De ce am fost trist de 1 aprilie

982
0

La rugămintea unui coleg scriitor, bun prozator și poet, iar în prezent bun director al unei biblioteci din Chișinău, am acceptat să vin pe 1 aprilie la o întâlnire cu elevii. Aceștia, o clasă întreagă de a zecea dintr-un liceu vecin cu biblioteca, au întârziat la „măsură”, dar au fost pe urmă bucuroși, pentru că era ziua umorului, să afle ce este epigrama. Nu că nu ar fi putut trăi fără asta, dar așa este rânduit în viață: să mai afli măcar din când în când câte ceva nou.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Pentru ei însă aproape tot ce le spuneam eu era nou. De Cimpoi, ce-i drept, auziseră, dar mai mult ca instrument muzical. De scriitorii umoriști Petru Cărare, Efim Tarlapan, odihnească-i Domnul în pace, de Ion Diviza, Dumnezeu să-i dea sănătate, nu știau nimic, iar de mine aflaseră, probabil, cu ceva timp înainte, când au fost anunțați că vor merge la bibliotecă „să se întâlnească cu unul care îi va face să râdă”.

Pe parcursul a vreo jumătate de oră le-am spus epigrame, inclusiv școlare, le-am explicat cum este construit acest catren, i-am informat că, anual, în tot spațiul românesc se organizează peste 20 de festivaluri de umor, unde epigramiștii basarabeni, nu mulți, au locul lor de cinste, uneori fiind și premiați. Dragii de ei, mă ascultau cu atenție, iar pe fețele lor se vedea clar că epigrama a prins, le-a trezit interesul și, cine știe, poate vor căuta să citească în viitor poezioare de acestea care provoacă râsul și te pot pune și pe gânduri, uneori…

După epigrame, le-am citit o poezie de dragoste și, pentru că alături de noi, în Ucraina, e război le-am zis că nu le doresc să cunoască vreodată ce este războiul. Le-am povestit cum în 1992, când era război cu Rusia la Nistru, după ce am stat la Tighina ascunși în subsol vreo trei zile – eu, soția gravidă în a noua lună și fiica, de opt ani, – am ieșit pe 22 iunie, dis-de-dimineață, și am mers pe jos până la Hârbovăț.

Cu cât greu am ajuns până la urmă la Chișinău nu le-am povestit adolescenților din fața mea. Le-am spus doar o poezie scurtă, scrisă telegrafic, la solicitarea unei reviste, după vreo câteva luni de la acel război: Am avut noroc/ Că nu ne-au împușcat/ Gardiștii, cazacii/ Veniți din alt timp istoric./ Am avut noroc/ Că ne bocea mama în sat/ Ca pe morți/ Și, poate de aceea,/ Nu am murit./ Am avut noroc/ Că fiul meu,/ În a noua lună de viață,/ Tare mai dorea/ Să vadă/ Cum arată sufletul mamei lui/ Privit din afară./ Am avut noroc/ Că ne mai aștepta cineva/ La nuntă, la hram/ Și cum era să venim/ Noi, morți, printre vii?!…

Tăcerea care s-a lăsat în sală după poezie m-a făcut să cred că este un efect al mesajului ei. Mă gândeam să fac legătura cu masacrul și ororile ce se întâmplă în țara vecină, dar elevii și bibliotecara instituției de învățământ, care îi însoțea, m-au informat că, la liceu, este interzis să vorbești despre război, că însăși directoarea liceului a dat asemenea indicații. Mi se dădea de înțeles că ar fi bine să nu continui discuția pe această temă.

Nu am continuat-o eu. A prelungit-o unul dintre elevi, un băiat ce stătea în față, aproape de mine, care m-a șocat prin declarația lui. „Rusia a făcut bine că a atacat Ucraina, pentru că nu are ce căuta NATO chiar în coastele ei”, afirma acesta. „Bine, bine, dar dacă Rusia cucerește Ucraina și ajunge la hotarele României, membră a NATO, tot ar trebui să o atace?”, l-am întrebat eu. „Bineînțeles, și să meargă chiar și mai departe!”, mi-a răspuns băiatul.

După întâlnire, am rămas cu o mulțime de întrebări, cu un gust amar și cu impresia că a fost cea mai tristă zi a umorului din viața mea.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE