Lupta continuă

Din nefericire, subiectul războiului ne va preocupa încă mult timp înainte. Ultimele evoluții confirmă unul din cele trei scenarii proaste pe care le prognozaseră experții pentru a doua lună de război: continuarea, cu aceeași înverșunare, a ostilităților. Celelalte scenarii – extinderea conflictului dincolo de hotarele Ucrainei și escaladarea lui prin folosirea de arme interzise – rămân și ele în picioare, ca ipoteze de lucru, dar cel puțin deocamdată atenția tuturor se mută în estul și în sud-estul Ucrainei, unde se pare că urmează o mare bătălie.

Rușii speră să organizeze un nou Ilovaisk acolo, pe când comandanții ucraineni și-ar dori mai curând un război de tranșee. Kievul poate declara orice și susține în fel și chip moralul trupelor sale și al nostru, dar adevărul e că nu are resurse umane și tehnice suficiente pentru o contraofensivă în toată legea în regiune. Ar putea să oprească însă ofensiva barbarilor spre hotarele administrative ale autoproclamatelor RPD și RPL, și aceasta e singura speranță cât de cât întemeiată pe care și-o pot îngădui ucrainenii în luna aprilie. Căci ce va fi mai departe, e și mai greu de închipuit.

Unii se încred în afirmațiile reanimatului ministru al apărării rus, care zicea deunăzi că armata lui se va concentra pe „eliberarea“ Donbasului. Retragerea parțială a trupelor dislocate în nord (direcțiile Kiev și Cernihiv) aparent întărește cu fapte vorbele lui Șoigu, făcându-i pe mulți să jubileze: ce dovadă mai vrem că rușii și-au recunoscut neputința de a mai avansa spre capitală? Umila mea părere este că jubilăm prematur. Da, este o înfrângere operațională, urmare a unei erori strategice și a mai multor inepții tactice. Dar nu este una care să decidă soarta conflictului. Chiar și generalii ruși, mai curând niște criminali decât niște militari, sunt în stare să învețe din greșeli și să încerce să transforme o înfrângere de etapă într-un succes de durată. Ideea lor este să se regrupeze și să atace compact, pe una-două direcții, pentru a profita de superioritatea numerică și tehnică a forțelor lor. Aceasta nu înseamnă însă că vor abandona cu totul nordul și nord-vestul. Cel mai probabil, vor lăsa, o vreme, ceva unități pe acolo, ca să nu le permită ucrainenilor să-și ducă și ei toate trupele disponibile în Donbas. În niciun caz nu se va renunța la bombardamente peste tot unde se poate. Și nici la diversiuni.

Să nu ne facem iluzii: Kremlinul a pierdut ceva teren în Ucraina, dar e încă departe de a fi pierdut războiul. Atât timp cât Occidentul mizează, cinic, doar pe capacitatea de rezistență a ucrainenilor, fără a contribui substanțial la sporirea acestei capacități, Moscova are în continuare o șansă. Celor încântați peste măsură de discursul lui Biden rostit în Polonia, împestrițat cu citate din oameni mai mari ca el, aș vrea să le amintesc o cifră: ajutorul militar american pentru Afganistan – da, da, acel Afganistan care s-a predat talibanilor imediat după retragerea rușinoasă din 2021 – s-a cifrat la peste 80 de miliarde de dolari, timp de aproape douăzeci de ani! Ajutor furnizat unei armate care trebuia să lupte cu niște cete înarmate cu Kalașnikov și încălțate în șlapi, cum bine a observat cineva. Trupele ucrainene luptă însă cu armata rusă. Da, una la fel de nespălată și poate chiar și mai sălbatică decât bandele talibanilor, dar totuși o armată dotată cu tancuri, blindate, rachete de croazieră, artilerie grea, avioane, nave de război etc. Să nu merite oare Ucraina mai mult decât îi oferă administrația Biden? Acea Ucraină care luptă inclusiv pentru liniștea de mâine a Americii primește mai puțin acum decât agronomii puștuni, vădit interesați doar de perioada de coacere a florilor de mac.

De când e la putere, administrația Biden a oferit Ucrainei ajutor militar în valoare de circa un miliard de dolari. Odată cu războiul, i-a mai promis 800 de milioane, dar tot sub presiunea Congresului și a opiniei publice, căci suma propusă inițial de bătrânul Joe era ceva mai mică (350 de milioane). E adevărat, cu timpul, asistența SUA va urca la 13,6 miliarde de dolari, dar, atenție: nu imediat, și doar 3,65 de miliarde din toți acești bani vor fi cheltuiți pentru arme. Restul vor merge pentru ajutorul umanitar, iar trei miliarde vor fi dați… trupelor americane staționate în Europa! Cu ce ajută asta acum Ucraina, nu se știe, dar ce se știe e că ucrainenii nu mai așteaptă minuni de la SUA și NATO (e mai eficient să bage acum ace în păpuși voodoo decât să mizeze pe sisteme antiaeriene și tancuri din Vest). Amintiți-vă și de microfâsul cu care s-a încheiat săptămâna trecută megasummitul G7, NATO și UE.

Pe de altă parte, ce poți să aștepți de la un partid ajuns la putere pe valul unei mișcări ca BLM? Casa Albă (ca varul) ar trebui să știe că a mai avut cândva un locatar conciliant, un oarecare Jimmy Carter, pe vremea căruia URSS a decis că e exact momentul să mai creeze un stat socialist în același Afganistan. Cu ce s-a terminat asta pentru regiune, știm prea bine, dar știu oare Biden și echipa lui corectă politic cum s-a încheiat povestea în cazul lui Carter?

Ucrainenii continuă lupta cu rușii, dar și cu reticența unui Occident excesiv de prudent și în totalitate lipsit de lideri adevărați, lucizi și conștienți de pericol. Deocamdată, ucrainenii au mai mult succes în confruntarea cu rușii.