Războiul on-line sau Măcelul ca spectacol

Moderatorul unei emisiuni mulțumește unui comentator politic care prognozează pesimist evenimentele din Ucraina și comentatorul e ușor nedumerit (fie și cu un mic element de teatralitate): de ce îmi mulțumești, când eu aduc vești proaste? Or cam toate veștile în legătură cu războiul sunt proaste. Istoria nu mai este învățătoarea vieții, iar geografia o înlocuim cu cartografia militară. Învățăm, mai bine decât niciodată, geografia Ucrainei de pe harta cu contururi liminare tot mai grase și tot mai roșii, pe care le trasează ocupanții ruși.

Pentru unii care privesc măcelul detașat, dilema e afișată direct, fără complicații, pe o scară sportivă, ca pe timpuri, când unii țineau cu Dinamo Kiev, alții cu Spartak Moscova ori ȚSKA. Bucurându-se de orice punct obținut de favoriți și întristându-se de orice pierdere. Doar că pierderile, azi, sunt numărate în cadavre, răniți, case și mașini distruse, valuri enorme de oameni pe drumuri…

Singura veste bună ar fi sfârșitul conflagrației, dar viitorul e îndepărtat și incert. Chiar dacă până și cel care a declanșat măcelul (și a sperat la un blitzkrieg, în care tanchiștii ruși ar fi fost întâmpinați cu flori) ar fi vrut ca „operațiunea specială” să se termine cât mai repede posibil: i se epuizează resursele de muniții aducătoare de moarte. Presupun că va încerca să rupă o bucată cât mai mare din trupul țării vecine, solicitând apoi un armistițiu, ca să fixeze cucerirea ireversibilă a unor teritorii.

Reținem, din fluxul de știri (e un război urmărit on-line, cu amestecul de global și național, general și singular), cazurile particulare de eroism, ca și cazurile amuzante, reliefându-se oximoronic pe palierul sumbru al tragediei comune, precum expedierea pe adresă directă (adică, în moașă-sa pe gheață), a navei de război ruse de către eroicul grup de apărători ai insulei Șerpilor, înjurătură asociată cu celebra „Merde!” a generalului Cambronne la Waterloo, devenită simbol al rezistenței. Reținem atitudinea demnă a Ludmilei Ulițkaia, care detestă frazeologia demagogică a patrioților putiniști și scoate în evidență laturile pur umane, necesare azi, precum durerea, teama și rușinea. Reținem revolta celebrului regizor rus Lev Dodin, care imploră încetarea agresiunii și care se autoacuză că nu a reușit să educe oamenilor simțul durerii străine, că nu a reușit să-i facă pe oameni să înțeleagă că nicio idee, oricât de măreață, nu costă viața unui om. Remarcăm implicările personale, inclusiv, din preajma noastră, precum e cazul lui Iuri Vernidub: antrenorul lui Sheriff Tiraspol, cel care a condus echipa în primăvara europeană a cluburilor, câștigând meciurile, deja istorice, cu Real Madrid și Shakhtar Donețk, aflându-se pe culmea succesului profesional, cu o posibilă carieră în cluburile europene, a ieșit din propria zonă de confort, și-a dat demisia și a plecat în Ucraina să-și apere familia și țara. Aici, în eroismul particular, încape și fiecare moldovean, care a sprijinit, oricât de puțin, refugiații ucraineni.

Dar, fiindcă vizualizăm zilnic, on-line, evenimentele tragice, imaginile dureroase, documentele și mărturiile contemporanilor vor fi, sper, decisive pentru un viitor Nürenberg, un proces asupra criminalilor din Kremlin, care demult lipsea din caseta istoriei. Să adunăm tot ce este document, tot ce ilustrează catastrofa militară, economică, umanitară, provocată de apologeții războiului. Să condamnăm și să penalizăm agresiunea, ca să le treacă pofta altora să mai încerce.

După invazia Rusiei asupra Ucrainei și după măcelul inimaginabil din vecinătatea noastră imediată, lumea nu mai poate fi așa cum era. Nu are dreptul. Sancțiunile Occidentului față de Rusia sunt primele semne ale noii lumi. Ele înseamnă deconectarea acestei țări-paria de la sistemul economic al lumii civilizate. Pentru a nu permite unui barbar să beneficieze de performanțele lumii civilizate pentru a-și prolifera crimele împotriva umanității.

Lumea se schimbase, uitând ce este războiul și tot mai puțin sau deloc gândind în termeni de eficiență militară. Pe acest fundal, orice dement se poate simți confortabil, iar lumea din jur – lipsită de apărare. Dar care lume mai curând va încerca să înțeleagă motivele comportamentului deviant (și să-l trateze cu compasiune), decât să-i dea descreieratului cu măciuca în cap, ca să-l aducă la starea de echilibru. Agresorul și toată camarila lui docilă se va opri doar acolo unde îl vor opri. El nu are frână și minunile sunt excluse. Iar ipoteticul sfârșit va veni odată cu de-imperializarea totală, de-șovinizarea și desovietizarea totală. Când vom reuși să eliberăm poporul rus de dictatură.

Un comentator ucrainean scria recent că războiul începuse demult, cu bancurile rasiste, șoviniste despre haholi, ciukci și alți moldoveni. Ei, bine, acesta va sfârși cu bancurile despre hoardele înfumurate, înecate în propria vomă. Și primele dintre ele se vor reduce la simpla dezavuare a fariseicelor formule: „prietenia popoarelor” sovietice, „fratele mai mare” și, bineînțeles, oximoronul „LUPTA pentru pace”.