Refugiată: „Nepotul îmi spunea: Bunica, nu credeam că pot fi atât de omenoși moldovenii cu noi”

1891
0
Sursa foto: Octavian GRAUR
Sursa foto: Octavian GRAUR

Am fost să discutăm cu cetățeni ucraineni care s-au refugiat în Republica Moldova. Deși am fost pentru a doua oară în ultimele trei zile la Complexul Sportiv Ghidighici, am avut aceleași emoții. Noduri în gât și lacrimi pe care cu greu am putut să ni le stăpânim. Și dacă sâmbătă am dus produse alimentare și de igienă, azi, 28 februarie, am încercat să discutăm cu refugiații.

Susține și tu presa! Abonează-te la o sursă de informare independentă. Acum e simplu, intră pe

ABONAMENT

Câțiva erau afară, își plimbau animalele de companie, mamele scotoceau prin cutiile cu haine pentru a le găsi câte ceva de îmbrăcat copiilor, tații erau în camera de joacă, încercau să le distragă atenția picilor. Unii se uitau la televizor, alții luau masa. Cam asta era imaginea generală de îndată ce am pășit pragul Centrului Sportiv Ghidighici.

Timp de cinci-șapte minute am ezitat să discutăm cu cetățenii ucraineni, parcă ne era frică. O frică pe care aș putea să o descriu cu greu în cuvinte. Ochii îmi erau plini de lacrimi. Am încercat să mă apropii de prima femeie care mi-a ieșit în cale, aceasta ne-a salutat cu ochii în lacrimi. Timp de câteva minute a plâns în hohote, după care a reușit să ne spună câte ceva.

„Tot întrebăm dacă nu a ajuns armata rusă și în Moldova”

Irina, o femeie de 60 de ani, e originară din orașul Odesa. Pe data de 26 februarie, timp de o oră a reușit să strângă cele necesare și a pornit cu fiica și cei doi nepoți ai săi spre Republica Moldova. Familia Irinei locuiește în apropierea unei fabrici, care a devenit ținta atacurilor. De când a început războiul, membrii acesteia s-au ascuns într-un subsol dintr-o localitate din apropierea orașului Odesa. Irina povestește că au ajuns la vama Palanca cu mașina proprie, iar ieri noaptea (27 februarie) s-au întâlnit la vama Palanca cu un cunoscut din Odesa și acesta le-a ajutat pe femei să ajungă la adăpostul din Ghidighici.

„Afară era noapte. Deși vrem să părem femei puternice, ne era frică, pentru că nu cunoaștem țara. La vamă cetățenii voștri ne-au primit foarte frumos. Nepotul îmi spunea: „Bunica, nu credeam că pot fi atât de omenoși moldovenii cu noi”. Aici, în Ghidighici, e tot așa. E cald și bine. Deocamdată o să stăm aici. Vom ține legătura cu cei de acasă și vom vedea care vor fi împrejurările. Ne trezim cu frică. Când auzim sunete mai puternice, tot întrebăm de moldovenii care au grijă de noi, dacă suntem în siguranță și dacă nu a ajuns armata rusă și în Moldova”, a povestit femeia pentru „Gazeta de Chișinău”.

Refugiata spune că tot ce a agonisit o viață s-a prăbușit într-un singur moment. „Este foarte înfricoșător. Un moment și gata – nu mai avem nimic. Nu doresc nimănui să treacă prin așa ceva. Cel mai trist e că mereu te gândești dacă o să ai unde fugi și dacă o să reușești să fugi.”

La Complexul Sportiv Ghidighici sunt refugiați de diferite vârste, în mare parte locuitori ai orașului Odesa.

„Vrem pace, nu vrem război!”

„Eu am știut că moldovenii ne vor întâlni bine. E așa de frumos și emoționant! Noi doar am pus piciorul în țara voastră și toți voluntarii erau gata să ne ofere tot ce pot! Cartelă pentru a avea rețea, multă mâncare și ceai cald. În câteva minute ne-au găsit și mașină care să ne poată duce spre un adăpost”, ne-a spus Marina, o tânără de 17 ani care a fugit din orașul Odesa.

S-a gândit o zi întreagă să părăsească sau nu orașul pentru a se putea simți în siguranță. A fost greu să găsească o mașină cu care să poată ajunge până la vamă, dar într-un final a reușit. Nu vrea să-și facă planuri, pentru că nu știe cum vor decurge lucrurile.

Marina speră că se va întoarce acasă în cel mai scurt timp. „Sunt sigură că asta se va termina cât de curând și mă voi întoarce acasă la Odesa”, conchide tânăra.

Cu lacrimi în ochi și tremur în voce, o altă refugiată a exclamat: „Vrem pace, nu vrem război!”. Dorință pe care o au toți în ultimele zile. Femeia are 77 de ani, iar ce a agonisit o viață acum nu-i mai aparține: „Nu știu la ce să mă aștept și îmi este foarte frică. Am muncit o viață. Sunt pentru prima dată în Republica Moldova și cetățenii ne-au primit atât de frumos. Aș fi vrut să vizitez țara aceasta, dar nu în aceste condiții”.

La primul etaj al Complexului Sportiv l-am găsit pe Miroslav. Era așezat pe salteaua ce ține loc de pat.

Din momentul când s-au auzit împușcături în Kiev, Miroslav și câțiva prieteni au decis să părăsească orașul. Jumătate din drumul spre Republica Moldova tinerii l-au parcurs cu trenul, iar din localitatea Jmerenka până la vama Palanca au ajuns cu un taxi. Refugiații povestesc că vama au trecut-o foarte repede, pe jos.

„Îndată ce am pășit pe pământul Dvs. am fost întâmpinați de o mașină, voluntari care ne-au adus la Ghidighici. Ne-au cazat, ne-au dat de mâncare și ne-au oferit tot de ce avem nevoie.

Complexul Sportiv din Ghidighici găzduiește de câteva zile 120 de refugiați ucraineni

Bărbatul spune că este greu să-și facă planuri, pentru că situația se schimbă din moment în moment. „Pot să vorbesc doar despre proiecte generale. Eu sunt programator și mi-am luat concediu pentru o săptămână, iar mai departe vom vedea. Ținem legătura cu cei de acasă. Toți își fac griji, dar eu cred că ne vom obișnui și cu asta”, spune Miroslav pentru „Gazeta de Chișinău”.

Complexul Sportiv din Ghidighici de câteva zile găzduiește refugiați ucraineni. „Inițiativa de a deschide centrul de plasament temporar aparține unui agent economic, care a oferit încăperea pentru refugiații din Ucraina. Administrația Publică Locală a asiguat paturi și saltele. Primăria a oferit asistență juridică și asistență socială. Pe moment, hainele și produsele alimentare pe care le avem sunt 90 la sută din donații. Mâncarea este preparată de agenți economici, voluntar. În acest moment, centrul poate găzdui 100 de persoane. Suntem la etapa de a găsi câteva posibilități de a mări numărul persoanelor pe care le putem adăposti, aproximativ încă 20-30 de locuri”, spune juristul Primăriei din satul Ghidighici, Dorin Polișciuc.

Luminița Leancă, locuitoare a satului Ghidighici, a scris pe data de 25 februarie o postare pe pagina de facebook în care anunța despre acțiunea de caritate pentru refugiații din Ucraina.

 Voluntară: „După ce am pus anunțul, în două ore, la centru, era plin de lume”

„Am scris că aștept voluntari și doritorii de a ne ajuta să amenajăm un spațiu de cazare pentru cetățeni ucraineni. Timp de două ore, aici, la centru, era plin de lume. Multe produse alimentare și oameni dornici să ne ajute. Eu și cu alte două locuitoare ale satului Ghidighici am rămas plăcut surprinse, nu ne-am așteptat ca oamenii să fie atât de deschiși”, spune Luminița Leancă, voluntară.

Luminița Leancă a povestit pentru „Gazeta de Chișinău”: „Când am venit la Complexul Sportiv, aici nu era nimic, după ce am pus anunțul că începem să colectăm produse, haine, pături, au început să vină voluntari. De la început eram trei organizatori, nu știau în care parte să fugă ca să reușească să aranjeze totul. În noaptea zilei de 25 spre 26 februarie au început să vină ucrainenii”.

Hrana le este asigurată de către câteva restaurante din Capitală, iar micul dejun le este adus de un local din satul Ghidighici.

„Dimineața, pentru micul dejun restaurantul din satul nostru le pregătește mâncare, de asemenea voluntar. Personalul (voluntarii) fac de serviciu în ture, dormim câte trei ore pe noapte. Poliția vine dimineața și seara și verifică situația, monitorizează numărul cetățenilor ucraineni. Refugiaților li s-a făcut o instruire, fac curat în fiecare dimineață, iată aici avem și o listă cu niște reguli pe care le-am stabilit cu ei, ne-au ajutat și am scris în limba ucraineană.

„Părintele din sat a instalat o plasmă și le-a pus copiilor desene animate”

Luminița ne-a spus că s-au mai obișnuit, dar în primele zile le era foarte greu din punct de vedere emoțional. „Mă ascundeam într-un colț și plângeam. Îmi dădeam seama că ei nu trebuie să vadă asta, dar e atât de trist ce se întâmplă, încât nu puteam să mă controlez. Unii vin și rămân cazați aici, alții sunt în tranzit. După cum vedeți, avem și o cameră separată pentru copii, au acces la internet. Aseară părintele din sat a instalat o plasmă și le-a pus copiilor desene animate. Iată aici am făcut o cameră specială pentru cei care au animale de companie. Ceea ce bucură e că toți copiii pe care îi avem acum în Complex sunt cu părinții lor. Momentan, avem 30 de copii, zece dintre care sunt până la trei ani”.

Până astăzi, 28 februarie, în Complexul Sportiv din satul Ghidighici sunt cazate 120 de persoane.

Diana BOTNARU

Octavian GRAUR

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Săptămânalul „Gazeta de Chișinău” publică în paginile sale și pe pagina web a publicației articole ce reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chișinău” este unul din puținele ziare rămase pe piața mediatică care face jurnalism liber și corect. Nu-l lăsa să dispară! Contribuie și tu la menținerea unei publicații libere. Acum poți face un abonament oricând și de oriunde te-ai afla. Dacă abonezi un om drag la formatul PRINT, atunci redacția îți oferă gratuit, prin poșta electronică, formatul PDF al gazetei, în fiecare zi de vineri, la prima oră. Susține „Gazeta de Chișinău” printr-un abonament în format PRINT sau PDF.

ABONAMENT