„Au înflorit ghioceii, ei nu știu că e război”

1363
0
Trei surori artiste - Tatiana Vatavu, Rudochia Robu și Dina Emilian

Eudochia Robu, Tatiana Vatavu și Dina Emilian, trei artiste surori, uimesc publicul prin lucrări foarte diferite ca stil și abordare a realității, toate având însă un magnetism, o încărcătură emotivă care le pun în evidență profunzimea, autenticitatea. Surorile s-au născut și au copilărit în satul Borosenii Noi, raionul Râșcani. Părinții lor, Parascovia și Nicolae Emilian, au împlinit câte 83 de ani, dintotdeauna au prețuit frumusețea, fiind mândri că fiicele s-au consacrat artei profesioniste. Vă propunem o discuție cu cele trei surori care prin talentul lor s-au afirmat și au devenit nume importante în artele plastice din Basarabia.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

– Vorbiți-mi, vă rog, pentru început, de perioada de studii în domeniul artelor plastice.

Eudochia Robu (n. 1958): Eu am absolvit în 1978 Colegiul Republican de Arte Plastice „Alexandru Plămădeală” din Chișinău. În perioada 1978-1986, am studiat pictura la Institutul de Pictură, Sculptură și Arhitectură „Ilia Repin” din Sankt-Petersburg. Anii de facultate au fost cei mai frumoși! Sankt-Petersburgul e un oraș-muzeu. Oricând puteai să te duci la vreo expoziție, la Ermitaj, la Muzeul Rus. Mereu am fost sub influența unor maeștri ai picturii universale, la început au fost impresioniștii, apoi Korovin, Serov și Vrubel, mai târziu Modigliani, Giotto și mulți, mulți alții. El Greco mi-a rămas în subconștient, din studenție. În Ermitaj era o singura operă de El Greco, „Apostolii Petru și Pavel”. Se întâmpla să plec chiar de la orele de pictură, de la facultate, pentru a contempla acea pânză, apoi să revin în atelier și să continui să lucrez.

Tatiana Vatavu (n. 1962): Eu am studiat la Școala de Arte Plastice pentru copii din orașul Râșcani, apoi la Colegiul Republican de Arte Plastice „Alexandru Plămădeală”, iar în 1990 am urmat facultatea la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice (AMTAP) din R. Moldova. La AMTAP mi-au fost profesori Vlad Bolboceanu, Julia Kurtu, Svetlana Pasechnaya. Anume la facultate am început să fac ceramică. Dar am debutat la Bălți, cu grafică. Îi port mereu recunoștință lui Vlad Bolboceanu, el a fost artistul care m-a ajutat să văd legătura între ceramică și arta populară (meșteșugul și ornamentica).

Dina Emilian (n. 1972): În 1992 am absolvit Colegiul de bază de medicină din Chișinău. Iar în 2002 m-am înscris la AMTAP, catedra Ceramică și prelucrarea artistică a metalelor. Mi-au fost profesori Vlad Bolboceanu, Ion Chișca, Octavian Romanescu. În anii 2002-2004, am făcut un master la Universitatea de Arte „George Enescu”, Facultatea de Arte Plastice, Decorative și Design din Iași.

– Amintirile din casa părintească sunt prezente în creația Dvs.?

Eudochia Robu: Copilăria ne marchează, desigur, iar noi am avut norocul să creștem într-o casă unde fiecare colț era și încă mai este împodobit cu broderii, prosoape, horboțele. Mama a avut toată viața această pasiune de a umple casa cu flori brodate, frunze, ramuri care se răsucesc în ornamente complicate. Peste tot e culoare, te simți ca într-o grădină.

 

Tatiana Vatavu: Temelia formării mele artistice a fost pusă în familie. Lumea mea pornește de la vatra și cuptorul părintesc. Soba, arderea au un mister al lor, tot încerc să-l dezleg de-a lungul anilor. Ceramica populară mă fascinează prin simplitatea și măreția formelor plastice. Pot lucra cu toate materialele, de la argilă până la porțelan.

Dina Emilian: E foarte mare influența mamei în arta mea. În casa părintească, pe toți pereții sunt broderii cu flori, păsări, animale. Fiecare din aceste lucrări are o istorie a ei, mama le-a făcut la șezători, la lumina lămpii cu gaz. Eu deseori o prindeam desenând flori pe marginea unui ziar. Ea inventa aceste ornamente, făcea compoziții armonioase. Când veneam de la școală, mama mă chema să mă așez la stative. Așa am învățat să țes covoare și lăicere.

– Vă rog să vă referiți la lucrările reprezentative ale Dvs. din ultimii ani. Ce principii artistice aveți?

Eudochia Robu: Am început mai demult o serie de lucrări cu îngeri și revin la ea ori de câte ori apare o idee nouă. Lumea îngerilor este lumea pe care n-o vedem, dar care este alături de noi. O sesizăm numai, o descoperim și o percepem fiecare în felul său. Îngerii sunt însăși lumina, adevărul, care alungă întunericul din viața noastră. Am mai făcut un ciclu de lucrări despre tradiții, obiceiuri, port popular, despre comorile spirituale ale neamului nostru, care trebuie sa dăinuie în timp.

Personajele din pânzele mele sunt mai mult simboluri decât eroi reali. Stilul meu de a picta îmi cere să apelez mai des la natură, să studiez realitatea, să fac schițe, dar nu întotdeauna. Chiar dacă pornesc de la ceva concret, bunăoară, de la un ou, de la o pasăre sau un copac, am imaginile în memorie și, când am nevoie, apelez la acest imaginar. Eu cred, în primul rând, în glasul din interiorul meu. Și în viața cea de toate zilele. Cred în ceea ce fac, în munca mea de artist. Nu pot să fac compromisuri, să precipit lucrurile. Totul vine de la sine, în mod firesc.

 Tatiana Vatavu: Dintre lucrările mele de referință aș aminti „Începutul”, „Imensitate”, „Bunăvoință”, „Negocieri”. Mă inspiră obiectele preistorice, am o admirație aparte pentru cultura Cucuteni. De fapt, ideile se plămădesc mult timp, după aceea le realizez cu plăcere. Caut materialul potrivit pentru lucrarea mea. Trebuie să discuți și să înțelegi materialul, și atunci el te ascultă. Pot porni de la o linie grafică și să ajung la o formă în ceramică. Îmi place mult să așez desenul grafic, pictural, pe o formă de ceramică sau pe o suprafață. Fac și imprimeuri, lucrez cu diferite țesături, de la pânză până la batic. Mă bucur că la noi arta decorativă e la un nivel înalt, există diverse direcții interesante în arta decorativă contemporană.

Tatiana Vătavu. Iriși
Tatiana Vătavu. Iriși

Dina Emilian: Am realizat și am expus „Privirea interioară” (argilă, pigmenți), seriile „Păsări” (argilă, glazură), „Ploaie de vară”, „Flori de toamnă” (tehnică de autor). Ciclurile mele de lucrări sunt mai întâi schițate în minte, apoi pe foaie. Le mestec mult în gând. E important să le văd limpede în gând, astfel e mai ușor să le realizez în material. Eu cred că în ceea ce faci trebuie să redai ceea ce simți. Grupajul „Păsări”, de exemplu, e axat pe ideea de zbor. Un zbor pe care adesea îl simțim în vis.

– Cât de important pentru Dvs. e contactul cu natura?

Tatiana Vatavu: Merg la mine în sat pentru a-mi restabili legătura cu natura. Particip și la tabere de creație, îmi sunt necesare ieșirile în aer liber.

Dina Emilian: De mai mulți ani trăiesc în Rusia, lângă Moscova, a fost nevoie de o perioadă de adaptare. Mi-e dor de aerul, de natura de-acasă.

Eudochia Robu: Locuiesc la Mitoc, aici am o grădină cu multe specii de plante, este un loc de odihnă pentru mine. Nu pot avea toate plantele din lume, așa cum îmi doream la început. Acum mi-au rămas cele mai puțin pretențioase, care nu-mi iau mult din timp pentru îngrijire. Am și câteva specii rare – hortensii, crini agapantus și crini asiatici, un gutui japonez, buddleja, Prunus triloba, mai multe soiuri de hosta, dar și plante medicinale. Păstrez în grădină câțiva stâlpi de piatră autentici din zona Orheiului. Îmi plac mult și florile de câmp pe care le adun la izvor sau din lunca Răutului.

Eudochia Robu. Așteptare
Eudochia Robu. Așteptare

– La ce lucrați în prezent?

Tatiana Vatavu: Să vă spun sincer, de când a început războiul în Ucraina, nu mă pot concentra asupra unei idei de creație. Sunt prea tulburată, șocată. Ne facem griji și pentru sora Dina care e în Rusia. Trăim momente de cumpănă, inspirația nu vine…

Dina Emilian: Războiul ne-a cutremurat pe toți. Astăzi am fost la biserică și preotul ne-a îndemnat să ne rugăm pentru încetarea războiului. Localitatea noastră e la 70 km de Moscova. În biserică este o icoană a Sf. Nicolae, se consideră că e făcătoare de minuni. Suntem îngrijorați, ne este milă de oamenii care suferă din cauza războiului. În Moldova nu cred că mă mai întorc, sunt căsătorită aici.

Dina Emilian. Ploaie de vară
Dina Emilian. Ploaie de vară

Eudochia Robu: Din păcate, n-am urcat în atelier din vara anului trecut, de când a decedat soțul meu, Valeriu Robu. Complicații în urma covidului… Am citit câte ceva, am ascultat cărți audio… nimic substanțial. Nu e ușor. Totul îmi amintește de Valeriu, pentru că totul e făcut de mâna lui. Când mai e câte o zi frumoasă, ies în grădină. E februarie, dar soarele apare mai des pe cer, se aud și păsări… Au răsărit ghioceii. Ei nu știu că e război… Primăvara viitoare vor răsări din nou. Mă rog Domnului să-mi ajute, să nu deznădăjduiesc. Poate că într-o bună zi voi urca din nou scările atelierului.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE