S.A. „Moldovagaz”  înaintează către ANRE noi tarife la gazele naturale

743
0

SA „Moldovagaz” a înaintat Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) o cerere privind creșterea tarifului mediu pentru furnizarea gazelor naturale consumatorilor finali la prețuri reglementate pentru anul 2022 de la 9 227 la 13 418 lei pentru o mie de metri cubi.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Astfel, tariful la gazele naturale furnizate la punctele de ieșire din rețelele de distribuție de presiune joasă se propune să fie ridicat de la 10 196 la 14 437 lei pentru o mie de metri cubi, de presiune medie de la 8 586 la 12 827 de lei, de presiune înaltă de la 8 268 la 12 509 de lei pentru o mie de metri cubi.

În cazul rețelelor de transport gaze, tariful urmează să fie crescut de la 7 771 la 11 987 de lei pentru o mie de metri cubi în punctele de intrare, și de la 8 059 la 12 296 de lei în punctele de ieșire.

Principalul factor care a cauzat necesitatea revizuirii tarifelor este creșterea semnificativă a prețurilor de achiziție. Această decizie este în strictă conformitate cu legislația, ea va permite să fie acoperit integral prețul de achiziție și astfel se va asigura executarea condițiilor contractuale de plată față de furnizorul de gaze naturale.

Potrivit calculelor SA „Moldovagaz”, tarifele noi urmează să intre în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2022.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE