Ar putea face față Republica Moldova în eventualitatea unor confruntări cu Kremlinul? – răspund invitații unui talk-show al platformei „Zona de Securitate”

619
0

Tot mai des se vorbește despre amenințări de securitate din partea Federației Ruse care și-a mobilizat trupe la granița cu Ucraina, țară aflată în stare de asediu, iar Europa în preajma unui război. În acest context, jurnaliștii de la platforma „Zona de Securitate” au analizat în cadrul unui talk-show unde se poziționează Republica Moldova, dar și cum trebuie să acționeze în eventualitatea unor acțiuni ale Kremlinului.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

La talk-show au participat directorul executiv al Institutului pentru Politici și Reforme Europene (IPRE), Iulian Groza, și fostul reprezentant al Chișinăului la Comisia Unificată de Control, Ion Leahu.

Directorul executiv al IPRE a menționat că: „Urmărim o manifestare a Federației Ruse nu doar în regiune, dar și în raport cu principalii actori globali, e vorba de SUA, NATO, care sunt priviți de Federația Rusă ca oponenți. Ceea ce se întâmplă de câteva săptămâni în regiune e masarea trupelor ruse la frontiera cu Ucraina și amenințarea cu invazie a Ucrainei. În toată această perioadă comunicarea pe toate căile diplomatice cu Chișinăul a fost menținută. În toate discuțiile care au urmat la nivelul NATO, la nivelul SUA, la nivelul OSCE, la nivelul UE, înțelegerea mea a fost că Chișinăul a fost consultat, informat. Și acest lucru l-am văzut reflectat inclusiv în declarațiile și pozițiile SUA și NATO, că ele nu acceptă să discute soarta țărilor terțe fără a avea în vedere punctul lor de vedere. Și acest lucru este important”.

Specialiști susțin că, în eventualitatea unei invazii militare a Rusiei în Ucraina, poate fi afectat sistemul de securitate și apărare al Republicii Moldova.

Fostul reprezentat al Chișinăului la Comisia Unificată de Control, Ion Leahu: „Poziția SUA și NATO a fost atât de categorică și precisă că o invazie deschisă, masivă, poate chiar să nu aibă loc. Cel puțin, asta afirmă unii experți. Dacă prima variantă – cea masivă – pentru noi ar putea fi una fatală, în cazul variantei a doua, evident că putem răsufla ușurați. Evident că pentru Putin prima importanță o are Ucraina, iar noi suntem ca o anexă. Astfel, de ce să nu utilizeze situația pentru a obține controlul și asupra acestui petec de pământ, dacă el este destul de important? Și evident, în caz că totuși se decide la o invazie masivă, atunci fie din interior – armata a 14-a, adică GOTR, fie din exterior, va fi efectuată invazia”, a conchis expertul în cadrul talk-show-ului.

Iulian Groza punctează: „În primul rând, trebuie să înțelegem că dincolo de slăbiciunile instituționale, ale infrastructurii de securitate, celei de apărare, în Republica Moldova mai există astăzi și alte slăbiciuni ce vizează mai mult aspectul intern, care pot fi folosite, inclusiv de Rusia. Acest lucru îl vedem, într-un fel sau altul, manifestat prin atitudinea Kremlinului, Gazpromului în relația cu Chișinăul pe dimensiunea energetică”.

Iulian Groza conchide că asistăm de fapt, la un război hibrid. Și aici nu e vorba doar de Ucraina, dar nemijlocit de Republica Moldova.

Iulian Groza, director executiv IPRE: „Prin folosirea diferitor mijloace, inclusiv a presei, actori care sunt finanțați și susținuți de către Rusia, aici, în Republica Moldova, care pot, de fapt, îndeplini niște sarcini, niște misiuni cu mai mult avantaj pentru Rusia, în sensul în care crearea situației de destabilizare internă, crearea situațiilor de deturnare a anumitor procese de reformă care se întâmplă în Republica Moldova și atacarea acestei imagini pe care o are astăzi Republica Moldova în regiune și la nivel global, ca un fel de „insulă a speranței” – care luptă cu corupția – aceste obiective pot genera anumite pericole pentru strategia Rusiei în regiune. Un succes al Republicii Moldova ar putea să genereze schimbare în regiune. De aceea, evident că Rusia și cei care sunt orientați împotriva acestor obiective ale Republicii Moldova mai degrabă ar întreprinde acțiuni soft sau de natură hibridă pentru a crea premise de a eșuare a acestui obiectiv de democratizare, de luptă cu corupția”, menționează invitatul pentru „Zona de Securitate”.

Întrebat de jurnalistul „Zona de Securitate” cât de capabilă este Republica Moldova să țină piept unor eventuale confruntări, fostul reprezentant al Chișinăului la Comisia Unificată de Control, Ion Leahu, a răspuns: „Vorbim de o țară mică, ce are un potențial economic absolut la zero. Este vorba de situația în care poate, într-o anumită măsură, am rezista armatei transnistrene, care în principiu este cam egală numeric și poate are unele avantaje la capacitățile de luptă și de avansare. Am în vedere: tancuri, pe care noi nu le avem, mașini cu lansatoare de mine cu reacție BM-21 pe care noi, la fel, nu le avem. Dar dacă este vorba să se implice Rusia, chiar cu sursele și posibilitățile pe care le are în stânga Nistrului, aici e totul în folosul lor. Unica soluție ar fi consolidarea asistenței pe care o putem obține pentru politica externă”.

De cealaltă parte, directorul executiv IPRE, Iulian Groza consideră că: „Republica Moldova trebuie să gândească mai multe soluții. Să fie pregătit un plan de acțiuni foarte bine structurat, în cazul diferitor scenarii care ar putea să se deruleze, în ce măsură instituțiile de stat ale Republicii Moldova sunt capabile să lucreze în activități de informație și contra-informație, să asigure securitatea internă”.

 

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE