De la începutul crizei refugiaților din Ucraina, în Republica Moldova au intrat 161 de loturi de ajutor umanitar, dintre care 114 loturi pe adresa unor organizații necomerciale și comunități religioase.
Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.
SUSȚINEGreutatea totală a loturilor constituie 1.250 de tone, dintre acestea 220 de tone au fost primite de autoritățile publice centrale (17%), 70 de tone – APL (5%) și alte 960 de tone – de ONG-uri, comunități religioase și organizații internaționale. Astfel, mai mult de 75% din toate ajutoarele umanitare au venit pe adresa societății civile și sunt gestionate de organizații neguvernamentale.
Datele au fost prezentate astăzi, într-o conferință de presă susținută de secretarul general al Guvernului, Dumitru Udrea, și ministrul Muncii și Protecției Sociale, Marcel Spatari.
Secretarul general al Guvernului a declarat că, până astăzi, 21 martie, costul total al donațiilor de bunuri, inclusiv corturi, alimente, pături, articole de igienă și alte produse pentru gestionarea crizei refugiaților din Ucraina de către Guvern este de peste 4,8 mil. euro, distribuiți în felul următor:
– 4,1 mil. euro – prin mecanismul de protecție civilă al Uniunii Europene, donații gestionate de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, mai exact centrele de triere de la punctele de trecere a frontierei;
– circa 478 de mii de euro – produse alimentare și bunuri de primă necesitate gestionate de Ministerul Muncii și Protecției Sociale prin intermediul depozitului central de la Vatra;
– circa 227 de mii de euro – medicamente și dispozitive medicale, gestionate de Ministerul Sănătății.
Dumitru Udrea a menționat că Centrul Unic de Gestionare a Crizei continuă să distribuie ajutoare centrelor de plasament și primăriilor din republică atât prin intermediul unei platforme informaționale elaborate în acest sens (uahelp.md), cât și în baza unui mecanism prestabilit de recepționare a necesităților din partea primăriilor.
La rândul său, Marcel Spatari a spus: „Începând cu 10 martie, din depozitul central din or. Vatra au fost distribuite peste 50 de loturi către 20 de raioane și instituții publice care au autorizat centre de plasament, cu valoarea totală de peste jumătate de milion de lei. Transportul este asigurat de către partenerii de dezvoltare, iar depozitul este contractat de către Ministerul Muncii și Protecției Sociale”.
Ministrul a amintit despre simplificarea procedurii de import al ajutoarelor umanitare. Dacă anterior pentru importurile pe adresa organizațiilor non-comerciale era nevoie de avizele ANSA și ANSP, acum de aceste avize nu este nevoie, iar avizul Ministerului Muncii și Protecției Sociale este emis în termen de o zi. Dacă importurile sunt destinate ministerelor de resort sau Agenției ONU pentru Refugiați, avizul Ministerului Muncii nu este necesar.
Loturile de ajutoare umanitare, care nu sunt însoțite de documente, sunt considerate donații și sunt recepționate la depozitul din vama Leușeni și apoi transportate spre depozitul „Moldova-Film”. Câteva loturi au fost adresate primăriilor din Republica Moldova și acestea au fost redirecționate direct spre raioanele Râșcani și Drochia, a doua zi după recepționare.
Pentru a acoperi cheltuielile suportate de APL de nivelul I, Ministerul Muncii și Protecției Sociale a pus la dispoziție o adresă de email: cont.refugiati@social.gov.md, la care autoritățile pot transmite documente confirmative (dispoziții de alocare a mijloacelor financiare, contracte de prestări servicii, facturi de procurare a bunurilor, produse pentru refugiați etc.) pentru ca Ministerul să identifice soluții de finanțare pentru autorități.
Totodată, la conferință a fost anunțat că, de mâine, 22 martie 2022, în mun. Chișinău, va funcționa un centru unic de colectare a produselor și bunurilor donate de cetățenii Republicii Moldova pentru refugiații din Ucraina. Acesta se află în perimetrul „Moldova Film” (șos. Hâncești 61). Decizia de a sista activitatea celorlalte două centre (aflate în incinta Universității Tehnice din Moldova și a Palatului Feroviarilor) a fost luată ținând cont de reducerea substanțială a ajutoarelor din partea populației.
Oficialii au mai menționat că majoritatea ajutoarelor umanitare donate de populație au fost distribuite în primele săptămâni de la izbucnirea războiului în Ucraina, acestea contribuind esențial la acoperirea necesităților centrelor de plasament deschise inițial.
„Doresc să vă comunic că, începând cu data de 17 martie, Linia Verde 0 800 800 11 a înregistrat un număr dublu de solicitări de la refugiații ucraineni pentru categoriile de bunuri și alimente. Mai exact, în perioada 17-20 martie, au fost recepționate 1.704 apeluri, dintre care marea majoritate au constituit solicitări de produse alimentare și de primă necesitate”, a spus Dumitru Udrea.
Solicitările înregistrate de operatorii Liniei Verzi sunt redirecționate către echipa de voluntari „Moldova pentru pace” care pregătește lista de produse și invită refugiații să preia pachetele. De asemenea, Centrul Unic de Gestionare a Crizei anunță despre o posibilitate în plus de a solicita bunuri și alimente. Platforma dopomoha.md, disponibilă în limbile ucraineană, română și rusă, a fost lansată de grupul de voluntari „Moldova pentru pace”. Aici refugiații au posibilitatea să ceară ajutor, iar voluntarii îi vor contacta pentru a le comunica când și de unde pot lua pachetul cu produse.
Amintim că astăzi, 21 martie, ora 6.00, pe teritoriul Republicii Moldova se aflau 101.539 de refugiați din Ucraina, dintre care 49.118 copii. Numărul este în scădere față de datele de la sfârșitul săptămânii trecute. În ultimele zile, la punctele de trecere a frontierei cu Ucraina nu s-a înregistrat un flux majorat de intrări în Republica Moldova și se circulă în regim normal.
În cele 104 centre de plasament din Republica Moldova, dintre care 42 în Chișinău, sunt cazați 4.268 de refugiați, majoritatea femei și copii. În centre mai sunt disponibile peste 4.800 de locuri libere.
Marcel Spatari, ministru al Muncii și Protecției Sociale, a adresat pe pagina sa de facebook un apel către autoritățile locale care s-au implicat în gestionarea fluxului de refugiați, exprimându-și „aprecierea pentru efortul depus de autoritățile locale pentru a găzdui refugiați.
În al doilea rând, ministrul le-a solicitat autorităților locale să comunice cu Ministerul Muncii și Protecției Sociale în privința finanțării cheltuielilor cu refugiații. În acest sens:
„Dacă există centre cu 20 și mai mulți refugiați, acestea trebuie autorizate de Agenția Națională de Asistență Socială pentru a li se deschide linie de finanțare (cheltuielile fiind eligibile din prima zi de funcționare a acestor centre). Centrele de peste 20 de refugiați care nu sunt autorizate vor trebui închise până la sfârșitul lunii martie, pentru a evita riscurile.
Pentru cheltuielile primăriilor cu refugiații găzduiți în familii sau în casele din comunitate, îndemnăm autoritățile locale să ne trimită detaliile cu cheltuielile efectiv făcute din prima zi, pentru a identifica soluții de finanțare pentru rambursarea cheltuielilor. În acest scop, este deschisă adresa de email dedicată cont.refugiati@social.gov.md .
Pentru solicitarea ajutoarelor umanitare pentru comunitățile locale, cererile trebuie trimise pe adresa: secretariat@social.gov.md. Primăriile au fost informate despre procedură.
Pentru indemnizațiile oferite familiilor care găzduiesc refugiați și pentru indemnizațiile pentru refugiați, organizațiile internaționale implementatoare WFP și UNHCR vor veni cu detalii exacte privind procesul pe parcursul acestei săptămâni”, a scris Marcel Spatari, ministru al Muncii și Protecției Sociale, pe contul său de facebook.
În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.
SUSȚINE