Răzleț, despre război (IV)

668
0

După prima săptămână de război, îmi spuneam așa: oricât de descreierat și de îndobitocit ar fi poporul care susține invazia lui Putin în Ucraina, el va fi totuși capabil de nemulțumire pe măsură ce economia și viața lui de zi cu zi se vor prăbuși. După o lună de ostilități și de genocid în țara vecină, nu mai sper că rușii se vor lăsa treziți de sancțiuni. Tristul adevăr e că cetățenii Federației Ruse (cetățeni oare?) se îmbulzesc în magazine după zahăr cu aceeași frenezie cu care se lipesc în fiecare seară de ecranele tembelizoarelor sau îl aclamă pe Putin în Lujniki.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Oameni deștepți ne spun să mai avem puțintică răbdare, dar eu, unul, nu mai cred în potențialul de revoltă rusesc. Probabil, ar trebui să revenim la mai vechile constatări ale istoricilor și altor cunoscători că Rusia încă nu a ieșit, ca țară și societate, din despotismul ei bizantino-mongol și că o bună parte a populației sale percepe în continuare crima, violența, agresiunea, exterminarea și teroarea drept metodele cele mai potrivite pentru atingerea scopurilor. Natura acestor scopuri contează mai puțin, important e să recunoaștem imboldul: pajura bicefală scoate ochii oricui se uită strâmb la ea. Ea nu vede bine, pentru că privește simultan în două direcții diferite, de aceea multe dintre „jignirile“ care i se aduc sunt fantasme produse de cele două creiere mici și inflamate. Lumea o privește drept în ochi, dar pajura vede totul dedublat și, totodată, parțial. De altfel, nici nu se mai obosește să distingă semnalele: până și cel mai mic disconfort poate fi un motiv suficient pentru acțiune.

Din această cauză, mi se pare ceva mai rezonabil să așteptăm o clasică lovitură de palat la Moscova decât să ne irosim sufletul cu speranțe deșarte. Vatnicii și filistinii vor sta cuminți acasă până la deznodământul dramei. Apoi, dacă vor supraviețui, vor accepta cu aceeași ușurință noile adevăruri ale zilei. Numai un purgatoriu total și o lungă terapie mentală cu eliminarea acelui „cromozom în plus“, pe care îl adăuga actualul negociator Medinski la genomul rus, ar putea preveni un viitor derapaj spre alte războaie, alte crime, alte „Russland über alles“. Pentru moment însă, zic să le ținem pumnii celor care se vor încumeta să arunce primii tabachera în țar și să le urăm, totodată, să țintească bine. Căci s-ar putea să nu aibă o a doua șansă. Le dorim, desigur, rușilor să scape de Putin și mai ales de mentalitatea și de trecutul lor sângeros, dar mai întâi să scape restul lumii de ei, mai exact, de pericolul pe care au ajuns să-l reprezinte în permanență.

Un rest al lumii care îmbină în continuare declarațiile de solidaritate și gesturile umanitare cu ezitări dizgrațioase, în special atunci când vine vorba de ajutorul militar acordat Ucrainei. Am sentimentul că avem de a face, în cazul occidentalilor, cu un fel de evazionism sub masca optimismului și că această credință naivă într-un final „acceptabil“ se află deja în al patrulea ei stadiu. Inițial, lumea civilizată (mai puțin americanii) s-a bizuit pe speranța că Putin blufează. Apoi, a sperat că nebunia nu va dura mult: fie că ucrainenii cedează repede și rușii transformă o mare parte din țară, dacă nu toată, într-un fel de Bielorusie cu un Lukașenko de buzunar în frunte, fie că Moscova se mărginește la câteva Donbasuri mai mici, pe care le declară, triumfător, dovezi ale „denazificării“ și revenirii „lumii ruse“. În stadiul al treilea, uluite de rezistența și de succesele militare ucrainene, popoarele civilizate s-au arătat disponibile să ajute cât mai mult forțele armate ale Ucrainei, ca acestea să reușească ceea ce liderii înțelepți ai globului nici nu s-au gândit să facă timp de 23 de ani. În acest scop, occidentalii se arătau gata să furnizeze Kievului armamente mai grele și chiar avioane de luptă. În momentul de față însă, SUA și UE par să trăiască deja cu iluzia că Ucraina se va descurca singură cu arsenalul pe care îl are și care trebuie doar reînnoit, cât mai discret cu putință. În niciun caz îmbunătățit. Dacă se supără kașceiul din Kremlin?

Summitul extraordinar al NATO din 24 martie ar putea schimba ceva în acest trend deloc pozitiv ori, dimpotrivă, ar putea marca tranziția acestui optimism, pe drept cuvânt, nătăfleț, spre o nouă fază, și mai puțin încurajatoare. La ora la care scriu acest text, nu pot să știu ce decizii au fost luate acolo, dar sper să triumfe și niște note ceva mai pesimiste în ele. Un pesimism sănătos, care să nu mizeze, cinic, visător și iresponsabil, doar pe eroismul și sacrificiul ucrainean.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE