Care e rolul artei în vremuri de război?

782
0
Refugiați din Ucraina. Foto: Alexander Lourie

La această întrebare ne răspund scriitori din Chișinău, Bălți, București, Sibiu, Cluj, Tunis

Susține și tu presa! Abonează-te la o sursă de informare independentă. Acum e simplu, intră pe

ABONAMENT

Alex Ștefănescu: „Artiștii se pot face mai bine auziți”

„Există o acțiune indirectă. Artiștii, folosindu-și autoritatea obținută prin creația lor, se pot face mai bine auziți decât alți oameni atunci când condamnă războiul.”

 

Gheorghe Erizanu: „Artele au creat civilizații”

„Să spună adevărul. Prin cuvinte, culori, sunete, imagini. Iar atunci când nu-l pot spune, să tacă.

Nimeni nu are nevoie de adevăruri îndoielnice.

Arta e ceea ce ne face să fim oameni. Să mergem mai departe. Azi să fim mai buni decât ieri. Mâine mai buni decât azi. Să distingem nuanțele. Să ne adunăm în jurul binelui. Să distingem ce e bine și ce e rău.

Artele au creat civilizații. Armele le-au distrus. Și minciunile.”

Cătălina Bălan: „Arta canalizează idei în spațiul public”

„De când a început războiul Rusiei împotriva Ucrainei și a valorilor care îi unesc pe europeni, artiştii s-au pomenit cu o dilemă în plus: să mai organizeze evenimente, lecturi publice, dezbateri etc., să răspundă invitaţiilor de participare? Având în vedere șocul prin care trecem și deteriorarea rapidă a securității și a economiei regionale, poate părea că orice activitate care nu contribuie direct la alimentarea dezbaterii publice cu privire la război ar fi ilegitimă, superfluă și nedemnă.

De regulă, arta are în război două roluri principale: acela de mijloc esențial în confruntarea ideologică, dublat de rolul de autoconservare. Nu se mai îndoiește nimeni, după doi ani de pandemie, că arta are un rol important în gestionarea situațiilor limită, în păstrarea echilibrului psihic și fizic, atât la nivel individual, cât și colectiv.  Este un rol pe care arta și-l păstrează și în vremuri de război, când începe să primeze ca vehicul al ideologiilor, ca purtătoare de principii și orientări politice.

Astăzi asistăm la un război pe mai multe paliere, una dintre mizele principale fiind, fără îndoială, stăpânirea minților oamenilor. Iar într-o paradigmă a comunicării instantanee din interiorul teatrului de război cu restul lumii, de la clasă politică la populație civilă și invers, arta are un rol major în crearea narativelor și canalizarea ideilor din spațiul public. Pe lângă formă de terapie, arta este astăzi mijloc de comunicare și influențare la scară mare, dar și mijloc de presiune extrem de eficace asupra autorităților și a decidenților politici occidentali pentru o reacție mai rapidă și mai fermă împotriva Rusiei.

Cred că orice tip de artă este, într-o măsură mai mare sau mai mică, produsul contextului social în care apare. De aceea, oricât de explicit sau de implicit ar fi mesajul social în literatura, în filmele, în muzica zilelor noastre, arta trebuie să fie pe cât posibil promovată, susținută şi, bineînţeles, prezentă.”

Ruxandra Cesereanu: „Înlăturarea lui Putin de la putere va fi la fel de sângeroasă ca și înlăturarea lui Ceaușescu” 

„Ca să vorbesc de rolul artei în vreme de război, mai întâi trebuie să spun cum văd eu războiul de acum.

Ce mult contează cuvintele! Vladimir Putin a încercat să motiveze războiul împotriva Ucrainei cu scopul unei așa-zise de-nazificări a țării vecine. Absurditatea motivației putiniste care, între altele, îl are în vizor pe președintele ucrainean Zelenski, e izbitoare dintr-o cauză fățișă: Volodimir Zelenski este ucrainean, dintr-o familie evreiască. Străbunicul său și trei dintre frații bunicului său au fost uciși de naziști, în al Doilea Război Mondial, atunci când aceștia au ajuns în Ucraina. Bunica sa s-a salvat întrucât a fugit în Kazahstan.

Încă o dată spun – ce mult contează cuvintele? Atât Ursula von der Leyen (președinta Comisiei Europene), cât și președintele american Joe Biden au punctat faptul că Rusia lui Putin (în ciuda agresivității lingvistice și militare de acum, asumate de președintele rus) nu a izbutit să divizeze Europa ori America, efectul fiind exact acela invers, de uniune, comuniune, solidaritate. Așa este (și e mare lucru că lucrurile stau astfel), numai că de data aceasta cuvintele ar trebui urmate de fapte, altfel ele rămân doar vorbe zornăitoare (dacă îmi este îngăduită o critică imediată).

Nu cred că agresiunea militară împotriva Ucrainei, declanșată de Putin, va putea fi stopată din exterior, deși demența liderului de la Kremlin este tot mai vizibilă inclusiv pentru Puterile occidentale. Doar dacă rușii înșiși se vor revolta împotriva lui Putin, majoritar, distrugerea Ucrainei ar putea fi oprită. Și mai ales dacă liderii militari vor fi lucizi, delimitându-se de patologia putinistă. În marile orașe rusești, zeci de mii de protestatari bravi își asumă marșuri, iar mii dintre ei au fost arestați deja. Mulți dintre soldații ruși nu știu de ce se află în Ucraina și unii sunt șocați de grozăviile pe care trebuie să le comită, la ordinul comandanților lor.

Cu binele și frumosul, mă îndoiesc că Puterile occidentale îl vor aduce cu picioarele pe pământ pe Putin. Cuvintele nu vor soluționa lucrurile. Dar poate mă înșel. Cred, însă, că înlăturarea lui Putin de la putere va fi la fel de sângeroasă ca și înlăturarea lui Ceaușescu. Dacă va fi să fie.

Vladimir Putin motivează (absurd) atacul Rusiei împotriva Ucrainei ca o așa-zisă denazificare a țării vecine. Mă întreb când și cum se va petrece (căci în mod cert se va petrece acest lucru cândva, chiar dacă acum viitorul nu poate fi cuantificat), de-stalinizarea lui Putin însuși (prin înlăturarea lui) și a sistemului actual de conducere de la Kremlin.

Nu despre rolul artei în vreme de război e vorba, de fapt, ci despre rolul scriitorului ca actant civic pe timp de război. Nu cred că scriitorul trebuie să își vadă de ale lui (scris-citit) în vreme de război, ci trebuie să se implice uman și etic. Trebuie să făptuiască, nu doar să vorbească ori să scrie literatură. Literatura va fi mai încolo, după ce se încheie războiul.”

Miron Scorobete: „Arta opune haosului armonia”

„Rolul artei în vremuri de război este unul terapeutic: să readucă în stare de normalitate o lume care şi-a ieşit din minţi, să menţină echilibrul unei realităţi pornite să şi-l rupă, haosului să-i opună armonia.”

 

Florin Dumitrescu: „Ne ajută să conștientizăm ororile războiului”

„În alte vremuri, mesajul artei avea darul să îi mobilizeze pe combatanți. De la Guernica încoace, arta îi ajută pe oameni să conștientizeze ororile războiului și importanța războiului și criza umanității”.

 

Antonia Mihăileascu: „Solidaritatea, ca o pătură caldă”

„În vreme de război, arta devine un ciob de sticlă în care se reflectă realitatea. Devine atât o armă, cât și un mijloc de descărcare & îmbrățișare a celor din jurul nostru. Este arma cu ajutorul căreia putem împușca o societate plină de carențele & craterele din ce în ce mai adânci care sapă înăuntrul nostru. Pe de altă parte, arta poate fi și un mijloc de detașare (chiar și pentru o foarte scurtă perioadă de timp) față de vremurile în care trăim. Vizualizând noi lumi pline de alte frumuseți și tristeți, omul își lasă creierul să respire, oferindu-i gânduri și perspective nemaiîntâlnite. Astfel de vremuri devin un larg câmp de reflexie socială, de reflexie asupra sinelui, a celor din jurul nostru și a fragilității, chiar frustrantă, a ființei umane. Nu vorbim aici despre ,,terapie prin artă”, ci mai degrabă despre solidaritatea care se așterne ca o pătură caldă peste cei din jur”.

Iulian Filip: „Arta îl menține pe om în parametrii omenescului”

„Cel dintotdeauna – să-l mențină pe om în parametrii omenescului. Să-l domolească, să-l întoarcă din gurile peșterilor, deschise non-stop”.

 

Lucreția Bârlădeanu: „Arta promovează binele, frumosul”

„Arta o creează omul care este, înainte de toate, un cetățean cu drepturi și obligații pe care le implică acest statut. Doar apoi urmează să se facă vizibilă acea supra valoare ce-i este hărăzită artistului – talentul – pentru ca grație lui acesta să producă opere de artă: literatură, pictură, muzica, teatru, film etc. – care să fie puse în slujba comunității (naționale ori chiar internaționale) promovând ideea de bine, de frumos, de prosperare, de dragoste pentru oameni și natură. Iar această obligație, acest rol, este și trebuie să fie valabil în orice circumstanțe și în orice împrejurări de viață – pe vreme de pace ori de război!”

Radu Vancu: „Arta nu oprește războaiele”

„Arta nu oprește războaiele. Și nu oprește nici dictatorii anti-umani care le decid. Ce face ea esențial e să țină vie umanitatea noastră. Și, fără nici un dubiu, umanitatea a învins mereu anti-umanul. E însăși istoria speciei noastre, de asta suntem încă aici: fiindcă umanul a învins întotdeauna, până la urmă. Și e rolul artei să țină acest uman viu. (Și, într-o anumită măsură, să îl și inventeze.)”

Nicolae Leahu: „Să exprime adevărul vieții”

„Să exprime adevărul vieții în cea mai creativă formă cu putință; cu alte cuvinte, să nu uite pentru nicio clipă ce-ar trebui să fie: ARTĂ!”

 

Cosmin Perța: „Să creeze unde alții distrug”

„Rolul artei în vreme de război e să reprezinte realitatea înconjurătoare cât mai nuanțat, chiar dacă dintr-o perspectivă subiectivă pe care nu o poți ocoli. Să lase o mărturie asumată care să contribuie, pe urmă, la recrearea din cioburi și frânturi a unei istorii veridice. Și mai e ceva, în vreme de război arta trebuie să susțină, să evidențieze și să întărească umanitatea. Să creeze unde alții distrug, să contrapună fricii și ororii, binele și speranța.”

Simona-Grazia Dima: „În vremuri de război artele amuțesc”

„Inter arma tacent Musae. În vremuri de război artele amuțesc, ele, care constituie apanajul unor vremuri liniștite, de un benign huzur, am putea spune, adică o stare obișnuită a traiului de zi cu zi, fără denivelări terifiante. Chiar dacă poezia, ca să luăm acest caz particular, tace acum, în dezacord cu ceasul crud, ea se ascunde într-un pat germinativ, adânc în suflet, în timp ce ochilor noștri exteriori nu le scapă sumbrul spectacol, iar atitudinile ne sunt corecte, adică pline de compasiune pentru cei loviți pe nedrept. Și se prea poate ca, din această trezie a spiritului, noi poezii să se nască la momentul potrivit, noi învățături să se desprindă din pomul vieții, îmbogățind existența, cât de curând.”

Lia Faur: „Nu pot scrie acum poezie, sunt blocată în a interioriza suferința”

„Vocile artiștilor, ale scriitorilor, implicit, sunt importante în vremuri grele pentru că libertatea, demolarea zidurilor de orice natură, depășirea limitelor este parte integrantă care îi compune. De aceea sunt mai credibili decât politicienii, ținta lor tinzând spre o cu totul altă lume, ideală. În ciuda acestei recunoașteri, rolul le este limitat. Solidaritatea și coalizarea, însă, pot face minuni. Dacă până mai ieri vorbeam despre pandemie, certificate verzi, izolare, comunicare virtuală, astăzi ne întoarcem brusc la legile umanității, a fi aproape de fratele nostru, de „a-i spăla picioarele” și de a-l iubi ca pe noi înșine. Războiul nu iartă, revine mereu pentru că este impregnat în ființa umană, ca o celulă malignă. Este revoltător și oribil cum un om poate schimba în câteva ore destinul altor milioane de oameni. Nu am înțeles niciodată de ce pacea nu a fost materie de studiu în școli. De ce nu s-a depășit nivelul unor desene sau eseuri simple care invocă nevoia ființei umane de a crea/reproduce frumusețea fără limite. De ce nu iese planeta în stradă să-și înlăture dictatorii. E singurul mod de reacție care dă roade. Arta pansează răni ce sângerează, dă speranța că lumea ideală poate exista, dar armele ei nu pot concura cu mintea bolnavă a unui dictator.

România a fost mereu un spațiu de echilibru și sacrificiu între Rusia și Europa. Timpul istoric e scurt, între Tratatul de la Paris (1856) prin care s-a înlăturat protectoratul exclusiv al Rusiei, Primul și al Doilea Război Mondial, sunt câteva zeci de ani. Între momentul 1939 și 2022 s-au născut câteva generații, care nu scapă de stigmatul războiului. Cu cine? Tot cu Rusia. Mă îngrijorează situația României la granițele Rusiei, în cazul în care dezastrul se va întâmpla, și ale Ungariei, țara care nu primește refugiații Ucrainei. România este în Europa, iar Europa este tot în Europa, ceea ce vreau să accentuez e că la un posibil conflict direct cu Rusia va trebui să ne apărăm, așa cum o fac acum ucrainenii, cu sângele copiilor noștri. Nu pot vorbi despre rolul scriitorului. Ascult cu îngrijorare vocile celor câțiva scriitori ruși care se exprimă contra dictatorului. Nu-i putem ajuta nici chiar semnând zeci de petiții împotriva războiului. Singur poporul rus o poate face. Dar își dorește asta? Citim/auzim doar noi, cei care ne dorim democrație reală. Ceea ce putem face este să fim solidari. Organizația PEN România s-a mobilizat excelent, așa cum au făcut-o românii din toate regiunile țării, îi ajută pe scriitorii ucraineni să-și găsească un loc. Dar nici asta nu impresionează puterea de la Moscova. Este puterea inimii care, în situații disperate poate învinge.

Trăiesc pe continentul african (scriitoarea Lia Faur locuiește acum în orașul Tunis, este coordonatoare a Centrului de Cultură și Știință al României la Tunis) și văd ceea ce se întâmplă în Europa prin două filtre: al cetățeanului român, născut în comunism, care a gustat democrația, care are o familie în România și e îngrijorat pentru ziua de mâine, are prieteni în Republica Moldova, și al cetățeanului arab, care e revoltat împotriva Americii. Acum pot înțelege cât de grav este să iei războiul ca pe o întâmplare a altora, să nu-ți pese prea mult, să nu ai reacție împotriva lui, oriunde s-ar întâmpla să fie.

Cred că Europa a fost prea delicată în comunicarea cu Rusia. Cred că Europa este în continuare prea delicată în neacceptarea că o țară este mai țară decât alta. Eu nu pot scrie acum poezie, literatură, nimic, sunt blocată în a interioriza suferința. Nu știu alții cum sunt.”

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Săptămânalul „Gazeta de Chișinău” publică în paginile sale și pe pagina web a publicației articole ce reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chișinău” este unul din puținele ziare rămase pe piața mediatică care face jurnalism liber și corect. Nu-l lăsa să dispară! Contribuie și tu la menținerea unei publicații libere. Acum poți face un abonament oricând și de oriunde te-ai afla. Dacă abonezi un om drag la formatul PRINT, atunci redacția îți oferă gratuit, prin poșta electronică, formatul PDF al gazetei, în fiecare zi de vineri, la prima oră. Susține „Gazeta de Chișinău” printr-un abonament în format PRINT sau PDF.

ABONAMENT