Astăzi și la Chișinău a fost sărbătorită Ziua Unirii Principatelor Române. Ambasadorul României a depus un buchet de flori la monumentul Domnitorului Alexandru Ioan Cuza  

882
0

Astăzi, 24 ianuarie, cu ocazia Zilei Unirii Principatelor Române, Ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniță, a depus un buchet de flori la monumentul domnitorului Alexandru Ioan Cuza din Chișinău.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Cu acest prilej, ambasadorul român a subliniat: „… După cum știm, acum 163 de ani printr-o decizie înțeleaptă a legislativelor de atunci, Alexandru Ioan Cuza a fost ales domn al Moldovei și totodată al Țării Românești, punând bazele astfel României moderne.

Totodată, anul acesta este un an extrem de important pentru că chiar astăzi sărbătorim 160 de ani de la data la care primul guvern condus de Barbu Catargiu și-a intrat în funcțiune. Deci avem 160 de guvernare a României și 160 de ani de diplomație a României.

Este un excelent prilej pentru a-i felicita pe absolut toți cei care simt românește, oriunde s-ar afla ei, este un prilej pentru a spune că vom crede în continuare în România noastră cea dragă, Românie modernă, Românie democratică, Românie care în momentul de față este membru UE și al NATO și o Românie care a fost, este și va fi întotdeauna alături de Republica Moldova, pe care o dorim, de asemenea, alături de noi în marea familie europeană”, a conchis Ambasadorul.

La finalul ceremoniei membrii Ambasadei României la Chișinău s-au prins într-o simbolică horă a unirii.

Totodată, la Chișinău câteva zeci de oameni au celebrat acest eveniment de importanță istorică depunând flori la bustul domnitorului Alexandru Ioan Cuza și prinzându-se într-o horă a unirii. Unii au venit din afara Chișinăului pentru a fi alături de cei care simt românește, informează Radio Chișinău.

În România, astăzi este zi liberă legală, atât pentru salariați, cât și pentru elevi și profesori. În țară are loc o serie de evenimente cu această ocazie, marcate, însă, de restricțiile sanitare. La Iași manifestările tradiționale au fost anulate, inclusiv Hora Unirii, anunță romania-actualitati.ro.

Vor avea loc totuși câteva momente restrânse în interiorul câtorva instituții. Și CFR marchează acest moment prin „Trenul Unirii”, care va face legătura dintre București și Iași.

Acesta a plecat în această dimineață din Gara de Nord, București, iar locomotiva este îmbrăcată în culorile steagului național, informează Radio România.

Diana Botnaru

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE