Ce ar trebui să-i învețe școala pe tineri despre bani? Dificultățile financiare pot fi evitate prin dobândire de cunoștințe în domeniu

789
0

Educația financiară a devenit un trend la nivel mondial, în ultimii ani, ca rezultat al creșterii consumului de produse și servicii. Focalizată pe gestiunea corectă a propriului buget, educația financiară ar trebui predată de la vârsta de 12-13 ani, spun experții.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Potrivit Corporației Federale de Asigurări din SUA, educația financiară reprezintă un set de abilități și cunoștințe care ajută individul să-și gestioneze într-un mod corect și eficient resursele financiare.

Educația financiară este absolut obligatorie în școli…

Principalul motiv pentru care oamenii se luptă cu dificultățile financiare este că au trecut prin școală fără să învețe nimic despre bani. Cel puțin, de această părere este Robert Kiyosaki, om de afaceri și autor american de literatură motivațională, cunoscut datorită seriei de cărți de educație financiară „Tată bogat, tată sărac”.

Potrivit unor experți din Republica Moldova, este necesară introducerea în curricula școlară a unui curs de educație financiară. Business trainer-ul Alexandru Bordea precizează: Educația financiară este absolut obligatorie în școli, pentru că acasă, cu regret, părinții foarte rar discută despre asta. Fie din imposibilitatea de a oferi o informație, fie din lipsă de timp, fie din dorința de a nu descoperi o temă tabu, pentru că la noi acasă nu sunt bani și despre ce să-i învăț?, fie din alt motiv.

Cursuri opționale existente în domeniul economic

În liceele de la noi printre cursurile opționale propuse de reprezentanții Ministerului Educației și Cercetării putem găsi: „Educaţia Economică”, „Bazele Antreprenoriatului”, dar și un curs digitalizat „Finanțele mele”.

Profesoară la Liceul Teoretic Republican Aristotel, Marcela Cotruță, predă obiectul de studiu Educaţia Economică, despre care ne spune că: îi ajută pe elevi să înţeleagă problemele cu care se confruntă în calitate de consumatori; creează o gândire economică elementară proprie, caracterizată prin spirit întreprinzător. Elevii abordează conceptele economice din perspectiva unui antreprenor, angajat sau consumator.

Motivele pe care le invocă beneficiarii cursului sunt diverse și multiple. Elevă în clasa a 11-a, Olivia ne zice că a ales economia, pentru a fi educată financiar și a ști cum să-și gestioneze banii.

Maxim și Cristian mărturisesc că acest domeniu este abordat în puține licee, este diferit de cele de bază, și le-a părut interesant să-l descopere. Mai ales că: nu trebuie să-l înveți pe de rost, ci să-l înțelegi. E mult mai interesant așa.

Ana, o altă tânără, intenționează să activeze în sectorul business când o să crească și susține că are nevoie de cunoștințe în domeniu.

Părinții elevilor ce nu au disciplina de educație financiară în școli apreciază drept util un asemenea obiect. Mamă a doi școlari, Natalia Popovici zice că învățarea începe de mic, în experiența la cumpărături a copiilor alături de părinți, în care ei cer jucării.

Părinții trebuie să le explice: primordial, cumpărăm lucruri de bază, precum cele alimentare, apoi restul. Este foarte necesară disciplina și în calitate de părinte doresc predarea ei în școală. Aș dori și în liceele de rând să se pună problema, să nu se lase totul pe seama părinților. Dacă părinții mai au „stofă”, sunt din domeniu, își instruiesc copiii, dacă nu, nu”.

Veaceslav Raiu are un adolescent în clasa a 8-a și susține că ar trebui predat un obiect opțional precum este educația financiară, dar nu în termeni și formule complexe. Mai degrabă, ar fi binevenit copiii să afle lucruri practice și aplicabile în cotidian: cum să gestioneze un buget familial, cum să-l obțină și care să fie suma necesară. Să nu trăiască după principiul azi avem, azi mâncăm, mâine facem ce vrem.

Un alt părinte crede că: „este necesar a fi studiată asemenea disciplină cu scopul familiarizării adolescentului cu noțiuni elementare din domeniu, dar și pregătirea lui pentru viața de adult, și anume, să învețe a gestiona rațional resursele financiare”.

Utilizați strategii, și nu împrumutați bani

La final vă recomandăm să vă ghidați de două dintre sfaturile venite din partea expertului economic IDIS Viitorul”, Veaceslav Ioniță.

Primul este să vă ghidați de o strategie financiară. Una pe care o propune Veaceslav Ioniță este formula PATRU DE 25. Ar fi ideal dacă am putea împărți toți banii noștri: jumătate să-i cheltuim, jumătate să-i economisim. 25 la sută sau jumătate dintre ei să meargă pentru mâncare, jumătate pentru cheltuieli curente (gazdă, lumina, electricitate și alte lucruri). Din cealaltă jumătate, 25% să fie cheltuiți, pentru lucruri de lungă durată și alte 25%, dacă tânărul sau o persoană poate investi în diferite forme sau să economisească pe termen lung. În așa fel tânărul trebuie o parte din bani să-i strângă pentru lucruri importante.

Al doilea sfat este să nu împrumutați bani. Împrumut înseamnă să cheltui acum din contul viitorului. Prin împrumut nu câștigi bani. Acestea sunt resurse pe care nu le vei cheltui pe viitor, pentru a-i cheltui acum. Ce va fi în viitor tu nu știi și atunci iei din contul viitorului, ceea ce nu este prea bine.

Autoare: Victoria CERNEA

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE