Petru Stalbe, combatant în războiul de pe Nistru: „Nu a fost un război civil!”

940
0
Petru Stalbe prin satul Pohrebea, Coșnița

Se împlinesc 30 de ani de la războiul de pe Nistru din 1992. Petru Stalbe este unul dintre combatanții care au luptat pe platoul de la Coșnița, r-l Dubăsari. Era polițist la Chișinău, dar locuia la Coșnița, satul său de baștină. A luptat din prima până în ultima zi de război. A condus un grup de combatanți format din trei polițiști și șapte voluntari. Astăzi amintirile legate de acea perioadă tragică îi trezesc amărăciune, deziluzii și regrete pentru camarazii pierduți.

Susține și tu presa! Abonează-te la o sursă de informare independentă. Acum e simplu, intră pe

ABONAMENT
Poarta Fabricii de conserve, locul unde a început războiul la Coșnița

Când spui războiul de pe Nistru, spui Cocieri, Coșnița și Tighina, localități în care s-au dat cele mai grele lupte pentru „apărarea integrităţii şi independenţei Republicii Moldova”. Pe platoul Coșnița sunt așezate patru sate: Pohrebea, Coșnița, Pârâta și Doroțcaia din r-l Dubăsari, sate controlate în prezent de autoritățile constituționale ale Republicii Moldova.

În preajma aniversării a 30-a din ziua declanșării războiului de pe Nistru, am fost la Coșnița, unde l-am întâlnit pe veteranul Petru Stalbe care a rememorat acele evenimente și locuri. La Coșnița războiul a început pe 14 martie, dar confruntările armate – mult mai devreme. Petru Stalbe a fost reținut de gardiști pe 3 martie 1992, la Vadul lui Vodă. Nu știa că pe 2 martie la Cocieri, Dubăsari au început luptele.

Primele confruntări

Cazacii și gardiștii se adunau pe platoul Coșnița încă din decembrie 1991, aflăm de la Petru Stalbe. Aceștia intrau în beciurile localnicilor, trăgeau din arme, creau tot felul de conflicte, însă sătenii nu se puteau apăra, fiind neînarmați. (…)

Petru Stalbe pe dealul Traian, acolo unde s-au dat lupte sângeroase

„Veneam acasă de la serviciu pe 3 martie 1992, cu autobuzul Chișinău-Grigoriopol. La Vadul lui Vodă au oprit autobuzul. Ne coboară pe mine și pe Grigore Izbaș. Ne-au urcat în camion și ne-au dus la Comitetul Executiv Orășenesc Dubăsari. Era ora 11-11:30 ziua. Eram îmbrăcați în uniforme de polițiști, fără arme. Acolo erau vreo 300 de femei, majoritatea rusoaice, care au început a striga la noi: „Canalii, fasciști, români! Voi îi omorâți pe copiii noștri! Dați-ni-i nouă!”, își amintește oftând Petru Stalbe.

Cu greu, gardiștii au reușit să-i treacă pe Petru Stalbe și Grigore Izbaș de șuvoiul de femei. Ajunși în sala mare din comitetul executiv, Petru Stalbe își amintește că acolo erau vreo zece gardiști înarmați, iar în jumătate de sală erau saltele pe podea. „Unde nu erau saltele, se vedea că au bătut pe cineva, deoarece era murdar de sânge. O femeie spăla podeaua de sânge. Am intrat, iar unul a strigat la noi: «Dezbrăcați-vă!». Pe vreo cinci dintre ei îi cunoșteam: am învățat împreună la Școala de Miliție, azi se numește Academia de Poliție din Chișinău. Grișa a prins a se dezbrăca. I-am zis: stai, nu te dezbrăca! Cei care mă cunoșteau i-au liniștit pe cei care ne ziceau să ne dezbrăcăm. În același timp, se auzeau rafale de automate și explozii de grenade la Cocieri și Corjova care sunt aproape de Dubăsari”, spune Stalbe.

Pe 9 martie, la Coșnița s-a adus prima partidă de automate de la Holercani. „Noi nu ne puteam apăra. Ei intrau în sat, își făceau de cap. La podul de la Vadul lui Vodă erau vreo 200 de gardiști. Erau săpate tranșee. Erau înarmați de Doamne ferește! Era multă tehnică militară. Dar ce puteam face noi cu mâinile goale? Nimic!”, își amintește Stalbe.

14 martie, ora 3:30 noaptea

Vorbește Petru Stalbe, veteran al războiului de pe Nistru: „La Fabrica de conserve din Coșnița se lucra în schimbul de noapte. Un grup mobil de patrulare efectua controlul posturilor la intrările din sat. Iar când a ajuns să controleze postul de la Fabrica de conserve pe ei îi aștepta cineva. Era un grup de circa nouă persoane de gardiști și cazaci. Pe la ora 03.30, de mașină s-a apropiat un tânăr care le-a spus că, întorcându-se de la ferma de vite acasă, a fost oprit de niște oameni înarmați, care i-au spus să le transmită polițiștilor să iasă câte unul din mașină și să se predea.

De la început, locotenentul de poliție Ghenadie Vasilița nu a luat în serios vorbele băiatului și i-a zis să-și caute de drum. Șoferul Nicolae Sotnicenco a încercat să pornească motorul mașinii. În acel moment, din două părți, au început să tragă în mașina polițienească focuri încrucișate. Nicolae Sotnicenco a fost omorât pe loc. Ghenadie Vasilița s-a prefăcut mort. Nicolae Cebotari a fost grav rănit, iar Anatol Dicusar și Leonid Bulat au fost luați prizonieri. Ambii au fost duși sub dealul lui Traian și aruncați într-o groapă. Un gardist a vrut să arunce în groapă o grenadă, dar cineva de-a lor a zis că nu trebuie. (…)

Leonid Bulat nu poate povesti ce i s-a întâmplat. Când începe a vorbi, îi tremură tot corpul: capul, mâinile și picioarele. Pe Bulat l-au dus la postul de „miliție” de pe șoseaua Poltava, la intrarea în satul Lunga. Intrau câte doi-trei și-l băteau așa de tare că el își pierdea cunoștința. Îl tăvăleau pe jos. Intrau alții, îl stropeau cu apă și iar îl băteau. Până la urmă l-au dus la Spitalul Dubăsari. Și de acolo, bravo băieților de la Cocieri și Corjova, cu ajutorul unui medic și al unei asistente medicale, l-au furat din spital. Îl păzeau gardiștii. E viu. Trăiește în Coșnița. Pe Anatol Dicusar l-au dus pe podul de la Vadul lui Vodă. Era rănit la picior.

Când e război sunt și trădători, se găsesc și fricoși, și eroi, sunt de tot felul. Se arată cine-i omul. Primul autobuz care se ducea în acea dimineață de la Coșnița la Chișinău a fost oprit de gardiști care au întrebat cine-l cunoaște pe Dicusar. Mulți îl știau pe Dicusar, dar ziceau că nu-l cunosc. Până s-a găsit unul care a zis: Eu îl cunosc, el lucrează în poliție. Și au început a-l bate pe Dicusar”, povestește Petru Stalbe.

Medicul Vasile Gulica

Tot în satul Coșnița l-am întâlnit pe medicul Vasile Gulica care a îngrijit participanții din Coșnița la războiul de pe Nistru. „Eu mi-am făcut datoria de medic. Atât. A fost prea greu și încă nu pot vorbi despre acea perioadă. Primul rănit a fost un gardist căruia i-am acordat primul ajutor medical. Pe urmă au fost atacați băieții noștri. Și tot așa din 14 martie până la sfârșitul războiului. Practic, 90% dintre morți și răniți au trecut prin mâinile mele”, spune medicul. În satul Coșnița există un spital.

„Rușii au vrut în 1992 să pună hotar pe Nistru”

În Republica Moldova există oameni care cred că războiul de pe Nistru a fost unul civil, adică s-au bătut moldovenii între ei. E fals! E rezultatul propagandei Federației Ruse. „Războiul de pe Nistru a fost o lovitură de stat din partea Rusiei, organizată de Moscova, dar executată aici, pe loc. Noi, cei care am luptat atunci, am vrut să restabilim ordinea constituțională a Republicii Moldova. Nu a fost un război civil!”, afirmă Stalbe.

Întrebat care a fost motivul războiului de pe Nistru, Petru Stalbe a răspuns: „Rușii au vrut în 1992 să pună hotar pe Nistru, așa cum a fost până în 1940”. Într-un cuvânt, motivul războiului de pe Nistru a fost rusificarea, crede Petru Stalbe.

După războiul ruso-moldovenesc de pe Nistru, veteranul Petru Stalbe a absolvit Facultatea de Istorie din cadrul Universității de Stat din Moldova. Tema tezei sale de licență a fost Războiul de pe Nistru, iar istoricul Anatol Petrencu i-a fost coordonator al lucrării pentru obținerea titlului de licențiat în istorie. Petru Stalbe susține că, după ce a învățat istoria, și-a dat seama că „toți moldovenii sunt români, dar nu toți românii sunt moldoveni”.

Acordul „Cu privire la principiile reglementării pașnice a conflictului armat din regiunea transnistreană a Republicii Moldova” a fost semnat la Moscova la 21 iulie 1992, între președintele Republicii Moldova, Mircea Snegur, și președintele Federației Ruse, Boris Elțin.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Săptămânalul „Gazeta de Chișinău” publică în paginile sale și pe pagina web a publicației articole ce reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chișinău” este unul din puținele ziare rămase pe piața mediatică care face jurnalism liber și corect. Nu-l lăsa să dispară! Contribuie și tu la menținerea unei publicații libere. Acum poți face un abonament oricând și de oriunde te-ai afla. Dacă abonezi un om drag la formatul PRINT, atunci redacția îți oferă gratuit, prin poșta electronică, formatul PDF al gazetei, în fiecare zi de vineri, la prima oră. Susține „Gazeta de Chișinău” printr-un abonament în format PRINT sau PDF.

ABONAMENT