Natalia Barbu a revenit, după aproape doi ani, în Republica Moldova pentru a-și revedea admiratorii. Artista a cântat în cadrul concertului ,,Lăutarii Altfel”, care a avut loc duminică, 21 noiembrie, la Palatul Național ,,Nicolae Sulac”. Cu emoții sincere, ca de fiecare dată, Natalia a interpretat trei melodii: ,,Mama”, ,,Dar-ar naiba-n tine, dragoste” și ,,Flori de liliac”. Publicul de la Chișinău a cântat cu ea la unison și a aplaudat-o frenetic, semn că tuturor le-a fost dor de vocea și de prezența ei.
Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.
SUSȚINE,,Chișinăul e al meu, e acasă… publicul de acasă. Când se uită la mine, simt dragostea… ca de la ai tăi, nu poți să o mai găsești nicăieri, asta e doar acasă”, ne-a spus Natalia.
S-a făcut iubită atât în Republica Moldova, cât și în România. Deși e stabilită la București, revine de fiecare dată cu drag în locul de unde a pornit. Natalia se simte acasă acolo unde îi este sufletul, iar sufletul îi sunt copiii ei. ,,Sunt acasă și acolo, și aici. Acasă e acolo unde e familia mea, unde sunt copiii mei”, ne-a mărturisit interpreta.
În vara lui 2020, într-un interviu acordat GAZETEI de Chișinău, Natalia Barbu ne-a spus că este un om fericit și ne-a dat o definiție a sentimentului: ,,Fericirea e un cocktail din toate culorile și gusturile pe care trebuie să-l găsești în tine acum, nu mâine și nici peste cinci minute. Acum, aici, pentru că fericirea nu e după colț, e ceea ce simți tu cu chakra mântuirii. Care îți dă o stare de bine cu tine, cu viața ta, cu recunoștința către Dumnezeu și smerenie. Fericirea e acum și aici!”.
Iar acum, artista se declară mai fericită și mai împlinită ca niciodată. Și acest fapt se datorează familiei sale, în special fiicei. Natalia a adus-o pe lume pe fiica ei, Vera, la data de 10 august.
,,Copii sunt bine! Fetița crește, are trei luni și un pic. Este o minune. N-am crezut vreodată că încă pot să mai primesc atâta iubire și fericire. Efectiv nu pot să-ți descriu. E fericire! N-am știut că există și mai mult de atât. Eu am o fetiță și-i atât de senină, toată ziua zâmbește, e atât de pozitivă, de echilibrată, și e atât de luminoasă!”, ne-a împărtășit Natalia.
În 2021, Natalia Barbu a lansat albumul ,,La Capătul Cerului” în care se regăsesc unsprezece melodii, printre care ,,Nu sau Da”, ,,O mie de Cuvinte” ,,Iubește-mă azi”. Am întrebat-o pe Natalia despre planurile profesionale, iar aceasta a menționat că își dorește să susțină un concert solo: ,,Mi-aș dori foarte mult un concert mare, sympho pop… la asta lucrez. Concert cu piesele din albumul meu nou, cu piese mai vechi. Am peste zece piese deja orchestrate simfonic, dar îmi mai trebuie tot cam atât pentru un concert mare. Mi-aș dori să-l organizez la Palatul Național, cu o orchestră simfonică, cu band. Se va face, vedem când, poate anul viitor, mai avem de lucru”.
Până să ajungă oamenii să o asculte la concertul solo, Natalia își dorește ca toți cei care o admiră să fie sănătoși, să nu-și piardă lumina lăuntrică și să fie fericiți.
,,Noi suntem ființe spirituale, cu experiență terestră, și nu invers. Ne-am născut ființe libere și fericite, nu trebuie să uităm. Fiecare dintre noi merită să fie fericit și să aibă parte de tot ce este mai frumos”, a conchis cântăreața.
În interviul la care am făcut referire mai sus, Natalia s-a autocaracterizat ca fiind o ființă firavă, de o sensibilitate mare, uneori. În același timp, la momentul potrivit, când e nevoie, are multă putere, și-i gata să răstoarne chiar și munții.
Talentată, sinceră, dezinvoltă și cu o voce inconfundabilă, așa au cunoscut-o la începuturi cei care-i fredonează piesele, așa o știu și astăzi. O prezență mereu așteptată cu drag și o Artistă în adevăratul sens al cuvântului este Natalia Barbu, cea care ne-a vorbit cu suflet despre familia ei, despre planurile de viitor, cea pe care o vedeți pe prima pagină a GAZETEI.
În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.
SUSȚINE