Mania cadourilor

Ce nu face omul pentru a se pune bine cu șeful! Iar dacă șeful e șefă, omul nostru, de se consideră bărbat în toată legea, nu uită, Doamne ferește, de ziua de naștere a distinsei doamne, de alte sărbători naționale și internaționale, cu care ocazie îi bate frumușel la ușă și, între patru ochi, sau ochișori, cum v-o fi mai mult pe plac, îi lasă „o mică atenție”. Cu cât mai des se întâmplă acest lucru, cu atât mai bine și pentru șefă, și pentru subalternul ei.

Timofei, funcționar public uns cu toate alifiile, cunoștea bine slăbiciunea aceasta a șefei sale și, ori de câte ori era cazul, se prezenta la ușa mult stimatei cu cadoul de preț pe care ea, ca să ia și alții exemplu, îl lăsa la vedere. Dacă vreunul dintre angajați se prefăcea cumva că nu a observat florile sau ce îi mai aducea în dar Timofei, șefa, ca printre altele, îi arăta aluziv spre obiectul „stimei și respectului”, spunând că uite ce băiat educat este Timofei, nu ca unii care uită cât bine le-a făcut ea… Angajatul, bineînțeles, trebuia să se conformeze, pentru că, în foarte scurt timp, putea deveni codașul instituției.

Cu tot amuzamentul de care aveau toți parte, pentru buna înțelegere, respectau convențiile și treaba mergea strună până la următoarea dată fericită, când își demonstrau din nou atașamentul și dragostea pentru cea care era inima și sufletul colectivului nemaipomenit de bine organizat și unit. Treaba asta cu cadourile, înțelegea fiecare, era bine înrădăcinată în mai toate instituțiile, dar la ei, după părerea tuturor, se cam exagera, vinovat fiind, în primul rând, Timofei.

Pentru că nimeni nu-l prea înghițea pe acest tip extrem de lingușitor, pedant și orgolios, care visa tot timpul să ajungă și el șef și se ocupa cu pâra și turnătoriile, colegii de serviciu căutau ocazia de a-i juca festa sau de a-i organiza o farsă ca la carte. Ocazia nu s-a lăsat mult așteptată și s-a potrivit de minune pentru consecventul Timofei care, într-o bună zi, se frăsuia că uite ce bine arăta ieri șefa și el nu s-a priceput să-i facă măcar un compliment.

Careva dintre colegi, un mucalit pus mai tot timpul pe ghidușii și cunoscând și cât de deștept este insul, i-a spus că nu e totul pierdut și l-a sfătuit să se apropie de ea și să-i spună că… ieri arăta foarte bine. Așa a și făcut Timofei, dar a fost sancționat imediat pentru „gluma de prost gust”, cum a categorisit-o demnitara. Niciun fel de cadouri nu i-au mai fost de folos, pentru că, în ruptul capului, nu i-au mai fost acceptate.

A dispărut într-o zi și colegii săi au aflat că s-a aranjat foarte bine, că a devenit, în sfârșit, șef, iar pasiunea de a le oferi cadouri șefilor mai mari nu i-a dispărut și nici nu i s-a diminuat în vreun fel. Așa cum și-a menținut-o și șefa lor, obișnuită să le primească și care le și primește. În continuare.