Fenomenul Orchestra „Mărțișor”. Momente din activitatea orchestrei, a conducătorului acesteia și a unora dintre membrii ei

Recent, clarinetistul Valentin Golomoz a plasat pe Youtube CD-ul «Sergiu Ciuhrii și Orchestra „Mărțișor”», apărut cu susținerea Corinei Golomoz, fiind dedicat aniversării lui Sergiu Ciuhrii. CD-ul conține 26 de imprimări ale Orchestrei „Mărțișor” realizate între anii 1978 și 1987. Încerc să evoc unele momente din activitatea orchestrei, a conducătorului acesteia și a unora dintre membrii ei, unele impresii, amintiri din viața colectivului în care a activat mai bine de un deceniu în calitate de violonist și subsemnatul.

Orchestra „Mărțișor” era parte componentă a Ansamblului artistic (pe atunci se spunea Ansamblu de cântece și dansuri „Mărțișor”, dirijor – Sergiu Ciuhrii, maestru de balet – Victor Tanmoșan) de la Casa Tineretului din Chișinău. În acea perioadă existau mai multe colective similare, unele notorii, ca „Miorița” (dirijor – Vasile Goia, maestru de balet – Pavel Andreicenco), „Veselia” (dirijor – Petre Neamțu, maestru de balet – Gheorghe Ivanov). Aceste formații, dar și altele, luau parte la manifestări de amploare –festivaluri, concerte solemne legate de ocazii speciale, turnee în străinătate, participând și la diverse concerte, spectacole prin republică.

Cunoscător și promotor al folclorului din nordul Moldovei

Muzicienii din orchestre, în mare parte, erau profesioniști (spre exemplu, în „Miorița” cânta și cuplul de violoniști Galina și Nicolae Buinovschi, ambii absolvenți ai Conservatorului din Moscova) și mulți studenți, viitori profesioniști, fapt care asigura acestor orchestre un nivel avansat de interpretare.

Cum se prezenta activitatea Orchestrei „Mărțișor”, în deceniile 7 și 8 ale secolului trecut? Valoarea colectivului era determinată, firește, de oamenii care făceau parte din acesta. Exista și o anumită fluctuație de cadre, lucru firesc în colectivele de amatori (acesta le era statutul) însă componența de bază rămânea relativ stabilă. O importanță enormă avea modul de organizare, de constituire (creare) și interpretare a programului din repertoriu.

Meritul cel mare în realizarea prestanței, originalității Orchestrei „Mărțișor” îl atribui, desigur, dlui Sergiu Ciuhrii, dirijor și conducător al acesteia. Pentru noi toți a fost un noroc să-l întâlnim și să conlucrăm cu domnia sa. Simplu în comportare, atent cu fiecare, fire empatică, domnia sa venea în ajutorul oricui care i se adresa cu vreo solicitare.

Sergiu Ciuhrii este o personalitate complexă, un cunoscător temeinic și un promotor al folclorului, în special al celui din nordul Moldovei, un aranjor, compozitor, dirijor de cor și de orchestră, profesor și îndrumător, organizator capabil să coaguleze în jurul său oameni de meserie și să le canalizeze eforturile în realizarea actului artistic.

Avea însă și altceva maestrul Sergiu Ciuhrii: respectul față de tradiție și de purtătorii acesteia, față de actul artistic de sorginte populară care e spontan, există în multiple variante, se desfășoară liber, fără constrângeri, în corespundere cu mediul, locul, timpul actului artistic.

Un climat favorabil pentru creație

Dacă în unele orchestre se cânta strict pe note, după partitură, în Orchestra „Mărțișor” erau doar partițiile, întreaga factură orchestrală se crea în timpul repetițiilor. Muzicanții aveau notele în față, dar aveau și libertatea de a improviza (dirijorul le permitea acest lucru), de a veni cu inițiativă (un contrapunct, o secvență, o replică), îmbogățind sonoritatea prin săvârșirea actului de creație chiar în timpul interpretării, astfel că, de fiecare dată, una și aceeași lucrare suna oarecum altfel decât data precedentă.

De aici senzația de nou, de prospețime și originalitate a sonorității orchestrei. La drept vorbind, Sergiu Ciuhrii a mers pe tradiția autentic folclorică care presupune diversitate melodică, armonică, improvizație. El a sfidat stilul interpretativ anchilozat al multor colective chiar și cu statut profesionist care… se mai face simțit și astăzi.

Astfel, prin comportamentul său cu adevărat democratic, tolerant, atent față de fiecare persoană care venea cu propuneri, inițiative, Sergiu Ciuhrii și orchestra sa realiza o artă interpretativă unică și, în consecință, stimula creativitatea. Acest fapt contrasta cu principiul înregimentării, uniformizării. De fapt, maestrul a fost întotdeauna un nonconformist, detesta prescripțiile dogmatice, ideologice, care veneau de la conducere, fiind deseori chiar în conflict cu administrația. Sigur că se făceau și anumite compromisuri în constituirea repertoriului, însă nu în detrimentul actului artistic.

Libertate artistică într-o epocă de stagnare

În linii mari, prin respectarea tradițiilor folclorice, prin comportamentul uman și respectuos față de membrii colectivului, Sergiu Ciuhrii a creat un climat extrem de favorabil pentru creație.

În această atmosferă unică de libertate orchestra „Mărțișor” devine un adevărat laborator de creație. Și, când în anii 80 ai secolului trecut, Ministerul Culturii organizează concursuri pentru realizarea de prelucrări vocale și instrumentale, creații originale în stil popular, anume acest colectiv dă o întreagă pleiadă de autori. Multe din aceste creații sunt imprimate și pe CD-ul la care ne referim.

La diverse ediții ale acestui concurs, conducătorul orchestrei și majoritatea membrilor ei obțin numeroase premii cu lucrări noi care au îmbogățit repertoriul colectivelor din republică. Nu am făcut o statistică, dar s-ar putea că anume această orchestră să fi avut cel mai înalt randament de creație. Și aceasta s-a întâmplat anume datorită atmosferei, climatului care domneau în colectiv.

După cum mi-a confirmat maestrul Ciuhrii, care urmărește evoluările colectivelor de amatori din republică, acestea interpretează multe din creațiile lansate de către Orchestra „Mărțișor” la edițiile concursului evocat, avându-i ca autori pe membrii acesteia. Lucrările sunt cântate preponderent spre sfârșitul programului cu titlu de piese de rezistență.

Muzicieni și soliști de performanță

Valoarea Orchestrei „Mărțișor” se baza pe prestația muzicienilor ei, a soliștilor instrumentiști și vocali. În orchestră au participat violoniștii Valeriu Hâncu, Laurențiu Nujnoi, Valeriu Coman, Gheorghe Banariuc, Anatol Bârsa, Vasile Bradu, acordeoniștii Sergiu Pavlov, Emil Croitoru și Constantin Rotaru, clarinetiștii Valentin Golomoz și Timofei Rusu, țambalagiul Anatol Golomoz, contrabasiștii Valentin Doni și Pantelei Mătăsaru, cobzarul Isaac Solomon, fluierașul Tudor Goraș (inițial cânta și la clarinet, însă când a venit în orchestră Valentin Golomoz, la un pahar de vorbă, îi spuse acestuia: „Ei, tatii, ai să cânți tu la clarinet că eu… trec la fluier”), trompetiștii Victor Butucel și Victor Șura, trombonistul Vasile Ciobanu.

Apropo, anume S. Ciuhrii, urmaș fidel al tradițiilor din nordul republicii, cum am remarcat mai sus, și, în special, al celebrilor muzicanți de la Edineț, a introdus trombonul în orchestra de muzică populară, utilizându-l și în calitate de instrument solistic cu efecte timbrale aparte.

Printre soliștii vocali îi menționez pe Larisa Arseni, Olga Ciuhrii (Zolotuhina), Iustina Marian (Scarlat), Constantin Rotaru, Vadim Gheorghelaș, Mihail Bogulean, Tudor Cernega.

În momentul încadrării în orchestră a subsemnatului din colectiv făcea parte și maestrul neîntrecut al naiului din Moldova, Vasile Iovu, care, prin măiestria și energia sa, imprima strălucire sonorității generale, dinamiza colectivul. Colaborarea nu a durat fiindcă maestrul era mult prea solicitat și în alte activități, însă participarea sa și-a pus amprenta benefică asupra colectivului.

În cohorta soliștilor instrumentiști ai orchestrei violonistul Valeriu Hâncu avea un loc cu totul aparte. Interpretarea sa se distingea prin virtuozitate, tehnică avansată, intonație precisă. Avea deschidere pentru cel mai variat repertoriu – de la muzica populară la cea clasică, cafe-concert și jazz. Și pe toate le realiza cu respectarea rigorilor genului și a celor stilistice. Era un veritabil perfecționist în tot ce făcea. El a scris mai multe piese orchestrale și instrumentale premiate în cadrul unor concursuri.

Violonistul Gheorghe Banariuc, chiar dacă evolua mai puțin în calitate de solist, s-a impus prin crearea unor lucrări vocale, instrumentale și orchestrale de mare popularitate, ultima fiind generată de valoarea lor. A fost unul dintre cei mai dotați autori, aranjori și dirijori de la noi.

Clarinetistul Valentin Golomoz, interpret excelent la caval și la fluier, cucerea publicul prin sonoritatea moale, gingașă, expresivă, tehnica stăpânită riguros. În treacăt fie menționat, Valentin e și o persoană cu un acut simț al umorului, al celui fin. Replicile sale, adeseori tăioase, provocau ilaritate, bună dispoziție tuturor celor aflați în jur.

Fratele lui Valentin, țambalagiul Anatol Golomoz, nu numai că asigura pulsația ritmică a orchestrei, dar se producea și ca solist cu diverse piese, inclusiv cu „Foaie verde și-o crăiță” din repertoriul marelui Toni Iordache. Ambii frați fiind vegetarieni, în timpul turneului din Franța în 1978, cedau cu generozitate lui Emil Croitor și Isaac Solomon găinile delicioase servite la mese de gazdele ospitaliere, iar aceștia… nu le refuzau.

Acordeonistului și aranjorului Emil Croitor, un excelent specialist, devotat muzicii până în măduva oaselor, îi plăcea să comunice, să cinstească un pahar de vin, dar cu condiția să fie de casă, mai și fuma uneori. Foarte prietenos, comunicativ, pentru el principalul era specialitatea – acordeonul pe care-l mânuia perfect. De actualitate, de politică nu se prea interesa. Și când am ajuns odată la comitetul de partid ca să ne confirme documentele de plecare în turneu, întrebat fiind de ultimele știri venite dinspre Cornul Africii (sub acest generic se scria despre conflictul nestins dintre Etiopia și Somalia), el răspunse că nu are cunoștință de Afrikanski Rog, dar a auzit de Krivoi Rog. Nu i-a fost ușor maestrului Ciuhrii să soluționeze problema ca Emil Croitor să meargă în turneu. El era și acompaniator al grupei de dansatori, iar în orchestră avea un rol important, deci era indispensabil.

Alături de Emil Croitor, o altă vedetă a instrumentului era Sergiu Pavlov. Nu prea mulți au avut norocul să-i asculte cântând pe cei doi acordeoniști pe la sindrofii (se organizau și de astea de către membrii orchestrei cu sau fără ocazii speciale), când improvizau abordând genuri diferite – vals, tango, foxtrot, genuri populare și completându-se unul pe altul, dialogau, creau muzică pe loc… Ce păcat că nu au fost imprimați…

Iar petrecerile Orchestrei „Mărțișor” erau un fenomen unic. Libertatea comunicării, dezinvoltura, toate acestea pe fundal muzical, cu glume, improvizații ghidușe, păreau a fi coborâte din filmele lui Federico Fellini.

Cobzarul Isaac Solomon era cam unicul care mânuia acest instrument pe atunci. Cu zâmbetul larg, binevoitor, cu înfățișarea sa ca o lumină biblică, răspândea în jur bună dispoziție și sinceră amiciție.

Trombonistul Vasile Ciobanu contribuia la coloristica acompaniamentului și era în rol de vedetă solistică în mai multe piese, semnate cu precădere de către dirijorul orchestrei.

O supapă de evadare din constrângerile regimului

Mi-au rămas în memorie nu numai festivalurile, concertele din Chișinău și din republică, dar și turneele din Armenia (1977), Franța (1978), Portugalia și Spania (1980), la care a participat colectivul, înscriind pagini alese în palmaresul său.

Nu am reușit și nici nu am urmărit scopul să prezint un tablou exhaustiv sau cât de cât complet despre orchestră, sunt doar niște gânduri, crâmpeie, amintiri, care pot fi continuate și de alți participanți ai orchestrei.

A fost, pe de o parte, o perioadă destul de plăcută, plină de avânt, de creativitate, dar pe de altă parte, dificilă, dacă e să ne referim la constrângerile de ordin spiritual din acea epocă în care eram nevoiți să opunem rezistență la diversele apucături familiare regimurilor totalitare. Participarea în activitatea orchestrei era și ca o supapă prin care ne detașam, evadam din chingile oficiosului ideologic, dogmatic.

Libertatea promovată în gândire, în abordarea materialului sonor, în comportamentul participanților a dat un rezultat unic care se poate auzi, simți ascultând imprimările din acei ani realizate de către Orchestra „Mărțișor”.

Ion Păcuraru