În patru ani, transnistrenii au primit peste 22 de mii de permise de conducere moldovenești

781
0
Punct de trecere instalat de administrația de la Tiraspol la frontiera admistrativă care separă teritoriul controlat de regimul separatist de cel controlat de autoritățile constituționale de la Chișinău

Locuitorii din Transnistria au primit, în perioada anilor 2017-2021, 22.463 de permise de conducere de model național, conform datelor livrate Biroului Politici de Reintegrare de la Chișinău de către Agenția Servicii Publice (ASP). În perioada 2 ianuarie – 18 decembrie 2021 au fost confirmate în sistemul național 6.863 de permise (circa 30,55 % din totalul pe 4 ani), dintre care 4.328 au fost eliberate în intervalul lunilor septembrie-decembrie 2021 (circa 63,06 %).

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

La fel, în perioada 1 septembrie 2018 – 31 decembrie 2021, punctele de înmatriculare din stânga Nistrului au eliberat 8.986 de plăcuțe de înmatriculare cu numere neutre pentru autovehiculele necomerciale din regiunea transnistreană.

O înviorare substanțială a acestui proces s-a făcut vizibilă în a doua jumătate a anului 2021, în perioada septembrie-decembrie, când plăcuțe cu numere neutre au obținut 3.177 de automobile (circa 66,44 % din totalul pe 2021) din Transnistria. În total, pe parcursul anului trecut, cu asemenea plăcuțe au fost înregistrate 4.780 unități de transport.

„Această tendință ascendentă a avut loc concomitent cu solicitarea mai multor plăci de model național de către conducătorii auto din regiune și poate fi explicată prin faptul că începând cu data de 1 septembrie 2021 participarea în traficul rutier internațional a fost asigurată doar pentru autovehiculele cu plăci neutre și ale Republicii Moldova, așa după cum a fost adus la cunoștința persoanelor vizate prin multiple campanii informaționale desfășurate, inclusiv pe parcursul anului 2021”, se arată într-un comunicat difuzat marți, 4 ianuarie, de Biroul Politici de Reintegrare.

Menționăm, în acest context, că regimul de la Tiraspol a sistat începând de la 29 decembrie activitatea punctelor de eliberare a plăcuțelor neutre de înmatriculare a vehiculelor din regiunea transnistreană, ca urmare a faptului că autoritățile de la Chișinău au reținut în vamă un lot de plăcuțe de înmatriculare neutre însoțite de un alt lot de plăcuțe de înmatriculare cu simbolica transnistreană nerecunoscută.

Acestea erau importate de o companie din regiunea transnistreană și transportate cu aceeași unitate de transport.

În replică, Biroul Politici de Reintegrare a difuzat un comunicat în care arată că problema a fost generată de decizia Tiraspolului de a condiționa preluarea plăcuțelor cu numere de înmatriculare neutre doar împreună cu plăcuțele care conțin simbolica neautorizată. „Subliniem că importul acestei categorii de plăci auto nu se încadrează în prevederile legislației naționale și în angajamentele internaționale la care Republica Moldova este parte”, sublinia Biroul Politici de Reintegrare.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE