Despre soarta tragică a lui Constantin Bivol, deputat în Sfatul Țării. Un martir al neamului românesc

Mihail Kogălniceanu scria în 1878: „Deie Domnul să mă înşel, dar vor veni multe furtuni pentru acest petic de pământ numit Basarabia românească”. Cu regret, a avut dreptate! Venit-au furtuni! Şi în aceste furtuni social-politice au nimerit în primul rând cei mai buni reprezentanți ai acestui neam, care, pentru restabilirea adevărului istoric, au plătit cu preţul vieţii lor.

Unul din martirii neamului a fost şi Constantin Bivol, omul care, la 27 martie 1918, a votat Unirea. Născut în anul 1885 în satul Costeşti, azi raionul Ialoveni, agricultor. Până în anul 1918, a făcut serviciul militar în armata Rusiei ţariste, care ocupase Basarabia încă din 1812. A fost membru al Partidului Naţional Țărănesc în anii 1925-1927, apoi membru al Partidului Naţional Liberal. În anii 1925-1926, a fost primar al satului Costeşti din partea Partidului Naţional Ţărănesc. A deţinut acest post timp de opt luni şi în anul 1932, ca reprezentant al Partidului Naţional Liberal. În calitate de deputat al Sfatului Ţării, la 27 martie 1918, a votat actul Unirii Basarabiei cu România.

Desigur, realizarea Marii Uniri de la 1918 nu a fost opera unui singur om şi nici a unei singure generaţii. Năzuinţa fierbinte a poporului român s-a înfăptuit prin dreptate istorică şi prin ceea ce secolele au adunat ca putere de voinţă a tuturor generaţiilor. Totuşi, hotărârea de unire a aparţinut unor persoane concrete, care au pus sufletul şi puterile lor în serviciul idealului naţional şi au reuşit să îndeplinească visul de o mie de ani al neamului românesc: Unirea într-un singur stat al tuturor românilor.

Ei au împlinit visul de o mie de ani al neamului românesc

Constantin Bivol a fost unul din deputaţii primului Parlament al Basarabiei, numit Sfatul Ţării, care prin votul său a adus reîntregirea, unificarea Ţării. Votul său a constituit exprimarea dorinţei alegătorilor, celor care l-au înaintat în mod democratic în înaltul organ legislativ al Basarabiei. După mai bine de 100 de ani de ocupaţie rusească, de exploatare naţională, economică şi de genocid, românii basarabeni au ajuns la apogeul unităţii naţionale.

Când pregăteam prezentul material, am încercat să consult şi literatura istorică sovietică despre Sfatul Ţării şi deputaţii primului legislativ democratic basarabean. Toată istoriografia sovietică e înțesată de un limbaj plin de ură referitor la membrii Parlamentului democratic basarabean, gen: „rolul trădător al Sfatului Ţării”, „călăii români”, „ocupanţii români” etc.

După 1989, lucrurile s-au schimbat. Mai mulți istorici onești au făcut lumină asupra adevărului despre Sfatul Ţării şi deputaţii acestuia. Printre aceşti specialişti se numără: Ion Ţurcanu, Ion Negrei, Anatol Petrencu, Iurie Colesnic, regretații Anton Moraru și Ion Conţescu etc.

În lucrarea „Cartea Memoriei” (Catalog al victimelor totalitarismului comunist), volumul II (Ed. „Ştiinţa”, Chişinău, 2001), întocmită şi îngrijită de Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei, la pagina 442, primul în lista persoanelor din comuna Costeşti, raionul Ialoveni, supuse represiunilor, este înscris Bivol Constantin (1885). În dreptul acestui nume este menţionat: „fost membru al Sfatului Ţării, deputat în Parlamentul României; primar al comunei din partea Partidului Naţional Ţărănesc; arestat la 25 august 1940 (de către ocupanţii sovietici – Al.M.) pe motiv că a desfăşurat activităţi antisovietice şi a votat Actul Unirii Basarabiei cu România din 27 martie 1918”.

Un neam care, cu preţul vieţii, a opus rezistenţă bolşevismului lui Stalin

În respectiva listă am mai numărat încă 21 de persoane cu numele Bivol. Vor fi fiind rude mai apropiate sau mai îndepărtate ale distinsului patriot. Aceasta confirmă că neamul Bivolilor era un neam de buni gospodari şi iubitori de Ţară; un neam concentrat în localitatea Costeşti din inima Basarabiei; un neam care nu s-a împăcat cu ocupaţia Basarabiei de către URSS; un neam care cu preţul libertăţii (sau chiar al vieţii) a opus rezistenţă bolşevismului lui Stalin.

Așa a fost şi este neamul Bivolilor! Aşa a fost cel mai strălucit reprezentant al acestui neam – Constantin Bivol!

La Arhiva Naţională a Republicii Moldova, într-un fond arhivistic special, este depozitat un număr impunător de documente despre activitatea primului Parlament al Basarabiei – Sfatul Ţării, în care sunt incluse tot felul de chestionare şi fişele personale ale deputaţilor, inclusiv fişa personală a deputatului Constantin Bivol.

Din modesta informaţie de care dispunem, încercăm să aflăm cine a fost totuși Constantin Bivol.

Un bărbat interesant, fizic plăcut, un ţăran harnic, care era greu de întrecut la meseria de agricultor, un om care a fost încorporat cu forţa în armata ţaristă şi trimis în calitate de „carne de tun” pe front în Primul Război Mondial, ca să lupte pentru interesele unei ţări străine şi ostile – Rusia. (De fapt, aceasta era o metodă rusească mai veche: de a pune pe prima linie în război ostaşi de alte naţionalităţi). În anul 1918, a votat unirea Basarabiei cu România. În anul 1940, a fost arestat de organele NKVD-ului sovietic.

În anul 1942, după primul interogatoriu, a decedat într-o închisoare din URSS şi numai în anul 1990 a fost reabilitat bunul său nume.

Sistemul bolşevic a adus milioane de sacrificii omeneşti în scopul menţinerii statului totalitar. În rândurile acestora, pentru dragostea sa de Ţară şi naţiune, a fost înscris şi Constantin Bivol.

În certificatul de reabilitare, eliberat de Procuratura RSS Moldova la 16.07.1990 cu nr.13-813/89 fiicei lui Constantin Bivol, Vera Căpăţină, se spune că „dosarul penal referitor la Bivol Constantin Vasilievici, născut în 1885, locuitor al s. Dahnovici, raionul Hânceşti, RSS Moldovenească, arestat la 25 august 1940 şi mort la 12 martie 1942 în închisoarea nr. 4 din RASS Tătară, a fost clasat din motivul decesului acestuia şi din lipsă de dovezi ale crimei. Bivol Constantin Vasilievici a fost reabilitat.

Semnat: procuror interimar – D.H. Postovan”.

Deci, în lipsa dovezilor crimei, Constantin Bivol a fost arestat, anchetat de organele NKVD-ului, care foloseau cele mai violente metode bolşevice de anchetă pentru a extrage mărturisirile necesare, a decedat în închisoare şi a fost reabilitat doar după 48 de ani.

În scrisoarea de însoţire la certificatul de reabilitare se mai menţiona că referitor la restituirea averii confiscate sau întoarcerea valorii acesteia în bani d-nei Căpăţină Vera Constantinovna i se recomandă să se adreseze la Executivul Raional Hânceşti.

Mort după primul interogatoriu, de subnutriţie şi colită

Nu ne mai miră faptul, dar totuşi atenţionez că scrisoarea şi certificatul prezentate de Procuratura RSS Moldova au fost scrise în limba rusă. Tot în limba rusă a fost scrisă şi scrisoarea de răspuns către dna Căpăţină V.C., parvenită de la Comitetul Securităţii de Stat al RSS Moldova (a se citi KGB – Al.M.) din 25 aprilie 1990 cu nr. 652 în care se indică:

„Ca anexă la scrisoarea noastră din 9 aprilie, Vă comunicăm că tatăl Dvs. – Bivol Constantin Vasilievici, originar din satul Costeşti şi locuitor al satului Dahnovici, raionul Cotovsc, RSSM, a fost arestat la 24 august 1940 ca fiind un membru activ al partidului liberal, fost primar al satului Costeşti, şi care în calitate de deputat în Sfatul Ţării a votat în anul 1918 pentru Unirea Basarabiei cu România.

Din cauza începutului războiului el a fost transferat la închisoarea din oraşul Cistopol, RASS Tătară, unde la 12 martie 1942 a murit de subnutriţie şi colită. Cu regret, locul unde a fost îngropat nu este cunoscut.

Pentru înregistrarea morţii, am expediat un demers la Oficiul raional Cotovsc al Stării Civile (ZAGS), de unde veţi putea primi certificatul de deces.

Procuratura RSSM efectuează în prezent un control privind stabilirea vinovăţiei tatălui Dvs.

Alăturat, Vă mai comunicăm că în timpul arestării tatălui Dvs. nu a fost întocmit un Registru al averii confiscate, respectiv nu există documente care ar confirma averea confiscată. Cu toate acestea, după ce veţi primi de la procuratură documentul de reabilitare a tatălui, cu pretenţiile asupra averii vă puteţi adresa la Executivul Cotovsc al deputaţilor norodnici.

Semnat: şef al subunităţii – A.V. Tirichin”.

În toate documentele parvenite de la instanţele puterii sovietice din RSSM este scris că Bivol Constantin a murit în închisoarea nr. 4 din or. Cistopol. E dreptul meu profesional să-mi pun întrebarea: a murit sau a fost omorât?

Afirmaţia că a fost omorât de autorităţile sovietice (de fapt, de mecanismul nkvd-ist, care la capitolul cruzime putea fi comparat numai cu inchiziția medievală) are un temei documentar, şi anume:

1) În documentul eliberat de Procuratura RSSM se menţionează că Bivol C.V. a fost reabilitat din lipsă de motive ale crimei.

2) În documentul eliberat de KGB se arată că Bivol C. a murit de subnutriţie şi colită. Fiecare din noi, fără a fi mare specialist în medicină, ştie că subnutriţie nu este altceva decât foame. Când, prin metode violente, unui om nu i se dă hrană sau apă aceasta se numeşte omor premeditat!

3) E necesar să punem în cont şi metodele nkvd-iste de „reeducare” la care a fost supus patriotul.

E păcatul multora dintre noi

Oare un om simplu, după ce a fost arestat fără motiv, fără probele necesare, doar în baza unor ambiţii politice; după ce i s-a confiscat totul fără a i se elibera măcar un document drept confirmare a celor agonisite; după ce a fost bătut, maltratat cu foamea și setea, batjocorit începând de la sentimentele de bărbat şi terminând cu cele naţionale; în loc să fie pus în barăci cu deţinuţii politici – a fost băgat în celule cu criminali, tâlhari şi violatori, care erau îndemnaţi de supraveghetorii nkvd-işti să nu-l lase în pace nici un minut… mai putea supraviețui?!

Adevărul este crud! Deputatul Sfatului Ţării Constantin Bivol, ales în mod democratic de o bună parte de basarabeni, omul care prin votul său a exprimat voinţa poporului de a se uni cu Ţara, a fost omorât de autorităţile criminale comuniste ale URSS. A fost o crimă politică premeditată pentru care până în prezent nimeni n-a fost tras la răspundere! Nimeni!

E păcatul multora dintre noi. Nu dorim să cunoaştem adevărul. Preferăm să nu răvăşim trecutul. Cu regret, mândria naţională nu este o trăsătură de caracter a românilor basarabeni.

De aceea, merită tot respectul exemplul dnei Vera Căpăţină, fiica patriotului Constantin Bivol, care a avut atâta dragoste de părintele ei, răbdare şi voinţă, că a bătut pragurile la toate instanţele judiciare şi de forţă ani de zile pentru a afla nişte frânturi de informaţii despre soarta celui care i-a fost tată. Mai dă Doamne asemenea femei Ţării Moldovei!

Fiica, demnă de memoria tatălui său

Am zis „frânturi de informaţii” din motiv că, până la urmă, dna Căpăţină nu a mai izbutit să ia cunoștință de dosarul personal al tatălui său. I s-au pus la dispoziţie numai copiile celor șapte pagini ale Procesului-verbal al primei şi ultimei anchete care a avut loc la 29 august 1940 la Chişinău.

Pentru a înţelege absurditatea interzicerii accesului copilului la dosarul personal al părintelui său, vă propun să urmărim textul documentului eliberat de Serviciul de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova la 13 iunie 2000 cu numărul de înregistrare C-116 (unicul document eliberat în limba română – Al.M.):

„Stimată doamnă!

Ca răspuns la petiţia din 18 mai curent, Vă eliberăm copia procesului-verbal de interogare a tatălui Dumneavoastră – Bivol Constantin Vasile din 29 august 1940 în care este detaliat expus motivul acuzării (a fost interogat o singură dată). Cetăţeanul Constantin Bivol a decedat până a avut loc judecata.

Concomitent, Vă comunicăm că, în conformitate cu art. 36 al Legii privind Fondul Arhivistic al Republicii Moldova din 22 ianuarie 1992, restricţiile asupra utilizării documentelor arhivistice sunt stabilite pe o perioadă de până la 75 ani de la data apariţiei (documentului – Al.M.), adică veţi putea lua cunoştinţă cu materialele dosarului după anul 2015. Cu atât mai mult cu cât dosarul în cauză se referă la mai multe persoane, drepturile şi interesele cărora sunt ocrotite de legea în vigoare.

Cu respect,

Şeful Aparatului Directorului/semnat/Petru Bolun”

Pe cine apără Legea privind Fondul Arhivistic al RM din 22.01.1992 – pe victime sau pe călăi?

Astfel, fiica, trecută demult de vârsta de 60 de ani (în anul 2000), este sfătuită să mai trăiască încă 15 ani, dacă vrea neapărat să ia cunoştinţă de dosarul personal al tatălui său. Şi în 2015 nu se ştie dacă-l va putea vedea, deoarece dosarul în cauză se referă la mai multe persoane, drepturile şi interesele cărora sunt ocrotite de legea în vigoare. Între timp, fiica a decedat…

Ce fel de lege-i asta şi pe cine apără ea? Pe cel care a fost arestat nelegitim şi omorât în închisoare de către nkvd-işti sau pe cei care l-au calomniat şi l-au trădat? Sau poate pe cei care l-au anchetat cu cruzime? Ale cui nume nu trebuie să le afle urmaşii lui Constantin Bivol?

Probabil, cândva la Chişinău sau în altă localitate din inima Basarabiei va fi înălţat un monument în memoria înaintaşilor noştri, care încă la începutul secolului XX, prin votul lor în Sfatul Ţării, au ales pentru Basarabia un viitor liber de sarcoma bolşevică.

Deocamdată, în semn de înaltă recunoştinţă, am aşternut pe hârtie aceste cuvinte modeste în memoria celui care a fost patriotul din Costeşti – Constantin Bivol.

Alexandru Moraru

istoric-arhivist, publicist