Cu puțin efort, un strop de imaginație și câteva unelte, unii transformă anvelopele uzate și piesele auto vechi în obiecte decorative pentru flori și grădină. Fie că e vorba despre un hobby care îi scoate din rutină, fie că au o afacere în domeniul auto, și ornamentele sustenabile îi ajută să atragă atenția, reutilizarea anvelopelor degradate e o provocare interesantă.
Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.
SUSȚINENumărul anvelopelor uzate sunt de ordinul milioanelor în Republica Moldova. Ce ar putea face oamenii cu anvelopele uzate? Probabil, cea mai nefericită idee ar fi aceea de a le arde. Anvelopele sunt făcute din materiale sintetice și, prin arderea lor, se eliberează în atmosferă substanțe chimice periculoase, precum: monoxid de carbon, oxizi de sulf, oxizi de azot, dioxine, furani, metale grele, benzen şi hidrocarburi aromatice policiclice, aflăm dintr-un comunicat al Agenției de Mediu.
Unele cauciucuri vechi ajung la fabricile de reciclare a anvelopelor din R. Moldova: compania din zona industrială Vatra, care utilizează metoda prin piroliză, și firma de pe str. Uzinelor 15 din Chișinău, care produce pardoseală din anvelopele de camion. Însă, cu regret, puțini șoferi știu unde pot duce anvelopele de care nu mai au nevoie.
Am descoperit câteva locuri în Chișinău unde anvelopele deteriorate au fost utilizate într-un mod ingenios, despre care vă povestesc în acest articol. Când am mers la fața locului să discut cu unul dintre artizanii anvelopelor, am întâlnit un distribuitor de piese auto, care a fost surprins să afle că în Chișinău există firme de reciclare a anvelopelor. I-am spus adresa agenților economici și i-am sugerat să urmărească rubrica Ecologie de pe www.gazetadechisinau.md pe care publicăm texte pe această temă.
Roboți și figurine de Crăciun
Compoziții ingenioase din cauciucuri și piese auto vechi și-au găsit un loc pe Calea Ieșilor din Chișinău. Autorul iscusit se numește Vadim, mecanic auto. În fața unui bloc de locuit, unde se află magazinul de piese auto al fratelui său, Vadim a expus figurine și roboți dând dovadă de mult spirit inventiv. „Piesele auto sunt uzate, iar ca să nu le arunc la fier vechi, am făcut ceva interesant. Am folosit piese de la tot felul de mașini: camioane, autoturisme, remorci. Robotul e construit din chei, roți și alte piese auto. Lebăda din anvelope va fi transformată în stropitoare pentru flori și iarbă. Instalația e inspirată de desenul animat Wall-E: robotul care strânge metal de pe planetă, făcând curățenie pe pământ”, spune Vadim.
Bărbatul a meșterit un gard din piese auto, o babă de zăpadă și un brad de Crăciun care luminează noaptea. Lebăda din anvelope a meșterit-o timp de două-trei zile. „Nimic n-a fost greu. Lebăda am tăiat-o cu fierăstrăul, deoarece anvelopa are sârmă înăuntru. Sunt și anvelope fără sârmă, ușor de tăiat. Îmi pare că undeva primesc anvelope. Nu știu ce fac cu ele”, menționează Vadim.
Ideile ingenioase îi aparțin. „Toată viața mea e creativă (zâmbește – n.a.). Fratele e cu magazinul, iar eu cu reparația auto, așa ca doi frați. Cât timp aștept o piesă, pentru a repara o mașină, execut ceva creativ. Urmează să mai fac lucrări”, zice el.
Matrioșka, girafa, pisica și moșul
Păpușa Matrioșka zâmbește pe strada Onisifor Ghibu din sectorul Buiucani al capitalei. A fost executată din anvelope, acum șase ani, de pictorița Liuba. Femeia a studiat pictura la o facultate din Odesa, Ucraina. Pe lângă Matrioșka, a mai făcut în curtea blocului o girafă, un moș, o pisică și alte câteva figurine abstracte.
„Anvelope sunt câte vrei. Aici era un trunchi de copac, iar eu l-am îmbrăcat în dopuri colorate de la sticlele de plastic. Să fie frumos în curtea casei noastre. Copiii se uită și le place. Soțul meu le-a îngrădit să nu fie distruse. Mulți au instinctul de a rupe, de a lua, dar a întărit astfel ca să nu fie distruse”, povestește Liuba, pensionară.
Lângă ușa de la intrarea în bloc, pictorița a pictat o femeie în costum popular, cu pâine și sare, întâmpinând oaspeții și locatarii casei.
Înflorite din anvelope
Rămânem tot pe strada Onisifor Ghibu, mergem un pic mai jos și facem la stânga. Întâmplător sau nu, dar la scară am întâlnit-o chiar pe Galina, femeia care a reutilizat anvelope și sticle de plastic pentru a crea ceva deosebit în curtea blocului în care locuiește.
„Eu sunt contabil. Îmi place să creez. Mă uit pe internet și când le văd – îmi conving soțul să mă ajute să le fac. Anvelopele mi le dă soțul meu sau le iau de la oricare vulcanizare: băieții sunt bucuroși să le dea cuiva”, zice Galina.
În curtea blocului sunt două lebede, un gard din anvelope și răzoare pentru flori și arbori. Femeia se plânge că copiii se joacă cu mingea și nu păstrează lucrurile frumoase din curte, dar nici părinții lor nu le fac observație. Folosirea anvelopelor drept ghivece pentru flori este o soluție simpatică, însă necesită îngrijire în fiecare an: trebuie vopsite. Galina a făcut și un gard din anvelope uzate pentru a proteja florile și plantele.
Pisicile de pe strada Belinski
Și pe strada Vissarion Belinski din Chișinău există obiecte decorative din anvelope uzate.
Cauciucurile au fost vopsite și au imprimate pe ele imaginile unor fețe de fetițe din desene animate și ale unor pisici. Nu am reușit să o găsim pe autoarea acestora.
Acțiunea are loc în cadrul Proiectului „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova” (MSPL), implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) în parteneriat cu Ministerul Mediului al Republicii Moldova și sprijinit financiar de Ministerul German pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (BMZ), Uniunea Europeană, Guvernul României, Guvernul Suediei și Agenţia Elveţiană pentru Dezvoltare şi Cooperare (SDC).
Conținutul acestui articol este responsabilitatea exclusivă a autorului și nu reflectă neapărat opiniile finanțatorului.
În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.
SUSȚINE