Moartea presei literare

883
1
Scriitorul Mircea V. Ciobanu
Scriitorul Mircea V. Ciobanu

Revista literară și Sud-Est cultural, două dintre puținele publicații de cultură din Chișinău, nu vor fi finanțate în acest an de Ministerul Culturii. Singurul proiect susținut a fost al Contrafortului. Dar acum câteva zile revista a anunțat că-și încetează apariția.

Susține și tu presa! Abonează-te la o sursă de informare independentă. Acum e simplu, intră pe

ABONAMENT

Presa literară nu a fost niciodată doar un spațiu de afirmare a talentelor literare, ci și o platformă a ideilor sociale, politice, economice, filosofice, dar și, bineînțeles, estetice. Dacia literară a lui Kogălniceanu nu a lansat doar programul romantismului literar românesc, ci a fost și o tribună pentru ideile democratice ale revoluției pașoptiste, lucrând, inclusiv, pentru ideea unității naționale. Un rol culturalizator major l-au jucat în istorie publicații precum Convorbiri literare, Viața românească, România literară. În Chișinăul interbelic, publicații precum Viața Basarabiei au îndeplinit funcții iluministe. Iar în istoria recentă, e de neimaginat mișcarea de eliberare națională fără articolul Veșmântul ființei noastre al lui Valentin Mândâcanu din revista Nistru, fără textele lui Grigore Vieru, Ion Druță, Mihai Cimpoi, Nicolae Dabija din Literatura și arta, fără Glasul, prima publicație basarabeană cu litere românești din postbelic, fără lecțiile de cultură românească din Contrafort, fără studiile și dezbaterile de înaltă ținută intelectuală din revista Sud-Est, fără inteligența ludică a revistei Semn

E cunoscută butada conform căreia cultura e tot ce rămâne, după ce toate celelalte au fost uitate. Or, dacă excludem din ecuație cultura scrisă, va trebui să ne adunăm moștenirea din cioburile și peticele unei noi ere „preistorice” (preistoria a fost epoca de până la apariția surselor scrise). Cărțile și revistele, în economia „pieței libere” (în chinuitoare formare), trebuie susținute, altfel riscăm să sucombe această artă a scripturilor, ori să avem reviste și cărți de calitate îndoielnică, autorii și redactorii buni migrând spre activități mai pragmatice. Până adineaori, sprijinul venea numai de la instituțiile românești (ICR, Departamentul pentru Românii de Pretutindeni), bineînțeles, prin concurs de proiecte. De câțiva ani, și Ministerul Culturii de la Chișinău oferă programe culturale similare.

Care ar fi motivul tristeții? Mai întâi, odată cu deschiderea ICR Chișinău (sic!), aceste programe au început să se subțieze drastic: concursurile erau anunțate târziu, în fiecare an revistele se duceau să moară puțin, iar banii alocați, pe la mijloc de an calendaristic, ajungeau doar pentru a scoate vreo două-trei numere (adesea duble, de nevoie), la sfârșit de an. S-a rupt ritmicitatea, a fost bulversată activitatea, materialele fie că se depozitau în arhiva redacției, fie că trebuiau redactate în ritm alert. Consecutiv, și-a anunțat decesul Semn-ul universitarilor de la Bălți: revista a refuzat să se conformeze noilor reguli, unele de-a dreptul umilitoare, capricii ale fostului șef basarabean al culturii române. S-au rupt ritmurile celorlalte reviste, care au supraviețuit, dar fără să mai afișeze același entuziasm. Umilit și obosit, a trecut la cele veșnice redactorul Sud-Est-ului, cărturarul Victor Gherman, iar peste câțiva ani l-a urmat și Valentina Tăzlăuanu, fondatoarea acestei reviste de o ținută europeană.

Între timp, Ministerul Culturii de la Chișinău a inclus în concursul de programe culturale susținerea presei literare. Iată însă că în acest an două reviste din trei nu au luat examenul. O fi existând înalte rațiuni strategice, dar nu mi se pare strălucită preferința Ministerului Culturii pentru activități efemere, în locul unor proiecte durabile. Or, ziceam, cultura e ceea ce rămâne. Mi se pare iresponsabilă miza instituțiilor culturale (fără deosebire) pentru activitățile trecătoare, ignorând valorile durabile, care pot fi dovezi în timp ale trecerii noastre prin lume. În lista proiectelor câștigătoare din acest an, printre multe acțiuni efemere – majoritatea: festivaluri și concerte – „cultura scrisă” abia de își găsește loc, iar din cele cinci proiecte acceptate în acest domeniu, doar unul susține o publicație literară (cultură scrisă, deci), celelalte referindu-se tot la genul („promoțional”) logoreic. Argumentul ar fi „promovarea” literaturii, doar că, pentru a fi promovată, literatura trebuie să existe, în formula unor cărți sau reviste. Europenii susțin activ (și substanțial) ceea ce s-ar numi promovarea proiectului, lucru absolut important. Doar că ea este, de fiecare dată, extensiune a activității esențiale: editarea textelor promovate.

Regretata Valentina Tăzlăuanu nota într-un eseu alarmant că, în pofida adagiului despre cultură și (ne)uitare, „cultura se întâmplă să cadă prima sub incidența uitării”. Sigur că susținerea culturii, modalitățile și măsura (= mărimea finanțării) sunt la discreția instituțiilor (românești și moldovenești), dar mă întreb: cât de mult ar fi afectați decidenții de vestea că, în perioada când ei administrau cultura, revistele de cultură au sucombat?

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Săptămânalul „Gazeta de Chișinău” publică în paginile sale și pe pagina web a publicației articole ce reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chișinău” este unul din puținele ziare rămase pe piața mediatică care face jurnalism liber și corect. Nu-l lăsa să dispară! Contribuie și tu la menținerea unei publicații libere. Acum poți face un abonament oricând și de oriunde te-ai afla. Dacă abonezi un om drag la formatul PRINT, atunci redacția îți oferă gratuit, prin poșta electronică, formatul PDF al gazetei, în fiecare zi de vineri, la prima oră. Susține „Gazeta de Chișinău” printr-un abonament în format PRINT sau PDF.

ABONAMENT

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here