R.Moldova aspiră să adere la Uniunea Europeană „într-o zi” și a comunicat Moscovei că aceasta este alegerea sa, declară președinta Maia Sandu într-un interviu pentru Reuters, în care a precizat că autoritățile de la Chișinău vor insista pe această opțiune și speră ca și alte țări să respecte această alegere. Comentariile sale conțin cele mai fără de echivoc afirmații făcute până acum cu privire la cursul pro-occidental al R.Moldova, o țară care a obținut independența în 1991, după destrămarea URSS și unde pro-rușii și pro-europenii luptă până acum pentru a obține controlul direcției de politică externă, apreciază agenția britanică de știri.
Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.
SUSȚINEMaia Sandu, privită ca un simbol al schimbării, după ce PAS-ul său a obținut o victorie detașată în alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie, afirmă însă că Rusia pune anumite piedici R.Moldova, folosind prețurile mari la gazele naturale.
De asemenea, șefa statului spune că mizează pe ajutorul Occidentului pentru prinderea infractorilor care poartă vina pentru „furtul miliardului” sau „spălătoria rusească”, dar au rămas în liberate și acum se ascund în țări din Europa.
„Ne-ar plăcea să ajungem acolo (în Uniunea Europeană – n.red.), preferabil mai devreme decât mai târziu”, a declarat Maia Sandu pentru Reuters.
Maia Sandu a calificat noul contract pe cinci ani semnat de guvernul de la Chişinău cu Gazprom drept „rezonabil”, menționând totodată că Moscova le-a acordat „prețuri preferențiale” aliaților săi apropiați. Pe lângă asta, Maia Sandu a anunțat că Guvernul de la Chișinău va contesta solicitarea Gazprom, care pretinde la plata unor datorii istorice în valoare de 709 milioane de dolari. „Când prețul gazului a crescut atât de mult, Gazprom a început să vorbească despre unele datorii despre care susține că datează din 1994 (…) Bineînțeles că acest lucru a fost folosit în negocieri. Noi credem că datoria trebuie să fie mult mai mică”, a subliniat ea.
În altă ordine de idei, șefa statului s-a arătat îngrijorată de acumularea de trupe ruse la granița cu Ucraina, dar a precizat că nu ar exista semne de activitate sporită a Rusiei în regiunea separatistă Transnistria.
Reuters mai notează că, acum, controlul președintei R.Moldova asupra Guvernului și Parlamentului oferă țării cea mai bună șansă pe care a avut-o vreodată de a prelua statul din mâinile unor elite corupte. În acest sens, R.Moldova a solicitat deja Interpolului să-i caute pentru extrădare pe unii dintre cei mai bogați oameni din țară, acuzați că au participat la operațiunea de devalizare a sistemului bancar în perioada 2014-2015.
„Contăm pe sprijin internațional, pentru că cei mai mari escroci care au furat de la poporul nostru au părăsit țara”, a accentuat Maia Sandu, cu referire în particular la fostul lider al PDM, Vladimir Plahotniuc, care se află probabil în Turcia.
Menționăm, în acest context, că înalte oficialități au reiterat deja sprijinul pentru Guvernul de la Chișinău, aflat sub presiunea livrărilor de gaz în R.Moldova. Astfel, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a denunțat miercuri, în cadrul unui discurs în Parlamentul European, o „încercare fățișă” a Moscovei de a intimida Guvernul reformist de la Chișinău. „Trebuie să ne protejăm societățile și democrațiile de acest tip de joc de putere geopolitic cinic”, a mai declarat Ursula von der Leyen, citată de Agerpres.
În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.
SUSȚINE