Felicitări

Știu la ce v-ați gândit, pentru că și eu am avut această reacție: de „felicitări” ne arde acum? Pe lângă atâtea – multe! – altele, când nu văd lumea de atâtea treburi, iată, mai vine una: trebuie să scriu felicitări. De fapt, era vorba de un singur text, dar proaspăt și original (altfel chiar n-are rost), pentru prietenii editurii. Directorul – tocmai el, care îmi transmise prin secretară această doleanță – mă vede concentrat-abătut și mă întreabă ce se întâmplă. Iată, îi zic, nu (mai) am ce face și m-am apucat să scriu felicitări. Las` că trebuie și asta, mă liniștește el. Și deodată îmi dau seama că numai așa pot să scriu o felicitare sinceră: considerând că, pentru moment, e cel mai important lucru.

În toată lumea bună luna decembrie e una a bunătății afișate. Grijile se mai împuținează ori, mai curând, se mai lasă la o parte și începe împodobitul bradului și vânatul cadourilor, iarna mai reducând din grijile cotidiene ale unor popoare la origini rustice, pastorale și agrare. Atmosfera se degajează și se anunță, în colinde și urături, un orizont optimist.

În Europa, dispoziția de sărbătoare începe odată cu prima zi a ultimei luni a anului. Ea temperează discursurile acide și reduce din blestemele nemulțumiților. Nu și la noi, din păcate, unde nu se resimte deloc nici dispoziție, nici bunăvoință, nici atmosferă de sărbătoare. De la sovietici încoace, sărbătorile religioase fiind anulate (dar păstrate, fie și pe stil vechi, la țară), toată bucuria întâmpinării – „cu succese în muncă”! – a anului nou se concentra într-un sfert de oră din noaptea de Revelion, cât dura cuvântarea la televizor a secretarului general, când se deschidea șampania și se repeta, calchiind din rusă: „Cu anul nou, tovarăși!”.

E cu totul altfel, ziceam, în lumea normală. Vine Crăciunul și lumea are grija cadourilor și a felicitărilor. Dacă le reduci doar la motivul agitației: constatarea încă a unei rotații a Pământului în jurul Soarelui, numărând de la felicitarea precedentă, ele-s ușor deocheate. Or nimeni dintre noi nu are vreun merit în această împlinire, iar număratul anilor e o convenție, o constatare că timpul trece. Dacă nu cumva e invers: el stă pe loc, iar noi ne trecem…

Felicitările se potrivesc mai mult aniversărilor și evenimentelor personale: adresate unor persoane concrete, ele tind să fie sincere tocmai prin efortul de a personaliza urările. Sigur că graba zilei de azi și, pe de altă parte, posibilitățile tehnologiei au uniformizat discursul, fie reducându-l la un singur cuvânt „Felicitări!”, semnul exclamării fiind butonul pentru accesarea balonașelor multicolore de pe ecranul gadgetului pe care îl folosești, fie repetând clișee.

Dar și Crăciunul este o aniversare: sunt, iată, 2022 de ani de la nașterea Fiului Omului. Faptul că e și Fiul Domnului aduce un farmec aparte sărbătorii. Felul cum e tratat pruncul Isus în tradiția creștină e un fenomen uimitor. Nu știu dacă mai există religii (dar mai ales tradiții) care ar proiecta atât de viu firul narativ al nașterii divinității supreme. Vorbesc de imaginarul popular, nu de mesajul religios, care aproape că îl ignoră (numai evangheliile lui Matei și Luca îl evocă). Mi se pare o reproducere foarte plastică a unui imaginar estetic, în esență: dacă multe religii arhaice încep povestea cu facerea lumii, cu crearea universului, creștinii relatează cum a fost creată (în trup de om!) divinitatea însăși. Cum scânteia divină a dat rod și dimensiune sacră ființei umane. Un imaginar care pune Creația în temelia Făpturii și Faptei.

Antrenați în competiție (când lucrurile involuează până la platitudine, orice efort creativ e reconfortant), încercăm și noi să trimitem felicitări creative care, cel puțin, nu le-ar repeta pe cele de anul trecut (chiar dacă se rotesc, ciclic, anii sunt, totuși, diferiți). Se știe că prima felicitare (ilustrată) de Crăciun a fost imprimată în 1843 la Londra. Dar felicitările orale și urările (nu doar rostite, ci și cântate) sunt din vremuri imemorabile. E suficient să studiem istoria colindelor noastre, arhaice, precreștine în substanța lor, poetice și emoționante felicitări orale.

Felicitările de Crăciun îmi ung și mie inima. Poate și din motivul că ele aduc un pic de căldură în plus, în iernile triste și umede, dar poate și din motivul că etimologic cuvântul trimite la creație, cea care ne ține pe linia de plutire, altfel am muri nu de foame și frig, nu de ură și de încrâncenare, ci de plictis.

Globul de sticlă de pe bradul din vechea ilustrată e un adevărat glob de cristal, în care se reflectă, în lumina blândeții și bunătății, întregul univers. Descrețiți-vă frunțile, lăsați încrâncenarea, care vă macină pe voi, mai mult decât pe cei pe care îi tratați cu ostilitate. Deschideți-vă sufletul și lăsați să intre colindele cetelor care au venit să vă anunțe (într-un limbaj magic, da) nașterea Fiului și să vă ureze tot binele:

Leru-i ler și iarăși ler…

Urmăriți-ne pe Facebook, Instagram, Telegram și YouTube