Un război de 30 de ani

La 2 martie veteranii nu au știut de un program oficial al acțiunilor de comemorare

În dimineața zilei de 2 martie, de Ziua Memoriei, când se aduc omagii eroilor căzuți pe câmpul de luptă în războiul de pe Nistru din anul 1992, „Gazeta de Chișinău” a fost alături de cei care nu-și uită camarazii de arme. După 30 de ani, veteranii de război din toată republica s-au adunat la Monumentul Domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt, la Monumentul „Maica Îndurerată” din Chișinău, unde au depus flori și și-au amintit de ceea ce se repetă acum în țara învecinată, Ucraina.

De această dată, nu s-a organizat, ca de obicei, un marș din Piața Marii Adunări Naționale până la Monumentul „Maica Îndurerată”, nu s-au făcut mese de pomenire, iar la monumentul Domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt conducerea „de vârf” a statului a depus flori dis-de-dimineață, fără cei care au luptat pentru „independența și integritatea” Republicii Moldova. Am discutat cu unii veterani veniți în Scuarul Catedralei.

 „Situația se poate schimba oricând”

Președintele Asociației Veteranilor de Război din mun. Chișinău, Igor Burcovschi, este nemulțumit că la monumentul Domnitorului a lipsit garda de onoare, iar autoritățile au depus flori mai înainte. Îmi spune că în toată republica există vreo 70 de asociații obștești ale veteranilor de război care, din această cauză, nu se pot uni și asta nu e deloc bine… „Nu dorim, Doamne ferește, un nou război. Situația se poate schimba însă oricând, ținând cont de ceea ce se întâmplă acum în țara vecină”, îmi spune veteranul.

Nicolae Rozlovanu, locotenent-colonel în rezervă, îi critică pe cei care nu doresc să spună ceva pentru presă spunând că acum nu ar trebui să tăcem, ci să ne facem auziți. Nu știe nimic despre programul manifestărilor, nici măcar când va fi depunerea de flori la Monumentul „Maica îndurerată”. Mi se destăinuie că și acum mai avem în servicii gradați din cei care erau gata să împuște în adevărații patrioți în timpul renașterii naționale, iar despre președintele Putin zice că nu ar fi singurul vinovat. „Duma de Stat a Rusiei a votat în întregime „misiunea specială”. Dacă ajunge vreodată Putin la Haga, va spune că Duma e vinovată, dacă nu chiar întregul popor rus”, menționează Nicolae Rozlovanu.

„Treisprezece la un pistol”

Pavel e de la Poșta Veche. A lucrat toată viața la construcții, a fost vreo cinci ani și la BAM (Magistrala Baikal-Amur), împreună cu soția, și din toată agoniseala și-a cumpărat un „hârb de „Jiguli”, care demult nu mai este. A luptat la Cocieri, unde, la început, erau „treisprezece la un pistol”, ca mai apoi să fie ajutați de burunduci să se înarmeze. „Erau niște copii, cel mai mic – de nouă ani. Au venit la noi și ne-au întrebat de ce stăm ca niște… și nu ne înarmăm. Am mers cu ei și ne-au arătat cum se sare în spate la un cazac înarmat până în dinți, cum se dezarmează și tot așa mai departe. Bravo, băieți! Peste un timp, eram cu toții înarmați”, îmi povestește Pavel.

Nicolae a luptat la Coșnița, Doroțcaia, Tighina. Are  părerea lui despre cei care sunt la putere și nu întârzie să mi-o spună. „Actualii noștri conducători erau atunci copii, iar cei de atunci nu au apelat la organismele internaționale. Abia acum înțeleg unii cât de important este să ai grijă de apărători”, menționează Nicolae.

 La armată se duc nevoiașii, iar „elitele” pleacă peste hotare

După depunerea de flori la Monumentul Domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt, participanții la război se deplasează la Monumentul „Maica Îndurerată”, unde s-a adunat majoritatea participanților la manifestare, în prezența oficialităților, are loc mitingul de comemorare și depunerea de flori.

Aici am discutat cu jurnalistul Gheorghe Budeanu, participant la război, care în anul 1993 a editat cartea „Transnistria în flăcări”. „La insistența fiicei, vreau să scot a doua ediție a cărții, unde voi mai include și interviuri din timpul războiului, cu gardiști, cu atamanul cazacilor, cu șefa administrației din Tighina. Toate aceste materiale au fost publicate în „Literatura și Arta”, unde am lucrat mult timp, inclusiv în timpul războiului”, afirmă Gheorghe Budeanu.

Între cei cu care am mai discutat, am reținut afirmațiile colonelului Ilie Cocieru care a scos în vileag lipsa educației patriotice în prezent. „În armată se duc mai mult din cei cu nouă clase, din familii nevoiașe, iar „elitele” pleacă peste hotare”, observă colonelul.

O idee generală remarcată în toate discuțiile cu veteranii de război e că rândurile lor se răresc, iar toate guvernările uită de cei care, în pofida bolilor și rănilor, ar sări și azi în apărarea țării dacă ar fi nevoie.