Statele Unite ale Americii au avertizat ONU că deţin informaţii credibile cu privire la existenţa unei liste negre, întocmită de Moscova şi care conţine numele unor ucraineni pe care vrea să-i elimine în caz de invazie a ţării vecine, potrivit unei scrisori oficiale, consultată duminică de Agence France-Presse, informează Agerpres.
Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.
SUSȚINEAmbasadoarea americană la ONU, Bathsheba Nell Crocker, i-a scris lui Michelle Bachelet, Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, subliniind detaliile despre „informaţii perturbatoare” colectate de SUA, relatează luni DPA, citată de Agerpres.
„Suntem profund îngrijoraţi în legătură cu continuarea abuzurilor în materie de drepturile omului de către Rusia în părţi din Ucraina pe care deja le ocupă şi avem toate motivele să credem că aceste preocupări se vor multiplica în urma unei noi ofensive militare”, se arată în scrisoare.
În documentul citat scrie că Rusia plănuieşte răpiri, detenţii nejustificate şi utilizarea torturii, vizându-i pe cei care se opun acţiunilor ruseşti, inclusiv disidenţi ruşi şi belaruşi în exil în Ucraina, jurnalişti şi activişti anticorupţie, precum şi populaţii vulnerabile.
„Mai exact, avem informaţii credibile ce indică faptul că forţele ruse alcătuiesc liste cu ucraineni identificaţi pentru a fi ucişi sau trimişi în lagăre în urma unei ocupaţii militare”, potrivit documentului citat de agenţia germană de presă.
Totodată, Statele Unite au avertizat că ele cred că forţele ruse vor folosi măsuri letale de dispersare a protestelor paşnice sau pentru a contracara ceea ce ele vor percepe drept rezistenţă din partea civililor.
SUA nu şi-au dezvăluit sursele de informaţii, notează DPA.
Potrivit DPA, Moscova a respins în repetate rânduri planurile de a invada teritoriul ucrainean, în ciuda faptului că a concentrat aproximativ 150.000 de soldaţi de-a lungul graniţei cu această ţară, potrivit serviciilor de informaţii occidentale, notează Agerpres.
În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.
SUSȚINE