„Nu putem fi indiferenți” – Un om care, la o vârsta înaintată, uimește prin fermitatea sa

Nicolae Plămădeală are vârsta de 83 de ani și este voluntar la Manejul de Atletică Ușoară din Chișinău. Fiind singur acasă, nu a putut să stea nepăsător și, cu o săptămână în urmă, a venit să dea o mână de ajutor refugiaților din Ucraina, bătrâni, femei și copii care au fugit din calea războiului și și-au găsit aici un adăpost temporar.

Inginer de profesie, pensionarul nu se sinchisește să execute muncile necesare pentru „buna gospodărire” la acest punct de triere. Pe lângă faptul că oferă consultații refugiaților, are grijă de menținerea ordinii, face curățenie, repartizează medicamente și albituri, adună albiturile utilizate și le transmite la spălătorie etc.

„Și noi, moldovenii, am suferit mult”

„Drama refugiaților îmi amintește de copilărie mea, de anii de război, de foame și de deportări. Eu însumi am crescut fără tată, pentru că tatăl meu s-a pierdut în 1945, la război. Nu pot să mă uit la lumea aceasta năpăstuită fără a mă întrista, fără o lacrimă în ochi pe care mi-o șterg pe furiș”, îmi spune Nicolae.

Despre războiul din Ucraina pensionarul crede că nu va fi unul chiar de lungă durată, deoarece planurile Rusiei „s-au cam dus de-a dura”. „Rusia cedează pozițiile din punct de vedere militar și economic, după aplicarea sancțiunilor și după ce s-a ciocnit de rezistența ucrainenilor. Nu putem fi indiferenți, pentru că și noi, moldovenii, tot am suferit mult. Ne-au împușcat, ne-au aruncat în gropile cu var, ne-au deportat, dar am supraviețuit și am renăscut. Tot așa va fi și cu ucrainenii”, susține cu încredere Nicolae Plămădeală.

„Perioada pe care o trăim este foarte anapoda”

Referitor la starea de spirit a moldovenilor, la cum se simt ei în imediata apropiere de un război în toată legea, Nicolae mă informează că unii dintre moldoveni pleacă în România sau și mai departe. Îmi zice că și unele rude ale sale, având studii superioare sau chiar doctorate, au lăsat casă și serviciu și au plecat dincolo de Prut. „Rusia, din câte știm, voia să ocupe partea de sud, iar de acolo până în Transnistria nu e departe. Cine nu știe pofta de acaparare a rusului?! Așa că nu e de mirare faptul că unii oameni își iau de pe acum măsuri de precauție”, afirmă el.

Îl întreb pe Nicolae Plămădeală care, după părerea sa, este viitorul Republicii Moldova în aceste timpuri tulburi și ce ar putea urma în timpul apropiat. „Perioada pe care o trăim în prezent este foarte anapoda, neordinară și deosebit de periculoasă. Suntem europeni și trebuie să fim cu Europa. S-a scris cerere de aderare, iar noi stăm și așteptăm. Am avut, în 1989, șansa Unirii, dar a fost ratată. Acum tot mai mulți basarabeni, peste 70 la sută, vor Unire. Să sperăm că măcar de acum încolo ne va merge mai bine”, menționează acesta.

„Sunt român-român și așa o să rămân”

„Cât despre mine, ce pot să vă spun? De la tatăl meu mi-a rămas certificatul de absolvire a școlii primare, unde scrie că e fecior de plugar, de religie ortodoxă, de naționalitate român. Sunt născut în anul 1939 în România. Sunt român-român și așa o să rămân”, declară Nicolae Plămădeală.

La întrebarea de final a discuției noastre privind vigurozitatea și agerimea pe care le are și în prezent, domnul Plămădeală mi-a răspuns că aleargă aproape în fiecare seară câte 6-7 kilometri, lucrează în grădină și nu prea stă pe loc. „Asta și m-a ajutat să vin aici, să lucrez și să fiu de folos oamenilor în aceste clipe grele”, conchide interlocutorul meu.