), dar, mai ales, divergențe enorme, stimulate din exterior, singurul reper solid este alinierea la standardele europene, mai ales în contextul studierii caietului de sarcini pentru aderarea la UE. În context, legile trebuie supuse expertizei și ajustate foii de parcurs, busolă pentru vremurile când valurile furtunilor interne și externe dezorientează mereu peticita noastră arcă a supraviețuirii comune.

Nu e un secret că „liberii cugetători” ai spațiilor virtuale, ca și „experții” diletanți ai televiziunilor noastre amatoriste, infectează adesea spațiul cu ideile războinicilor din Est, care atacă mișelește Ucraina, care bagă zâzanie în Europa, care vor să instituie noua ordine mondială, construită din feude izolate, dominând lumea fărâmițată pe principiul: împarte și stăpânește. Falsurile din presa oligarhilor erau floare la ureche pe lângă vastele domenii informaționale, necontrolate azi, în care orice neisprăvit etalează, într-un limbaj aproximativ, ideile primitive străine, alăturate instinctelor primare. Și se revoltă când e blocat pentru aberații și agresivitate.

Pe contrasens, dacă tot credităm atât de mult SIS-ul (încă suspectat de legături cu fondatorul său statutar KGB-FSB), de ce acesta nu ne-ar demonstra eficiența, fiind consecvent până la capăt? Expulzând, d.e., câțiva agenți ruși foarte activi din „corpul diplomatic” al Ambasadei Federației Ruse. Ar fi avut un triplu efect: asanarea spațiului, pentru a respira mai ușor (și pentru a-și ușura munca pe viitor); aprecierea ucrainenilor și a europenilor; în fine, pentru a fi mai convingători, de vreme ce îl însărcinăm cu monitorizarea spațiului virtual (pe care unii îl credem – greșit, probabil, deoarece nu ne aparține – foarte intim), unde, iată, ne pierdem o jumătate de viață. Or, dacă tot se adaugă un articol nou (10/ 1) în Lege, amintim că vechiul articol 10 (w) obligă SIS „să efectueze, în condițiile legii, verificări de securitate prin eliberarea și retragerea de avize angajaților misiunilor diplomatice și oficiilor consulare”. Și, dacă am pus indezirabilul SIS în capul decizional: cum să știm că nu ne vor manipula chiar bravii săi angajați sau, dimpotrivă, dacă nu vor închide ochii la falsuri… jenante pentru ei?

Insurgent cam dintotdeauna, eu, omul antisistem, gata să mă sacrific voltairian pentru dreptul oponentului de a se exprima fie și împotriva mea; eu, care nu am preferat să mizez pe propria persoană, colaborând doar de nevoie cu statul, la insistența lui, nu puteam să nu mă revolt. Dar, ca să fie și cu folos, toate media vizate ar trebui să analizeze punctual și să fixeze exact ce este abuz în proiectul votat (abia) în prima lectură. Or închiderea sursei de dezinformare abia în urma deciziei judiciare (cum se sugerează) poate fi ineficientă, otrava manipulării răspândindu-se rapid. Se poate însă acționa concomitent: blocarea, la solicitarea instanțelor operative, a sursei, cu adresarea imediată, implicită și concomitentă (!) în judecată. Un compromis, excluzând abuzurile, atenuând efectele, eliminând suspiciunile.

P.P.S. O cheie explicativă ne oferă, subit, socialiștii, adresându-se Curții Constituționale. Nu pentru a apăra libertatea cuvântului, ci, într-o solidaritate sfidătoare cu agresorii, cu criminalii de război, alegând cea mai dureroasă – pentru ei – interdicție: eliminarea din spațiul public a simbolurilor războinice ale unui stat străin, azi agresor recunoscut mondial, acuzat de ONU, eliminat din Consiliul Europei, stat care nu ascunde că suntem și noi pe lista ambițiilor sale revanșarde.