Ministerul Educației solicită directorilor de școli și grădinițe să reducă consumul de gaz în instituțiile de învățământ

1243
0
Grigore Vasilache, directorul Liceului Teoretic „Mircea Eliade” din Capitală, și Ion Popov, Directorul Liceului Teoretic „Mihail Sadoveanu”

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a emis marți, 18 ianuarie 2022, o circulară pe adresa directorilor de școli și grădinițe prin care solicită să întreprindă măsuri de economisire a resurselor energetice. Managerii instituțiilor de învățământ sunt însă de părerea că resursele energetice ar trebui să fie economisite tot timpul.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

În actul elaborat, Ministerul Educației și Cercetării cere conducătorilor instituțiilor de învățământ să achite, până la data de 20 ianuarie 2022, facturile pentru consumul de gaze naturale și energia termică.

În acest context, mai mulți conducători de instituții au venit cu reacții. Grigore Vasilache, directorul Liceului Teoretic „Mircea Eliade” din Capitală, a publicat pe pagina de facebook un mesaj în care se arată nedumerit de reacțiile părinților, întrucât:  „Acest apel ar avea sens în orice situație! Mai cu seamă are rost azi, când ar trebui să conectăm „sistemul de Economisire” la general! E cazul să strângem un pic cureaua, decât să îngenunchem în fața cuiva! E scris clar – a întreprinde măsuri pentru economisire… Unde se spune că copiii să stea în frig? Stimați părinți, vă asigurăm că elevii vor învăța în condiții bune, nimeni nu ne cere altceva!”.

Contactat de „Gazeta de Chișinău”, Grigore Vasilache ne-a comunicat că „noi nu folosim gaz, dar în genere ne străduim să achităm la timp toate facturile. Asta o facem în primul rând. Cât privește căldura, anul trecut am perfecționat sistemul şi acuma achităm, cu 1/3 mai puțin, aceiași parametri”.

Și administrația Liceului Teoretic „Mihail Sadoveanu” din Capitală este de părerea că fiecare trebuie să fie responsabil.

Ion Popov, directorul Liceului Teoretic „Mihail Sadoveanu”, a menționat că „este o normalitate ca toată lumea să fie responsabilă și să nu facă risipă, iar eu,  în calitate de director, am fost responsabil întotdeauna la acest capitol”.

În același timp, primarul general al capitalei, Ion Ceban, a criticat solicitările ministerului de resort. Acesta a publicat un mesaj pe pagina sa de Facebook prin care încearcă să distorsioneze mesajul cu care a venit Ministerul Educației în circulară.

„Deconectați-vă căldura la voi în Guvern, Parlament, Președinție și Ministere! Cei de la Guvern vor ca elevii să învețe în cușme și cu mănuși din cauza incompetenței lor. Vor economisi pe seama copiilor noștri!”

„Să deconecteze căldura în birourile celor mai falnici și bravi demnitari, iar oamenii nu sunt vinovați pentru prostia lor”, a scris acesta pe pagina de facebook.

Conform contractului, până pe 20 ianuarie, SA „Moldovagaz” trebuie să achite avansul total de 63 de milioane de dolari concernului rus Gazprom.

Diana Botnaru

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE