Marija Pejcinovic Buric: „O încălcare flagrantă a statutului Consiliului Europei şi a Convenţiei Europene a Drepturilor Omului”

885
0
Sursa foto: agerpres.ro

În urma evenimentelor întâmplate joi, 24 februarie, în Ucraina, Secretarul general al Consiliului Europei, Marija Pejcinovic Buric, a condamnat „ferm” „atacul militar rus împotriva Ucrainei”, se arată într-un comunicat al acestei organizaţii paneuropene cu sediul la Strasbourg şi din care fac parte şi Rusia şi Ucraina, informează Agerpres cu referire la AFP.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

„Vom lua rapid măsurile necesare pentru a răspunde la situaţia actuală”, a adăugat ea.

Marija Pejcinovic Buric a mai spus că atacul este „o încălcare flagrantă a statutului Consiliului Europei şi a Convenţiei Europene a Drepturilor Omului”, scrie aceeași sursă.

În acest context, Uniunea Europeană a propus noi sancţiuni împotriva Rusiei. Acestea vizează sectoare strategice şi vor bloca accesul băncilor ruseşti pe pieţele financiare europene, a anunţat preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, relatează Agerpres, cu referire la Reuters.

„Prin acest pachet (de sancţiuni), vom viza sectoare strategice ale economiei ruse prin blocarea accesului lor la tehnologii cheie şi la pieţe. Vom slăbi baza economică a Rusiei şi capacităţile sale de a se moderniza”, a afirmat von der Leyen într-un comunicat, scrie Agerpres.

Potrivit Comisiei Europene, UE este cel mai mare partener comercial al Rusiei, transmite sursa citată.

 

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE