Veruța

730
0

Soția mea dintâi”, cum îmi place mie să o tachinez când nu am ce face, de când ne-am luat, încă de pe timpul când eram studenți, până în prezent, acceptă cu greu gluma, ea fiind o fire serioasă, cuminte și cumpătată, cum nu s-a văzut. Fiind al patrulea suflețel într-o familie unde s-au născut șapte copii, nu se certa, din spusele ei, cu frații și surorile, nu participa la bătăliile ce se iscau între aceștia când mama lipsea de acasă, dar nici nu avea obiceiul de a se plânge pentru vreo obidă din partea vreunuia dintre ei. Soacră-mea fiind dintre foștii deportați, așa-zișii „dușmani ai poporului”, i-a crescut mai mult singură, iar Veruța, adică nevastă-mea, nu ieșea, tot din spusele ei, din cuvântul mamei. A fost mereu foarte ascultătoare și Dumnezeu a avut grijă de ea, pentru că, fiind amândoi încă niște copii, ne-am întâlnit și ne-am întemeiat o familie după anul trei de studenție… Cu toate că între noi era dragoste sinceră și curată, eu eram totuși un năstrușnic și un neastâmpărat, unul care cutreiera în copilărie viile și livezile colhozului, umblând întreaga ziulică pe toate coclaurile, bun de gură și de învățătură, dar și de nebunii. Și, uite așa, după anul patru de studii, aveam deja fetița noastră, Veruța fiind „stâlpul casei”, iar eu visând încă la viața volnică, liberă și independentă, dar și maturizându-mă repede pe parcurs, căci, vorba soacrei cu unul „Chirică ce trebuie să se dea după chică”, nu am avut încotro…

Susține și tu presa! Abonează-te la o sursă de informare independentă. Acum e simplu, intră pe

ABONAMENT

Au trecut anii și multe ar mai fi de povestit, după încă un an de facultate și după șapte ani de stat la Tighina, de unde am fugit din focul războiului cu fiica de mânuță și cu Veruța gravidă, care îmi ducea băiatul sub inimă în a noua lună a sa de viață. Dar și după patru, cinci ani de hotel și cămin ca refugiați la Ungheni, restul timpului de atunci încoace aflându-ne la Chișinău.

Nu vreau să spun că până acum m-am cumințit chiar de tot, pentru că nici nu ai cum dacă „așa ți-i datul”. Cu Veruța, după ce fata noastră, Maria, și băiatul nostru, Ștefan, au plecat peste hotare, mai glumesc din când în când, gluma mea și seriozitatea ei fiind, în aceste vremuri tulburi, mai potrivite ca oricând. În cumsecădenia sa, Veruța nici nu-și dă seama, cred eu, când îi fac vreo farsă. I-am jucat renghiul de atâtea ori, dar, spațiul fiindu-mi limitat, o să vă povestesc doar una dintre întâmplări.

Cu vreo doi ani în urmă, după ce, toamna, mi se așezase vinul, apreciat, în alți ani, pe ambele maluri ale Prutului, Veruța m-a îndemnat să vând un butoi de licoare, ca „să mai câștig ceva parale și să fie de cheltuială în casă”. Peste vreo câteva zile, dându-i niște bani pe care îi aveam dosiți pentru zile negre, i-am zis că, gata, am dat butoiul cu pricina, numai că omul căruia i l-am vândut e un mare savant, locuiește la bloc și nu are beci. „M-a rugat să-i duc câte o sticlă, două, când va avea nevoie”, i-am zis eu cu toată seriozitatea, gândind la „colegii de creație” pe care am să-i cinstesc la următoarele noastre întâlniri. „Nu are nicio importanță, bine că ți-a dat bănii, Gheorghiță!”, mi-a răspuns nevasta, încântată de talentul meu de negustor. Peste vreo câteva luni, aflându-ne la o masă cu rudele, le-am povestit tărășenia. Au râs cu toții, a râs și Veruța, dar mi-a repetat: „Nu ți-am zis eu că nu are nici o importanță? Principalul e că mi-ai dat banii, Gheorghiță!”.

Mi-a trebuit o viață ca să înțeleg că, pentru a-ți convinge soața că ai umor și a o face să râdă, trebuie să ai și un ban în buzunar.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Săptămânalul „Gazeta de Chișinău” publică în paginile sale și pe pagina web a publicației articole ce reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chișinău” este unul din puținele ziare rămase pe piața mediatică care face jurnalism liber și corect. Nu-l lăsa să dispară! Contribuie și tu la menținerea unei publicații libere. Acum poți face un abonament oricând și de oriunde te-ai afla. Dacă abonezi un om drag la formatul PRINT, atunci redacția îți oferă gratuit, prin poșta electronică, formatul PDF al gazetei, în fiecare zi de vineri, la prima oră. Susține „Gazeta de Chișinău” printr-un abonament în format PRINT sau PDF.

ABONAMENT