La piață, ca în viață. „Încă nu am pornit căldura, se mai poate răbda”, se plâng pensionarii ungheneni

727
0
Fotografie simbol

Duminica trecută, echipa „Gazetei de Chișinău” a descins la piața din Ungheni cu scopul de a promova ziarul și, totodată, de a mai sta de vorbă cu locuitorii din urbe și din satele din împrejurimi, veniți să vândă sau să cumpere, despre pregătirea acestora pentru perioada rece a anului, scumpirea gazelor, supraviețuirea pe timp de criză și de pandemie, asigurarea cu pensii și salarii etc.

Susține și tu presa! Abonează-te la o sursă de informare independentă. Acum e simplu, intră pe

ABONAMENT

Lumea nu are bani”

Piața agricolă și de mărfuri industriale din Ungheni este, de fapt, locul unde cetățeanul vine mai ales duminica, pentru că aici, ca într-un oraș mai mic, pe lângă cumpărăturile pe care le poți face, vei întâlni multă lume cunoscută, începând cu rudele și terminând cu mulți prieteni ori cunoscuți. Oamenii, mai ales cei născuți aici sau care locuiesc la Ungheni de decenii, se cunosc între ei aproape ca în sat, își dau binețe și se bucură de întâlnire. Bărbații se opresc și la un pahar, că doar nu degeaba au făcut drumul până aproape în centrul centrului, discută despre una-alta, își pun la cale treburile și descurcă ițele politicii autohtone, după părerea lor, destul de încurcate în ultimul timp.

În ceea ce ne privește, împărțim ziare și mai tragem cu ochiul la ce se întâmplă în jur. La intrarea dinspre centru se vând covoare sintetice de import, cu toate că orașului Ungheni i s-a dus faima pentru covoarele sale naturale, de calitate. Mai multe tarabe sunt pline cu încălțăminte la mâna a doua, adusă de peste hotare, numai bună pentru buzunarul celor care nu prea au bani. Produse chinezești, de altfel nu prea scumpe nici ele, dar nici de mare calitate, câtă frunză și iarbă. O vânzătoare a acestor mărfuri „de larg consum” ne spune că nu se vinde mai nimic, pentru că „lumea nu are bani”.

Este tocmai timpul să abordăm pe câte cineva dintre cei ajunși la piață, pentru că, până la urmă, una e să vezi și alta e să asculți ce spun oamenii, iar oamenii, mai toți, se plâng că „este tot mai greu și mai greu”, „nu știm cum o să ne descurcăm”, „va fi o iarnă grea” și tot așa mai departe…

Am mâinile pline de răni de la ghimpii de măceș”

Ion, 59 de ani, paznic la grădiniță, este foarte grăbit, dar reușește să ne spună că „legile au fost și sunt votate împotriva poporului, Crimeea nu este nici a rușilor, nici a ucrainenilor, ci a tătarilor, ucrainenii stăpânesc o bună parte din teritoriile noastre strămoșești, lumea e foarte nemulțumită de scumpirea gazelor, republicile baltice s-au dezvoltat, iar noi am sărăcit și mai tare”.

Ion Tacu, 87 de ani, din Rădenii Vechi, a lucrat 45 de ani șofer și are o pensie de 2000 de lei. Înalt și zvelt de la munca fizică pe care o face și în prezent, înfățișarea sa pare mai mult a unui om trecut de 60 de ani. Ne spune că în sat i-au promis un ajutor social de 500 de lei, dar nu i s-a mai dat și și-a făcut viză de reședință la Ungheni. A primit deja ajutorul, dar nu stă pe loc: strânge fructe de măceș pe dealurile dinspre Bumbăta, numai că nu merge vânzarea, iar cei cu achizițiile le iau cu șapte lei sau nu le mai iau deloc.

Nu o să mă credeți, dar am dat azi zece kilograme cu 70 de lei, drumul dus-întors fiind de 50 de lei. Am mâinile pline de răni de la ghimpii de măceș și am intrat într-o farmacie ca să-mi iau ceva unsori să le ung. Am plătit 200 de lei pe un tub… Trebuie să-mi aduc știuleții de porumb de pe deal, e un kilometru doar și e la vale spre casă, dar căruțașii îmi cer 350 de lei de căruță. O butelie de gaz costă 600 de lei, pe an îmi trebuie patru, cinci. Soția și-a frânt piciorul, are tensiune ridicată și e bolnavă de inimă. Am cheltuit o groază de bani cu tratamentul, cu medicamentele…”, afirmă pensionarul.

Bătrânul îmi mai povestește despre spălatul camionului cu apă rece pe timp de iarnă la sovietici, despre faptul că are un băiat care lucrează doctor în Italia și o fată care lucrează în Grecia. La urmă, îmi mai spune că, atunci când strânge fel de fel de pomușoare de pe dealurile din împrejurimile satului, se păzește de bursuci… să nu-l apuce de locul cel mai scump al bărbatului, că are bursucul acest nărav și, dacă te înhață, nu mai ai scăpare. Pentru apărare, poartă cu el o coasă ascuțită, dar încă nu l-a atacat niciunul…

Schimbarea poate să vină numai dacă va avea loc Unirea”

Doamna X, care nu vrea să se prezinte că și așa zice că o știe toată lumea, are 67 de ani și a lucrat inginer 36 de ani. Este foarte supărată că cei care sunt acum la putere n-au făcut nimic, Grosu, președintele Parlamentului, nu cunoaște limba, Dodon a fost și este un mincinos, agricultura e… la pământ, deputaților, care și așa o duc bine, li se mai măresc salariile, lumea degeaba se vaccinează, pentru că virusul se transformă și devine tot mai periculos”.

Ana a lucrat 45 de ani vânzătoare, are 72 de ani și vinde, împreună cu soțul, aceeași marfă din China. Împreună, primesc pensie patru mii de lei. Ana susține că, „înainte, era mai ușor, acum totul se scumpește și nu se vede capătul la toate greutățile”. Soțul ei, Tudor, a lucrat toată viața șofer și este de părerea că „schimbarea poate să vină numai dacă va avea loc Unirea, mulți și-au luat cetățenie română, dar, cu părere de rău, nu pentru a se uni”. Pensionarii îmi spun că, de dimineață, nu au vândut nimic, iar ieri au vândut doar niște ață, de 30 de lei, „ne mai ajută copiii, dar nu cu bani, că bani nu au nici ei”, oftează ei amândoi.

E greu, dar degeaba o învinuiesc unii doar pe Maia. Criza e la nivel global

Valeriu, 68 de ani, a lucrat muncitor 43 de ani și vinde în piață dintr-o lădiță, ca vânzător ambulant, conserve de mazăre și porumb. Câștigă pe zi, „pentru pâine”, 30-40 de lei. Azi încă n-a vândut nimic, dar mai este timp… „Gazul mi-a ajuns până la poartă, dar eu nu am bani ca să-l trag în casă. Soția și fiul sunt invalizi și trăiesc cu medicamente. Am mai avut un fecior, care a murit la 23 de ani…”.

Larisa, 64 de ani, fostă muncitoare la fabrica de covoare, are doi copii plecați peste hotare, pentru că „nu au ce face aici”. „Încă nu am pornit căldura, se mai poate răbda. Mi-i teamă să mă gândesc la cât voi avea de plătit. Până acum am vândut numai două maiouri… E greu, dar degeaba unii o învinuiesc doar pe Maia Sandu. Criza este la nivel global”, conchide Larisa.

Dodon a cumpărat niște miez de nucă…

Elena, 80 de ani, și Galina, 65 de ani, ambele din Costuleni, sunt fericite că „au dat la mașină” miezul de nucă. Pe banii câștigați, Elena vrea să procure zece baticuri vișinii, pentru „steaguri”, la înmormântare. Vânzătoarea nu mai are de cele vișinii, la mare căutare, și mătușa face comandă pentru duminica viitoare, când va veni să mai vândă niște miez, că în timpul săptămânii o să mai spargă niște nuci.

Galina, mai tânără, nu se grăbește cu pregătirile funerare și se bucură că și la Costuleni a ajuns gazul din România, chiar dacă, atunci când l-au tras, i-au luat o parte din grădină. Se vede că vine des la piața din Ungheni, pentru că este la curent cu ce se întâmplă pe aici. „Cu două săptămâni în urmă, a fost la piața de aici și Dodon. Îl păzeau doi, nu cumva să se piardă. A cumpărat și el niște miez de nucă. Dacă știam, luam miezul meu atunci și i-l vindeam lui, mai scump”, râde pensionara. Despre primăria din localitate, Galina, cu o pensie de 2000 de lei, zice că nu-i acordă ajutor, deoarece stă în aceeași ogradă cu fiica și ginerele și, cică, nu i se cuvine.

Auzind discuția mea cu cele două pensionare, vânzătoarele de la tarabe mă informează că, la Ungheni, metrul cub de lemne costă 1100 de lei. Pentru toată iarna, la o casă nu prea mare, „nu din cele boierești”, pentru că gazul a devenit prea scump, ai nevoie de vreo zece metri cubi de lemne. „Și asta numai pentru a te încălzi, dar lumina, dar apa, dar celelalte, pentru că omul mai vrea și să mănânce, și să se mai îmbrace, iar cei tineri au copii de școală, adică au cheltuieli și mai mari!”, afirmă una dintre vânzătoare.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Săptămânalul „Gazeta de Chișinău” publică în paginile sale și pe pagina web a publicației articole ce reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chișinău” este unul din puținele ziare rămase pe piața mediatică care face jurnalism liber și corect. Nu-l lăsa să dispară! Contribuie și tu la menținerea unei publicații libere. Acum poți face un abonament oricând și de oriunde te-ai afla. Dacă abonezi un om drag la formatul PRINT, atunci redacția îți oferă gratuit, prin poșta electronică, formatul PDF al gazetei, în fiecare zi de vineri, la prima oră. Susține „Gazeta de Chișinău” printr-un abonament în format PRINT sau PDF.

ABONAMENT