„Măcar tu să rămâi în viață, îmi ziceau părinții”. Relatează ucrainence refugiate în UE, prin Republica Moldova

Au părăsit Odesa la sfârșitul lunii martie, au stat o zi în Republica Moldova și s-au îndreptat spre Malta, cu gândul să revină în țara zguduită de război. Vorbim despre Olga Grinkevici și Ludmila Melnik, două refugiate din Ucraina.

Olga e din regiunea Odesa. Acasă, în Ucraina, a lucrat la Piața 7KM, la o fabrică și vânzătoare la magazin. Menționează că „a lucrat oriunde se plătește cât de cât bine”.

Începând cu 24 februarie, viața i s-a schimbat dramatic, la fel ca a altor ucraineni care s-au trezit în vuietul bombardamentelor deasupra locuințele lor. Olga stătea acasă, asculta sirenele și privea noutățile la televizor. La muncă nu mai mergea. „Stăteam în casă și mă gândeam: o să nimerească o rachetă în locuința mea sau mă va ocoli?! Nu am mers în adăposturi pentru că un buncăr de lângă casă e într-o stare deplorabilă. Iar altul e la o distanță mai mare și să alergi la fiecare jumătate de oră când se pornesc sirenele nu-i comod. Am stat în casă cu frică, dar în confort”, povestește Olga.

La Odesa e stare de război. „Fabricile sunt închise. Doar magazinele alimentare sunt deschise. Lumea e încordată. Au fost bombardate obiectivele militare de lângă Odesa. Și s-au înregistrați morți. Au fost bombardate localitățile Kotovsk, Tairova. Au fost lansate rachete de pe vasele maritime de luptă ale rușilor, din Marea Neagră înspre Odesa, lovind în niște vile, una a fost distrusă: au fost răniți, fără morți. Litoralul e minat”, descrie Olga situația din regiunea Odesa.

Nu a fost încântată de plecarea din țară, dar au contat lacrimile părinților. „Eu în genere nu doream să plec, dar au insistat părinții care plângeau și mă rugau să plec. Măcar tu să rămâi în viață, îmi ziceau părinții”, spune Olga.

„Cui trebuim noi acolo, peste hotare?”

Femeia vrea să lucreze, nu vrea să trăiască din ajutoare sociale. În Malta va munci, iar după câteva luni speră să se întoarcă la Odesa. Dacă războiul va continua, Olga spune că va insista ca părinții săi să-și părăsească locurile natale din Ucraina și să vină la ea, în străinătate, sau să se mute temporar cu traiul în Republica Moldova.

Olga mai spune că „mulți ucraineni refuză să-și părăsească țara, deoarece se întreabă: cui trebuim noi acolo, peste hotare? Nu pleacă pentru că sunt foarte frecvente jafurile de locuințe”.

La Odesa se vorbește mai mult limba rusă. Nu există tensiuni etnice în Odesa, aflăm de la Olga Grinkevici. „Rușii spun că noi nu înțelegem că președintele nostru este nebun. Iar președintele lor e extraordinar. Că Putin vrea să ne salveze, iar noi nu înțelegem”, afirmă Olga.

Bărbații care se eschivează să se înroleze riscă închisoare

Ludmila e din Dnepropetrovsk, de trei ani locuiește la Odesa. Chiar înainte de război s-a concediat de la locul de muncă pe care-l avea în oraș. Spre deosebire de Olga, Ludmila a fost foarte laconică în discuția cu reportera „Gazetei de Chișinău”, încuviințând tacit cele relatate de Olga.

Ludmila spune că fratele ei luptă în Lugansk. Ea are mulți cunoscuți care luptă pe diferite fronturi din Ucraina. „Am un prieten pe front. Am vorbit odată un minut și, la un moment dat, convorbirea s-a întrerupt pentru că au reînceput luptele”, zice Ludmila. Sunt și bărbați care au plecat din Ucraina.

Unii bărbați au reușit cumva să emigreze, iar acum se tem să revină în țară, spun aceste femei, deoarece, dacă nu-și pot argumenta plecarea, sunt pasibili de închisoare, de la 7 până la 10 ani.

De la începutul războiului în Ucraina, Ludmila a observat că ucrainenii au devenit mult mai uniți ajutându-se reciproc.