Fiţi atenţi pe unde călcaţi!

1321
0

În apropierea teatrului Eugen Ionescu, pe locul unde a fost vechea catedrală a oraşului, un şantier arheologic ne îndeamnă să fim atenţi pe unde călcăm. Este adevărat că şi până acum numele stradelei, Arhanghelul Mihail, păstrat în amintirea hramului acelei catedrale, trebuia să ne facă atenţi, căci peste un monument istoric s-a turnat asfalt de Moldova şi a fost marcat un loc pentru depozitarea gunoiului. Şi la Constantinopol (Istanbul) am văzut biserici creştine îngropate sau înecate.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Spitalul Nr. 2 din imediata apropiere a luat numele vechii catedrale româneşti. Mă întrebam de ce în Basarabia cele mai multe biserici au ca patroni spirituali, după Maica Domnului, pe Sfinţii Arhangheli? Poate din dorinţa ca cel care l-a pus la punct pe Satan, Arhanghelul Mihail, conducătorul oştilor cereşti, să-l apere pe basarabeanul de la margine de ţară de duşmanii văzuţi şi nevăzuţi, de năvălirea altor neamuri asupra noastră…

Dar acum despre oameni şi cărţi. Oamenii învăţaţi ştiau că odată cu catedrala a dispărut, pe timpul lui Hruşciov, şi clădirea de alături – vestitul Muzeu al Societăţii Istorico-Arheologice Bisericeşti din Basarabia. Peste el călcaţi când vă îndreptaţi spre spitalul Nr. 2 pe stradela Arhanghel Mihail.

Grigorie Dascălul şi Ion Vasilenco – peste Prutul exilat la Chişinău

La 1829, în timpul unei ocupaţii ruseşti a principatelor, sub pretextul războaielor ruso-turce, mitropolitul de la Bucureşti, Grigorie Miculescu, numit şi Dascălul pentru opera sa cărturărească, se opune ordinelor unui general rus, Mirkovici, de a întreţine armata ocupantă cu ultimul grăunte al ţăranului român, după un an de secetă. Imediat l-au izolat în provincia Basarabia, deja anexată Imperiului Ţarist, obligându-l să se întreţină pe cheltuiala sa. Exilul său de trei ani la Chişinău a însemnat o colaborare fructuoasă cu ierarhul locului, Dimitrie Sulima. A fost invitat, probabil de nenumărate ori, în casa peste care călcăm acum, construită în 1794, care fusese locuită după 1812 de Mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni.

Dimitrie Sulima îi permitea ierarhului cărturar să slujească în vechea catedrală, să participe la sfinţirea locului pentru cea nouă şi, mai mult – să aducă de peste Prut cărţi româneşti, prin vama Sculeni. Arhiva Naţională a RM păstrează documente despre acest exil care ne onorează. Şi totuşi doar lui A. S. Puşkin, exilat aici cu vreo câţiva ani înainte şi care a dispreţuit pe localnici, i s-au dedicat muzee, la Chişinău şi Dolna (unde n-a stat decât două luni), precum şi nume de străzi sau teatre etc. Am scris de multe ori în presă şi m-am adresat la primărie cu propunerea ca actuala stradă pietonală, pe unde a călcat deseori Sf. Ierarh Grigorie Dascălul, să-i poarte numele. Nicio atitudine, niciun răspuns: era român.

În 1962, cercetătorul ştiinţific de la Academie, Ion Vasilenco, publica în Cultura Moldovei un articol despre transformarea acelei case, fost muzeu bisericesc, în depozit, apoi în restaurant. Autorităţile şi-au amintit cu acest prilej că, întrucât clădirea era de pe timpul românilor, iar autorul articolului era născut la Paşcanii de peste Prut, trebuie luate măsuri pentru lichidare. Mulţi nu ştiu prin câte pătimiri a trecut istoricul literar Ion Vasilenco, cel care propusese ca în acea clădire să se înfiinţeze un muzeu al istoriei Literaturii Române. L-au distrus medicii psihiatri, după principii de solidaritate nocivă (cu partidul unic); solidaritate formidabil descrisă de Mircea Ciobanu în numărul trecut al acestui ziar.

Apoi, la câteva zeci de paşi de vechea catedrală şi de muzeu, distruse amândouă, s-a înălţat grupul statuar al tineretului revoluţionar, numit şi Monumentul Eroilor Comsomolişti, opera lui Lazăr Dubinovski, care stă în picioare şi azi, după ce nişte intelectuali pe care nu-i înţeleg s-au opus demolării ei în 2010. Tot ce este românesc, tot ce aminteşte de creştinism e stârpit sistematic – numai simbolurile comuniste nu sunt demolate. Amenajarea actuală a bulevardului Grigore Vieru nu presupune şi clintirea din loc a monumentului de lângă hotelul Turist, mai înalt decât fosta catedrală: Ce sus te-au pus, ce sus te-au pus!

Din istoria Societăţii Istorico-Arheologice Bisericeşti

Exact 120 de ani în urmă, la 28 noiembrie 1901, Ioan Halippa, ajutor de inspector în Comisia Ştiinţifică a Arhivelor din Basarabia, obţinea acordul episcopului Iacov Piatniţki de a înfiinţa această societate ştiinţifică. La 4 aprilie 1904, are loc inaugurarea societăţii, la care au participat circa 50 de membri fondatori. Printre obiectivele ei: studierea istoriei creştinismului în limitele Basarabiei, din cele mai vechi timpuri şi editarea unei cărţi cu caracter informativ despre istoria eparhiei; în plus, I. Halippa a expus doleanţa de a aborda istoria creştinismului în limitele Daciei, în baza izvoarelor româneşti.

Persoanele cu activitate ştiinţifică prezentau la şedinţele societăţii referate, publicate ulterior în ediţiile anuale ale societăţii. Într-un depozit de rarităţi, administrat de Vasile Kurdinovski, se acumulau cărţile şi manuscrisele vechi de prin biserici de mir şi mănăstiri. În statut era prevăzută şi formarea bibliotecii şi arhivei, al căror supraveghetor a devenit A. M. Parhomovici. În 1906, Ioan Halippa părăseşte societatea, rămânând ieromonahul Gurie să învioreze activitatea de adunare şi sistematizare a materialului.

Din 1909 până în 1939, revista Societăţii Istorico-Arheologice Bisericeşti publică 24 de volume extrem de valoroase despre istoria şi cultura românilor. Preotul Paul Mihail, parohul vechii catedrale şi responsabil de muzeul bisericesc înainte de ocupaţia sovietică, scria în Jurnalul său din 1940-1944 despre felul în care a avut grijă de aceste valori patrimoniale pentru evacuarea lor în teritoriul (încă) neocupat din ţară.

Ştefan Ciobanu scria în 1925 despre acest muzeu Istorico-Arheologic Bisericesc, că ar fi adunat „o colecţie preţioasă de cărţi vechi, icoane, obiecte bisericeşti interesante pentru istoria artei moldoveneşti”. Într-adevăr, în perioada 1904-1924, Societatea Istorico-Arheologică Bisericească adunase 1739 de manuscise şi cărţi vechi din secolele XVI-XIX, care au supravieţuit după ce arhiereul Pavel Lebedev, în secolul al XIX-lea, făcuse focul în sobele eparhiale cu cărţi vechi româneşti.

Casa eparhială cea nouă, construită cu ocazia centenarului răpirii Basarabiei (şi aruncată în aer de sovetici în 1941), a păstrat totuşi câte ceva. Colecţia din 1925 a muzeului se putea compara cu cea a bibliotecii de la mănăstirea Noul-Neamţ, inclusă în Catalogul general al manuscriselor moldoveneşti păstrate în URSS (sec. XIV-XIX) – descrisă de Valentina Ovcinnicova-Pelin în 1989 – dar şi cu vestita Battyaneum din Alba Iulia, care conţine şi 571 de incunabule printre cele 24 de mii de cărţi din secolele XV-XVIII.

Ca să fie tacâmul complet, nu pot să uit cum m-am speriat prin 1985, când, la Biblioteca Saltîkov-Şcedrin din Leningrad (azi una din Bibliotecile Naţionale ale ruşilor) am tras sertarul cu fişe la cartea veche: cele mai vechi tipărituri româneşti – prima, de la 1508, precum şi celelalte – acolo erau, dar cum ajunseseră? Poate făcuseră parte din Tezaurul României? Şi germanii şi-au pierdut multe cărţi în Rusia, dar le-au recuperat recent, fiindcă pun preţ pe ele.

Iarăşi vreau să-mi amintesc, şi nu doar pentru mine, de replica dată de ieromonahul Savatie Baştovoi unui studiu al subsemnatei cu privire la înstrăinarea unor valori patrimoniale din mănăstirea Neamţ la Noul-Neamţ, pe Nistru, în sec. al XIX-lea. Uitând, întâmplător, despre soarta colecţiei de la Noul-Neamţ după al Doilea Război Mondial, dar şi de cea a valorilor patrimoniale din Tezaurul Românesc rămas la ruşi, părintele Savatie trata ca pe o înstrăinare evacuarea în România, în timpul celui de al Doilea Război, a unor icoane din Basarabia. Şi întrucât părintele ne tot repeta că în secolul al XIX-lea icoana făcătoare de minuni de la Neamţ nu a fost, totuşi, adusă în Basarabia (spre a fi salvată, nu-i aşa?), îndrăznesc să întreb: cum a ajuns unica icoană făcătoare de minuni a Basarabiei – cea de la Hârbovăţ – într-o biserică din Kiev?

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE