R. Moldova, între două războaie

Amintirea luptelor de pe Nistru și ecoul agresiunii din Ucraina

Alarmați și mai îngândurați ca altădată, fără discursuri lungi, cu câte o floare, așa s-au perindat în acest an veteranii, rudele, autoritățile la monumentele și la mormintele eroilor căzuți în 1992 în războiul ruso-moldovenesc de la Nistru. Și-au amintit de luptele la care au participat acum 30 de ani și le-au comparat cu bătăliile care se dau azi cu arme și tehnici „mult mai sofisticate și distrugătoare” în Ucraina. Au stat la mese de pomenire cu reporteri străini, veniți să reflecte situația din Ucraina și de la hotar și le-au povestit despre viața lor marcată de prezența tancurilor și a armatei ruse în stânga Nistrului.

Ion Mițcul, veteran al războiului de la Nistru și secretarul primăriei Cocieri, ne spune că au planificat să organizeze un eveniment mai amplu dedicat celor 30 de ani de la începerea războiului, dar, din cauza că pe teritoriul RM a fost declarată stare de urgență, s-au reîntâlnit cu foștii camarazi doar pentru depuneri de flori la Monumentul Eroilor din centrul satului, după care s-au îndreptat la cimitir, unde i-au pomenit pe cei care și-au pierdut viața cu 30 de ani în urmă în războiul ruso-moldovenesc. Alături de ei în această zi a fost și Oleg Serebrian, vicepremier pentru Reintegrare.

Alarmați de un nou război

Combatantul ne-a povestit că oamenii din sat sunt foarte îngrijorați de războiul din Ucraina, îi despart doar câteva zeci de kilometri de hotarul ucrainean. „Ieri am privit discursul lui Alexandr Lukașenko rostit pe fundalul hărții care arată planurile lui Putin referitor la Ucraina. Se vede atât de bine săgeata îndreptată spre Republica Moldova dinspre Odesa. Au ei o operațiune și pentru noi. Cum să nu fim îngrijorați când aici alături stau tancurile rusești de care am luptat atâția ani ca să scăpăm?…”, se întreabă secretarul.

În localitățile din preajmă, subordonate Tiraspolului, acum e o liniște ca înainte de furtună. De când a început războiul în Ucraina, soldații ruși nu mai fac aplicații militare. „Am fost zilele acestea în or. Dubăsari, militarii de acolo speră în victoria rușilor. Este o crimă însă ceea ce fac ei acum în Ucraina. Pe toți ne doare sufletul. Oamenii din sat înțeleg că atât timp cât vor rezista ucrainenii, suntem și noi în siguranță, că lupta lor se dă și pentru noi”, mai spune veteranul.

Deși pe internet s-a vehiculat informația că blocurile de beton care baricadează trecerile la podurile de peste Nistru și la intrarea în localitățile subordonate Chișinăului ar fi dispărut, în realitate acestea sunt la locurile lor. „N-au fost urnite nici cu un metru. Nu cred că dacă rușii ar dori să ne invadeze acestea ori sacii cu nisip ar putea să-i mai oprească. Am văzut ce armamente au. Noi am luptat cu altfel de arme, ale lor azi sunt mult mai distrugătoare. Doar pe căi diplomatice, având suportul europenilor, mai putem spera la pace”, mai spune veteranul.

„Nimeni nu ne poate garanta că nu vom fi atacați”

Leonid Caraghiziadi, născut în 1947, a luat arma în mănă la vârsta de 46 de ani. Profesor de spaniolă și militar în rezervă, a plecat ca voluntar la Nistru. A fost comandantul unui batalion din care făceau parte peste 300 de soldați. „Avea loc o rotație o dată la două săptămâni, unii plecau, alții veneau. Am luptat pe platoul Cocieri, apoi ne-au mutat la Coșnița, apoi iar la Cocieri. Am suferit o contuzie în aprilie 1992. Ziua de 2 martie e o zi tragică pentru noi. Ne-am întâlnit cu prietenii cu care am fost în focul luptelor și am depus câte o floare la monumentul Maicii Îndurerate din Chișinău. Îi pomenim pe băieții alături de care am luptat și care nu mai sunt în viață: Iurie Petic, Sergiu Dobrogeanu, Vadim Tătaru, Ion Plăcintă și mulți, mulți alții”, spune veteranul, care e și cavaler al ordinului „Ștefan cel Mare” și al insignei MAI „Vulturul de aur”.

Urmărește cu atenție și îngrijorare războiul din Ucraina. Are rude la Odesa și Sergheevka. „Acolo sunt nepoatele mele din partea fratelui, dar locuiesc mai departe de orașele mari și deocamdată nu s-au refugiat pentru că nu au avut loc atacuri asupra lor. Ne solidarizăm cu vecinii noștri ucraineni, ceea ce se petrece azi acolo e o mare tragedie și e bine că lumea noastră s-a mobilizat și ajută refugiații”, apreciază fostul profesor.

Întrebat în ce măsură ne putem simți azi în siguranță în Republica Moldova, veteranul ne spune că nu crede că Putin se va opri la hotarul ucrainean. „E clar că el nu are intenția de a ocupa doar Ucraina. Din cauză că din 1992 până în prezent Transnistria nu a fost pusă la locul ei, a rămas și aici o bomboană pentru el. Azi au ocupat or. Herson, de acolo pot să atace mai lesne Odesa, iar de la Odesa e o aruncătură de băț până la Tiraspol. Deja se aude ecoul exploziilor. Nimeni nu ne poate garanta că nu vom fi atacați și noi. Dar suntem într-un spațiu european și sperăm că vom fi ajutați să scăpăm de această primejdie. Eu dacă aș avea o armă aș porni și acum să-mi apăr pământul”, mai spune veteranul.

„În Ucraina are loc o crimă abominabilă”

 Și fostul deputat Chiril Moțpan, care a participat la războiul de la Nistru, spune că există multe similitudini între ceea ce se întâmplă azi în Ucraina și ceea ce s-a întâmplat cu 30 de ani în urmă la Nistru. „În Ucraina are loc o crimă abominabilă, o minte bolnavă încearcă să distrugă o națiune. Omoară femei, copii, tineri și bătrâni Așa se întâmpla acum 30 de ani și în Republica Moldova care lupta contra forțelor ce amenințau s-o dezintegreze și să destabilizeze democrația fragilă, ce nu s-a consolidat nici până în prezent. (…)

Doare că până azi unii din mai-marii zilei neagă cu încăpățânare lucrurile pe care le-am văzut cu propriii ochi – că a fost un război nu pur și simplu „fratricid”, și nici „civil”, ci unul între trupele Armatei a 14-a ruse și trupele abia formate ale Republicii Moldova. Preferă să ascundă adevărul, să-și bage capul în nisip. Doare amintirea prietenilor pierduți pe câmpul de luptă de la Cocieri, Doroțcaia, Pohrebea, Coșnița, Varnița. În cei 30 de ani care s-au scurs de la declanşarea sângerosului război din 1992 de la Nistru, nu s-a publicat nici măcar o listă completă a celor decedaţi”, a spus Chiril Moțpan.

El a mai adăugat că în pofida acestui fapt veteranii războiului pentru independență nu au nevoie de milă și compasiune, ci să fie tratați cu respectul cuvenit. „Noi, cei care am supraviețuit acelui război, trebuie să le fim recunoscători pentru curaj acestor eroi, pentru dăruire și abnegație atât pentru a ne plăti o datorie de onoare, cât și pentru că așa e pur și simplu omenește”, a mai spus Chiril Moțpan.

„Doar în pace vom putea construi o țară europeană”

În discursul său de comemorare a participanților care și-au pierdut viața în războiul de la Nistru președintele Maia Sandu a menționat că este extrem de important ca și noile generații să păstreze vie memoria acelor vremuri, iar statul să nu uite, așa cum s-a întâmplat timp de mai mulți ani, de veteranii de război, participanți la acțiunile de luptă.

În acest context,  șefa statului a menționat că marți, în Parlament, a fost înregistrat un proiect de lege care prevede mai multe măsuri de susținere materială pentru veterani. Iar la 2 martie a semnat decretul prin care tuturor participanților la luptele de pe Nistru le va fi conferită Medalia comemorativă dedicată celei de-a 30-a aniversări de la război.

„Pentru că azi, peste 30 de ani de la războiul de la Nistru, tunurile răsună din nou în apropierea noastră, am chemat la încetarea focului. Am chemat la pace. Doar în pace vom putea construi aici, pe pământul nostru, o țară pașnică și prosperă, o țară europeană. Asta e alegerea cetățenilor Republicii Moldova”, a declarat președintele.

Amintim că perspectiva unirii Moldovei cu România, trecerea la alfabetul latin şi refuzul autorităţilor de la Chişinău de a oficializa limba rusă au fost câteva din pretextele invocate de separatiștii ruși care au dus la începerea războiului de la Nistru. De partea Chişinăului, la lupte au participat aproximativ 32 de mii de ofiţeri şi voluntari, dintre care 287 şi-au pierdut viaţa, iar peste 400 au rămas invalizi.