Oleg Serebrian: „Cel de-al treilea război mondial, dacă va fi – va fi ultimul”

1201
0

Interviu cu Oleg Serebrian, scriitor, istoric, diplomat

Susține și tu presa! Abonează-te la o sursă de informare independentă. Acum e simplu, intră pe

ABONAMENT

– Stimate dle Oleg Serebrian, sunteți printre cei zece finaliști ai Premiului Național de Proză „Ziarul de Iași”, ediția a 19-a. Felicitări! Romanul dvs. „Pe contrasens” apărut în 2021 la editura Cartier, este unul istoric, psihologic, polemic sau un bildungsroman?

Vă mulțumesc. Desigur, e o nominalizare care mă onorează. Știu că e unul dintre cele mai cotate premii literare românești. Ceva mai devreme,Pe Contrasens” fusese nominalizat din partea României și pentru Premiul Literar al Uniunii Europene, dar n-a fost să fie: juriul de la Bruxelles a găsit incompatibil acest premiu cu noua mea demnitate publică. Altminteri, eram conștient de acest lucru. În momentul când mi-am dat acordul pentru postul vicepremier îmi era clar că pentru o vreme scriitorul va fi sacrificat. Cât privește categoria la care poate fi atribuit romanul: da, e unul istoric, dar și psihologic, o simbioză mai rar întâlnită.

– Scrieți romane pentru a povesti despre niște realități sau pentru a crea realități?

Din ambele motive. Foarte multe dintre lucrurile relatate în romanele mele – mai cu seamă în „Cântecul mării” și „Pe Contrasens”, sunt reale. La fel și o mare parte a eroilor acestor romane, mai cu seamă a ultimului, sunt persoane care au existat cu adevărat. De altfel, ca istoric, sunt deosebit de atent, într-un fel obsesiv chiar, cu tot ce ține de specificul epocii – decor, ambianță, gusturi, tradiții – nemaivorbind de cronologia și topologia evenimentelor.  Eu mă transfer în anii pe care-i descriu.

– Ce mari romane, autori vă fascinează de-a lungul vieții?

Sunt mai mulți, or în diferite perioade ale vieții reperele s-au schimbat – de la Mayne Reid, Archibald Cronin și Haldour Laxness în adolescență și tinerețe, la Ernst Jünger, Louis-Ferdinand Celine și Knut Hamsun la maturitate. Mai întâi însă, în copilărie, a fost James Matthiew Barrie, intrarea mea în lumea „lecturilor mari” înfăptuindu-se cu celebrul roman al acestuia, „Peter Pan”. Această lectură timpurie a fost ca o primă dragoste, marcându-mă adânc și pentru totdeauna, făcându-și într-un fel aproape insidios loc în romanele mele „Woldemar” și „Pe Contrasens”. Cei care au citit „Pe Contrasens” se pot întreba: ce legătură e între acesta și romanul lui Barrie, or spre deosebire de „Woldemar”, Peter Pan nu e menționat aici niciodată? Și totuși, umbra „prietenului imaginar” al lui Woldemar e omniprezentă și în „Pe Contrasens”. Mai întâi pentru că Alex, protagonistul romanului, are toate caracteristicile așa-numitului „sindrom Peter Pan”, apoi, pentru că una din sursele de inspirație pentru clădirea chipului său a fost chiar baronul James Matthiew Barrie. La fel și al doilea protagonist al romanului, Irmin Heisert, prietenul lui Alex, își are originea în biografia lui Barrie, fiind în parte inspirat din personalitatea lui Arthur Llewelyn Davies, prietenul cel mai apropiat al scriitorului. Și lucrurile nu se opresc aici. Wolf Heisert, fiul mai mare al lui Irmin, are și el un punct de pornire în „Peter Pan”. De fapt… are același punct de pornire cu Peter Pan: George Llewelyn Davies, fiul mai mare al lui Arthur și prototipul celebrului personaj din romanul lui Barrie. Baronul Barrie era foarte atașat de fiii prietenului său, însă preferatul lui era George, căruia îi plătise școlarizarea la reputatul colegiu Eton, pregătindu-l de un mare viitor. Dar… începe Primul Război Mondial, George pleacă pe front și moare un an mai târziu. Pierderea lui George a fost una din marile drame din viața autorului lui ”Peter Pan”.

– Protagonistul romanului „Pe contrasens” e Alex von Randa, matematician german originar din Bucovina. De unde pasiunea pentru matematică? Sunteți foarte bun la matematică?

Alan Turing, prototipul de bază al lui Alex von Randa, a fost unul dintre cei mai celebri matematicieni ai secolului XX, considerat și părintele informaticii și inteligenței artificiale teoretice. Dragostea lui Turing pentru matematică s-ar fi datorat prietenului său din copilărie, Christopher Marcorm (apreciat de mulți biografi ai lui Turing și ca prima lui dragoste, una platonică, fără îndoială). Marcorm moare la o vârstă fragedă de tuberculoză, dispariția sa lăsând o traumă adâncă în inima adolescentului Alan Turing. Peste mulți ani, în 1954, după un rușinos proces judiciar („atentat la moralitate”) cauzat de un denunț al amantului său, Arnold Murray, Turing s-a sinucis. Așa cum se vede, multe elemente din biografia lui Turing le-am împrumutat pentru croirea destinului eroului principal din „Pe Contrasens”. Totuși,  cum am spus și cu alte ocazii, Alex von Randa e creat prin „sinteză”, având mai multe „surse”. O serie de caracteristici – numele, obârșia, data și locul nașterii – coincid cu cele ale unui personaj istoric real. Un baron Alex von Randa născut în Ocna Bucovinei în anul 1906 a existat cu adevărat, dar istoria din „Pe Contrasens” nu este o poveste a vieții acestuia.

Alex devine la un moment dat adjunct al șefului laboratorului de aerobalistică și matematică al celebrului Centru de investigații tehnice al Luftwaffe din Peenemünde. Cum ați studiat activitatea acestui centru? De ce v-a atras?

 Eram de mic pasionat de istorie, o pasiune care mi-a venit în parte de la bunelul meu matern și de la tata. Tatăl meu adunase o bibliotecă destul de mare, inclusiv multe cărți de istorie. Printre ele se afla și cartea lui Alexandr Orlov „Arma secretă a celui de-al Treilea Reich”, consacrată centrului de studii tehnice de la Peenemünde, o carte pe care am citit-o în niște circumstanțe mai speciale: în vacanța de iarnă din clasa a cincea, în timpul unei călătorii la Moscova, făcusem o pneumonie și fusesem internat pentru trei săptămâni la spital. Cartea lui Orlov a fost una din lecturile acelor zile și poate de asta am asociat tot restul vieții Peenemünde cu aerul de spital. De altminteri, alte patru lecturi memorabile din acele zile – romanul istoric al lui Ivan Bezuglîi „Tainele Werwolfului”, cartea de memorii a mareșalului Jukov  „Amintiri și reflecții”, biografia lui Richard Sorge de Serghei Kondrașov și romanul autobiographic „În spatele frontului dușman” al scriitorului bielorus Ivan Serkov – erau , de asemenea, legate de istoria celui de-al Doilea Război Mondial.

– Cel de-al Doilea Război Mondial intervine violent în destinul lui Alex și în viețile altor personaje. Războiul este un fundal pentru a pune în evidență caracterele personajelor sau războiul e un obiect de cercetare primordial pentru dvs.?

Istoria ambelor războaie mondiale m-a pasionat încă din copilărie și cred că în parte ideea de a scrie un roman-fluviu care să ilustreze societatea central-europeană de la începutul Primului Război Mondial până la sfârșitul Războiului Rece se trage din acest interes. E și o posibilitate de a relata altfel, mai accesibil, istoria și în acest sens îmi asum și o sarcină didactică.

– În roman se întrevede conflictul dintre conștiință și compromis. În ce măsură personajele își pun și întrebări despre patria lor? Noțiunea de patrie e obsedantă?

Compromisul, tocmeala cu propria conștiință, limesul vag și extins dintre moral și imoral, fac  parte din urzeala romanului, ca și patriotismul, or Alex e pus în fața unei dileme – loialitate față de patrie ori față de umanitate. În anumite circumstanțe patriotismul se metamorfozează, ia forme iraționale, malefice. Așa se întâmplase în Germania anilor de război, așa observăm că se întâmplă acum în Rusia. Războiul orbește, întunecă spiritele. Ura stârnește ură și rezistență, provoacă cercuri vicioase din care nu mai poți ieși, captând ca niște găuri negre până și mințile cele mai așezate.

– „Pe contrasens” e un roman nordic. Cum se manifestă Nordul în această carte? Simțim Nordul în stil sau în comportamentul, în gândirea personajelor? Nordul este echilibru, demnitate sau răceală, distanțare, respingere?

Nordic e din două motive – locul desfășurării (provincia nord-germană Pomerania) și  locul scrierii, or o mare parte din text am scris-o în vacanțele pe care le-am petrecut în Iutlanda de Nord. Un prieten danez, om de afaceri, are acolo, pe țărmul Mării Nordului, într-un loc absolut izolat, o casă de vacanță. Lumina aceea septentrională, lăptoasă, vuietul necontenit al mării, culorile potolite, miresmele reci ale vegetației din dune,  pustietatea desăvărșită – toate astea mi-au marcat scrierea, temperatura și gama cromatică a textului. Locurile în care scrii își lasă numaidecât amprenta asupra textelor. Am observat asta încă atunci când lucram asupra „Cântecului mării”.

– Vă gândiți uneori la cel de-al treilea război mondial? Va avea vreo legătură cu patriotismul?

Al Treilea Război Mondial va fi și ultimul, or nu încape îndoială că acesta va fi unul nuclear. Din păcate, șanse ca omenirea să supraviețuiască unei conflagrații atomice nu există. Conform simulărilor, în primele ore va muri cea mai mare parte a populației Europei și Rusiei, după care, în lunile următoare va pieri și restul omenirii – fie din cauza radiației care se va extinde și spre ariile ce nu au fost afectate direct de conflict, fie din pricina iernii nucleare. Cu regret, șansele ca acest lucru să se întâmple sunt astăzi mai mari ca oricând. Tot mai mulți experți militari admit că nervii cuiva pot ceda, că la un moment poate interveni un impas periculos, o situație de imposibilitate de a mai manevra, care poate conduce la „apăsarea butonului”.

– Foarte aproape de noi decurge războiul din Ucraina. L-ați anticipat, cumva? Intuiția vă spunea că el va izbucni, inevitabil?

Am sperat până în ultima clipă că acesta va putea fi evitat. Nu am dat niciodată crezare avertismentelor despre iminența acestui război, apreciindu-le ca pe un „joc al nervilor”. Un astfel de război mi se părea prea certat cu logica, excesiv de irațional. Erau clare consecințele lui pentru Rusia, pentru viitorul relațiilor dintre ucraieneni și ruși. Consideram că există o mulțime de alte posibilități de a manevra.

– A apărut în acest război un personaj istoric pe care l-am putea considera „erou al timpului nostru”? Ar putea fi Zelenski prototipul unui eventual roman?

Într-un război e interesant „omul mic”, „eroul de fundal” al tragediei. Un soldat ori un copil sunt eroi de roman mult mai interesanți dintr-o perspectivă psihologică decât un demnitar de rang înalt.

– Aveți dispoziție să citiți, să scrieți literatură artistică după 24 februarie 2022?

Pentru scris nu mai am timp în ultima vreme. Nu mai scriu nimic de câteva luni. Două proiecte la care lucram au fost „înghețate”. În privința cititului, rămân fidel „agendei”: cel puțin o oră de lectură pe zi. Recent am terminat cartea de memorii a lui John Reed „De-a lungul frontului”, despre experiența lui de corespondent militar în timpul Primului Război Mondial. Acum citesc „Alas, Babylon” a lui Pat Frank, unul dintre cele mai cunoscute romane science-fiction despre „apocalipsa nucleară”. Sunt lecturi în consonanță cu „tema zilei”…

– Care e rolul artei în vremuri de război?

În anii de război arta devine și ea o armă. Mă gândesc aici la cele două războaie mondiale mai cu seamă, la felul în care literatura, muzica, cinematografia fuseseă puse în serviciul propagandei în toate țările beligerante. E curios că națiunile implicate în războaie, în războaie mari, schimbătoare de destin,  au un fel de înverșunare împotriva „artei pacifiste”. Mă gândesc aici la reacția germanilor și austro-ungarilor în anii primei conflagrații mondiale față de celebrul roman pacifist al Berthei von Suttner (prima femeie laureat al Premiului Nobel pentru Pace) „Armele jos!”. Principele Ferdinand Kinsky, care mi-a fost profesor la Nisa și cu care legasem ulterior o frumoasă relație de prietenie, era nepotul ei și-mi spunea că familia lui, una dintre cele mai importante din Austro-Ungaria, o renegase pe Bertha von Suttner din pricina acestei cărți. E adevărat că efervescența emoțională a unor astfel de vremuri poate produce și capodopere, precum Simfonia a VII-a a lui Șostakovici,  dar în timpul confruntării, cele mai consumate sunt lucrările exaltate, de genul poeziei „Ucide-l!” de Konstantin Simonov.

– Vă mulțumesc pentru interviu.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Săptămânalul „Gazeta de Chișinău” publică în paginile sale și pe pagina web a publicației articole ce reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chișinău” este unul din puținele ziare rămase pe piața mediatică care face jurnalism liber și corect. Nu-l lăsa să dispară! Contribuie și tu la menținerea unei publicații libere. Acum poți face un abonament oricând și de oriunde te-ai afla. Dacă abonezi un om drag la formatul PRINT, atunci redacția îți oferă gratuit, prin poșta electronică, formatul PDF al gazetei, în fiecare zi de vineri, la prima oră. Susține „Gazeta de Chișinău” printr-un abonament în format PRINT sau PDF.

ABONAMENT