Liuba Pleșca: „Îi pregătim pe elevi de provocările vremurilor moderne”

Interviu cu Liuba Pleșca, profesoară de română, directoare a Liceului Teoretic „Meșterul Manole” din s. Sălcuța, r. Căușeni

– Stimată doamnă Liuba Pleșca, conduceți o prestigioasă instituție de învățământ, Liceul Teoretic „Meșterul Manole” din satul Sălcuța, Căușeni. Spuneți-mi, vă rog, care este cea mai recentă performanță a Liceului de la Sălcuța?

Cu-adevărat, o performanță este faptul că în liceul nostru a fost deschis de curând un Centru gratuit de testare al Universității Cambridge. Este singurul Centru de acest fel din Republica Moldova. Tineri din R. Moldova și Ucraina pot obține la Liceul „Meșterul Manole” din Sălcuța certificatul Cambridge, necesar pentru admiterea la unele universități de peste hotare. Liceul și-a extins astfel contactele cu instituții europene, i-a crescut ponderea în plan internațional.

– Cum se îmbină tradiția cu modernitatea în cadrul Liceului „Meșterul Manole”?

Pot spune că liceul nostru corespunde celor mai actuale cerințe din procesul de studii. În 2018, a fost efectuată o renovare a instituției, s-au făcut reparații capitale, a fost montat un nou sistem de încălzire, au fost schimbate geamurile. Avem cabinete bine dotate, săli de clasă cu table interactive, mobilier modern, o bibliotecă cu un fond bogat de carte, o sală de lectură spațioasă, o sală de computere, elevii au acces la tehnologii moderne. Avem pedagogi foarte bine instruiți, care îi pregătesc pe copii de provocările timpurilor de azi.

Totodată, în procesul educațional se pune accentul pe adevăratele valori ale neamului. Bunăoară, avem în liceu un Muzeu cu tentă istorică, etnografică – avem exponate care datează de 200-250 de ani. Suntem în posesia unor obiecte ce țin de Patrimoniul Național, nu doar de patrimoniul sătesc Sălcuța. În muzeu avem tot ce poate să ilustreze viața unei comunități, din secolele XIX-XX, multe obiecte de uz gospodăresc, toate tipurile de monede. Avem obiecte ce datează din primul Război Mondial, sunt niște valori istorice care nu au preț. Nu uităm nici o clipă că trăim într-un loc cu rădăcini culturale, spirituale adânci, că în satul vecin, Zaim, s-a născut Alexei Mateevici, autorul poemului „Limba noastră”.

Menționez că în liceul nostru se studiază și religia, o considerăm drept un obiect foarte important ce are drept țintă cultivarea discernământului la copii. Educația creștină e legată și de filosofie, și de etică, ea contribuie la formarea omului, a atitudinii sale față de tot ce îl înconjoară. Am găsit de cuviinţă că cele 10 porunci sunt utile în şcoală şi doar cu ajutorul lor putem să influențăm frumos, corect, fundamental, comportamentul copiilor.

Școala și biserica merg împreună, de către elevi și părinți acest fapt e perceput în cel mai firesc mod. Aș aminti, de pildă, că în liceul nostru părintele Nicolae Jelihovschi nu doar predă religia, dar și dirijează un cor, a fondat și un grup de chitariști care abordează diferite genuri de muzică.

– În ce activități mai este implicat Liceul Teoretic „Meșterul Manole”?

Sunt foarte multe, de exemplu, am încheiat o Săptămână dedicată limbii engleze, o săptămână în care au fost o sumedenie de evenimente frumoase, copiii au vorbit o engleză ca în Maria Britanie. Iar la finele lui noiembrie, picii din clasa a III-a s-au întâlnit cu semenii lor din America în cadrul unei lecții de parteneriat. S-au văzut, și-au vorbit, s-au împrietenit!

– Desfășurați la liceu numeroase acțiuni culturale și, în afară de aceasta, vă interesează viața culturală din Chișinău. Ați venit la teatru în repetate rânduri, parcurgând aproape 100 de kilometri cu autobuzul. Ce impresie v-a lăsat spectacolul „Valsul tancurilor” în regia lui Sandu Grecu, de la Teatrul Național „Satiricus”, pe care l-ați văzut de curând împreună cu elevii?

Piesa „Valsul Tancurilor” de Irina Nechit este concepută cinstit, fiindcă elementul documentar e dominant, iar gradul de ficțiune este minim. Piesa ne vorbește despre războiul de pe Nistru, din 1992. Spectacolul e veridic, tulburător, cred că el trebuie să fie văzut de toți tinerii din republica noastră.

Soțul meu a luptat și el pe Nistru, are și el amintiri extrem de dure, el e unul din cei care s-au dus la război cu mâinile goale, vorba cântecului, „fără cal, fără pistoale”, băgați în foc, în timp ce Chișinăul vindea muniții Tiraspolului. Din păcate, adevărul despre acest război nici azi nu e cunoscut pe deplin. Nimeni nu are vreun interes să-l dezvăluie. Eu cred că adevărul despre acest război trebuie cules din gura celor care au fost în tranșei. Soțul meu astăzi este invalid pentru că a dormit în tranșee vreo 10 zile, prin Chițcani, fără haine, fără nimic. Participanții la război povestesc istorii care te cutremură, lucruri pe care nu le găsești nici în emisiunile oficiale, nici în pagini de presă și nici în cărți.

– Ne-ați comunicat anterior că elevii de la Liceul „Meșterul Manole” vor să facă un film despre războiul de pe Nistru.

Da, ne-am propus să realizăm un film, cu mijloacele noastre, poate mai primitive – niște telefoane, niște camere de luat vederi mai ieftine. Va fi un film despre eroii, despre combatanții din satul Sălcuța, vrem să-i filmăm povestind despre cele trăite în primăvara-vara anului 1992. Trebuie să facem ceva ca să păstrăm memoria despre acel război. Parcă se dorește să trecem peste războiul acesta, să-l uităm, combatanților nu li se dau indemnizații, nu se dorește să vedem eroii din ei. Dacă vom sta nepăsători, rămânem o țară fără verticalitate, care trece dintr-un deceniu în alt deceniu, ori chiar din secol în secol și istoria arde, cum a ars Clopotnița de pe dealul Căprianei.

– Despre necesitatea și datoria de a păstra memoria înaintașilor v-a vorbit și Ana Blandiana care a vizitat anul trecut Liceul „Meșterul Manole”. Cum a fost întâlnirea cu Ana Blandiana?

Eu am ținut pentru prima dată în mâini un volum de poezie al Anei Blandiana în anul 1980. A fost o carte cumpărată semiclandestin de la Cernăuți, așa cum făceau studenții din Chișinău setoși de cuvântul românesc. Astfel, am purtat toată viața interesul pentru cea care, în timp, avea să devină numele emblematic al CONȘTIINȚEI poetice, civice și culturale a românilor de pretutindeni!

Nici în cel mai îndrăzneț vis al meu nu puteam să-mi închipui că, în 2020, Ana Blandiana va calcă pragul Liceului pe care îl dirijez – școală, în care numele acestui ,,sol al adevărului istoric” a adunat adepți în juru-i, formând Asociația ,,Memoria vie”!

Fascinantă, sensibilă, curajoasă și neogoită, Ana Blandiana ne-a vorbit despre ororile comunismului, despre ,,nostalgicii după acele timpuri”… Noi i-am citit poezii, am pus întrebări, muuuulte întrebări, și am conștientizat valoarea inestimabilă a preocupărilor actuale ale acestui mare Om de cultură. Ana Blandiana a lăsat în Sălcuța o mulțime de admiratori și susținători ai dumisale, îi prețuim sfânta osteneală de a ține VIE memoria anticomunistă a neamului.

– Vă rog să le transmiteți un mesaj cititorilor „Gazetei de Chișinău”.

Le doresc să fie sănătoși, să lupte în continuare pentru valori, pentru verticalitate, să fie curioși, să pună întrebări, pentru că de la o întrebare nu e chiar atât de mult până la cunoașterea de sine – stare care te apropie de DIVIN.

– Mulțumim pentru interviu!

Interviu de Ludmila Hițuc și Irina Nechit