Invazia în Ucraina: o nebunie cu premeditare?

737
0

Trupele ruse au început operațiunea militară în Ucraina. Este vorba, în mod clar, de un război de agresiune pe care americanii l-au anunțat de mult, rușii îl neagă chiar și după ce l-au declarat, și în care rațiunea noastră, a tuturor, chiar și a celor mai pesimiști, nu a vrut să creadă până în ultimul moment.

Susține și tu presa! Abonează-te la o sursă de informare independentă. Acum e simplu, intră pe

ABONAMENT

Totuși, nu ar trebui să cedăm tentației de a considera invazia doar ca pe o faptă irațională a unui descreierat. Ar fi prea simplu. Și periculos. Oricât de delirante ar putea părea ideile din capul liderilor care declanșează războaie și măcel, aceștia nu sunt întotdeauna și neapărat niște maniaci. Poate că vor numai să pară așa ca să obțină mai multe decât lumea ar fi gata să cedeze în caz contrar. Chiar și neadecvații au rațiunile lor, de aceea, înțelegerea motivelor care îi îndeamnă la acțiune pe cei de la Kremlin este crucială pentru a afla cât de departe sunt gata să meargă în aventurile lor criminale.

Războiul din februarie 2022 continuă războiul din februarie 2014. Ce s-a făcut în 2014 cu mercenari, miliții locale și soldați fără insigne se face acum cu trupe regulate și pe față. În cei opt ani scurși de la raptul Crimeii și diversiunea din Donbas, propaganda de la Ostankino nu a tăcut nici pentru o clipă, antagonizându-i pe ruși și ucraineni. La Kiev s-au schimbat guverne și un președinte, dar cetățeanul rus e făcut să creadă că Ucraina este condusă mai departe de „naziști“. Prin urmare, faza a doua a agresiunii a fost mereu o posibilitate, dacă nu cumva parte a unui plan A sau B, gândit pentru mulți ani înainte.

Dacă în 2014 decizia de a transnistriza Ucraina a fost mai curând o improvizație, determinată de victoria Euromaidanului, opțiunea invaziei la scară largă s-a cristalizat așa cum se cristalizează îndeobște obsesiile. Caracterul premeditat, elaborat în timp al strategiei nu explică aproape deloc de ce intervenția s-a produs acum, nici mai devreme și nici mai târziu.

Insistența lui Putin de a prezenta lui Macron și Scholz rezultatele deducțiilor sale geopolitice și de a-și justifica, cu lux de amănunte, paranoia antiNATO, lasă, orice s-ar spune, impresia de regie dramatică. De aici, întrebarea: omul se joacă de-a războiul sau chiar e un militarist convins? Crede că intervenția armată e o mutare pe tabla aceea de șah imaginată de Brzeziński sau e un scop în sine? Luptele de pe teritoriul Ucrainei, oricâte ar fi și oricât ar dura, vor oferi un răspuns parțial la această nedumerire, dar numai o anchetă și un tribunal, cu dovezi documentare și mărturii ale celor care îl cunosc bine pe Putin, ne vor lămuri pe deplin în această privință.

Până la tribunal mai este (dacă se va ajunge vreodată), dar e deja cazul să ne întrebăm și în legătură cu agresivitatea și nebunia lui Putin, reale sau simulate: de ce să-ți construiești un palat de miliarde la Ghelendjik și să faci tot posibilul pentru supraviețuirea camarilei tale criminale și corupte, dacă ai de gând să pui lumea pe foc sau să apeși pe butonul nuclear? (Apropo, Hitler, cu care mulți îl aseamănă pe Putin, nu era un foarte mare adept al luxului și condamna întruna viața de sibarit a lui Goering. Lucru care nu se poate spune despre Putin și echipa lui.)

Ședința Consiliului de Securitate la care s-a anunțat recunoașterea independenței celor două „republici populare“ a arătat o unanimitate ușor forțată. Nu am simțit cine știe ce jubilație și nici credință oarbă în dreptatea marelui han. Mai curând o supunere fără crâcnire și speranța că Akela nu o va da în bară nici de data aceasta. O speranță alimentată, la rândul ei, de reușite succesive, din punctul de vedere al tuturor acestor Mișustini, Narîșkini și Matvienko: cumințirea Caucazului, reducerea la tăcere a opoziției, campania georgiană, anexarea Crimeii, reziliența în condiții de sancțiuni economice etc.

Cineva dintre analiștii ruși a observat mai de mult că Putin nu a pornit niciodată războaie pe care nu le-ar fi putut câștiga. Toate aventurile lui criminale au fost destinate consumatorului intern, care trebuia făcut să creadă că VVP și regimul lui sunt singura soluție de nădejde într-o Rusie amenințată mereu de forțe ostile – retorica a coincis cu teoria, astfel încât toți cei care s-au opus dictaturii sau ar fi putut oferi pilde de democrație și reformă rușilor au fost catalogați fără echivoc drept „dușmani“. Putin a procedat mereu prudent, forțând exact atât cât să nu comită erori iremediabile. De ce forțează acum, când este evident că nu se va repeta scenariul sud-osetin și când războiul informațional a fost pierdut? Și mai evident este că orice victorie în războiul cu Ucraina va fi o victorie à la Pirus; apoi, instituirea unui regim de ocupație în Ucraina de azi (fie și numai în câteva regiuni) nu e același lucru cu ocuparea Crimeii, și va implica niște costuri enorme, nu doar financiare, pe care statul rus nu are cum să și le permită. Este gata Putin și echipa lui nu numai de diversiuni și invazii, ci de ocupația unui teritoriu cu adevărat ostil? De sancțiunile care acum vor lovi mai tare economia rusă decât în 2014?

O parte din răspunsurile la aceste și alte întrebări le vor da, cum spuneam mai sus, acțiunile militare ale Rusiei din următoarele zile. Vreau să cred că aventura a fost determinată, în ultimă instanță, de situația în care s-a pomenit Kremlinul atunci când presiunile puse pe Occident nu au dat roadele scontate. Codul de onoare al bandiților ruși îi disprețuiește pe cei care „nu dau socoteală de vorbele lor“ și Putin nu a vrut să rămână, în ochii lumii, ca un blufeur. În orice caz, explicația aceasta provizorie s-ar potrivi de minune cu toată politica promovată de regimul de la Moscova în ultimii douăzeci de ani.

Vom trăi (?) și vom vedea…

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Săptămânalul „Gazeta de Chișinău” publică în paginile sale și pe pagina web a publicației articole ce reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chișinău” este unul din puținele ziare rămase pe piața mediatică care face jurnalism liber și corect. Nu-l lăsa să dispară! Contribuie și tu la menținerea unei publicații libere. Acum poți face un abonament oricând și de oriunde te-ai afla. Dacă abonezi un om drag la formatul PRINT, atunci redacția îți oferă gratuit, prin poșta electronică, formatul PDF al gazetei, în fiecare zi de vineri, la prima oră. Susține „Gazeta de Chișinău” printr-un abonament în format PRINT sau PDF.

ABONAMENT