„Succesorii de drept”

421
0
Scriitorul Mircea V. Ciobanu
Scriitorul Mircea V. Ciobanu

Vestea, deloc surprinzătoare, că suntem pe lista de top a țărilor condamnate la CtEDO, vine odată cu rugămintea unui prieten să-i spun (pentru prietenii lui din străinătate) care-i starea statului de drept în Republica Moldova. Nu sunt un migălos cititor al legilor și al subiectelor media pe marginea dreptății moldovenești și încep cu o constatare care îmi vine în minte ca de la sine: în justiție (cu mai multe „tradiții” respectate decât legi aplicate), ca și în economie, probleme sociale, cultură etc., noi mai suntem un fel de URSS în miniatură. Succesorii de drept ai imperiului totalitar, cu toate hibele lui populiste.

Susține și tu presa! Abonează-te la o sursă de informare independentă. Acum e simplu, intră pe

ABONAMENT

Poate că imaginea mi-a trecut prin minte din cauza tensiunilor energetice și geopolitice, care ne scot mereu în față pericolul revanșard, ori poate din cauza cuiului (pepelian) transnistrean, bătut în stema independenței noastre, ca o ancoră, ca o piatră de moară. „Republica nistreană” este chiar o uniune sovietică, fidelă, exactă, în copie minusculă-muzeistică. Dacă cineva m-ar admonesta că forțez nota, i-aș mai aduce un argument recent. Zilele astea moldovenii au serbat Ziua procurorului. Cineva dintre demnitari a adresat o felicitare, invocând o „aniversare”, dar unul dintre procurorii bine documentați a amendat eroarea: nu-i aniversare, or „procuratura Republicii Moldova e succesoarea de drept a procuraturii RSSM!” (afirmația mă face să-mi amintesc de un clasic caz de funcționalitate a organelor de drept, conform „tradiției” și „succesivității”, nu a necesităților sociale: în aprilie 2009 poliția nu a făcut nimic ca să împiedice transformarea revoltelor în devastarea de către provocatori a instituțiilor de stat, în schimb, aceeași poliție, cu sprijinul instituțiilor de drept (sic!), a arestat și măcelărit tinerii protestatari, să le treacă pofta de „revoluții”!).

Și aici mi se deschid ochii la mai multe aspecte ale vieții noastre sociale. Academia e succesoarea academiei RSSM (filială a academiei sovietice); uniunile de creație sunt succesoarele celor sovietice; statul însuși, împărțit în raioane sovietice, cu toată infrastructura și administrația, e succesorul RSSM, în hotarele și relațiile anterioare… Veți spune că-s inevitabile formalități, dar nu-s nici inevitabile, nici formalități. Sunt semne atavice esențiale, definitorii și explicative pentru firea noastră. Ea se rezumă la paradoxul, fixat de cineva în zorii independenței post-sovietice: noi vrem să avem produse și servicii ieftine (inclusiv, gaz și petrol), ca în comunism, să lucrăm iresponsabil și ineficient, ca în URSS… chiar de visăm o infrastructură „ca în Europa” și salarii onorabile, „ca în America”. În tradiția imuabilă, statul totalitar era structură separată în interiorul societății, lucrând exclusiv pentru perpetuarea sistemului, a stării de fapt.

Succesori de drept ai unei porțiuni de URSS, continuăm tradițiile pe toate dimensiunile existenței noastre. Unii dintre noi, chiar și angajați plenar în proiecte „capitaliste”, tot nostalgici rămân și orice ademenire a trecutului ne tulbură, chiar dacă demult nu se mai vorbește despre trecut în termenii unei realități trăite, ci se comentează niște mituri, care și pe vremea sovieticilor erau povești, dar barem acum, când avem acces – pentru cine dorește – la documente relevante. Pentru unii lagăr, din care trebuia să evadăm, pentru alții defuncta uniune e paradisul pierdut, patria regretată.

În ultimă instanță, îi succedem pe înaintașii noștri, oricine ar fi fost ei, nu renunțăm la toată istoria noastră din motivul că ea nu a fost atât de glorioasă precum am fi vrut. Doar că această succesiune de fapte și epoci, numită și magistra vitae („învățătoarea vieții”), trebuie să ne învețe ceva (sic!). Într-un amestec de istorie și geografie, noi nu reprezentăm lumi diferite, or toată lumea vrea prosperitate personală, națională și globală. Global, național și individual nu sunt neapărat antonime de neîmpăcat. Or noi nu atât mergem în direcții diferite, cât ne mișcăm cu viteze diferite. Iar asta înseamnă permanente bulversări ale parcursului, chiar dacă vrem să ajungem în același punct. Și dacă planurile proiectanților uniunilor euro-asiatice conduc până la o asociere (îndepărtată în timp) cu UE, cu modelul european, de ce să ajungi la Lisabona prin Vladivostok? E de ajuns să treci podul de peste Prut și până la Atlantic nu mai ai vămi!

Adevărat, pentru asta, trebuie să renunți la statutul de „succesor”. Așa cum au renunțat statele din estul Europei să mai fie succesoare ale unor regimuri totalitare, așa cum au refuzat nemții și italienii să perpetueze nazismul și fascismul, iar britanicii și francezii au renunțat la „tradițiile” coloniale. Adevărat, asta înseamnă să renunți și la visele nostalgice, la autosuficiență, la balastul moștenirii trecutului. Dar și la patrimoniul acestuia (sic!). Să te scuturi și să mergi înainte.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Săptămânalul „Gazeta de Chișinău” publică în paginile sale și pe pagina web a publicației articole ce reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chișinău” este unul din puținele ziare rămase pe piața mediatică care face jurnalism liber și corect. Nu-l lăsa să dispară! Contribuie și tu la menținerea unei publicații libere. Acum poți face un abonament oricând și de oriunde te-ai afla. Dacă abonezi un om drag la formatul PRINT, atunci redacția îți oferă gratuit, prin poșta electronică, formatul PDF al gazetei, în fiecare zi de vineri, la prima oră. Susține „Gazeta de Chișinău” printr-un abonament în format PRINT sau PDF.

ABONAMENT