După 30 de ani

Pe parcursul celor 30 de ani de independență, Republica Moldova nu s-a realizat din perspectivă de țară, stat sau chiar de națiune. În esență, nu a reușit să facă un salt calitativ în evoluția sa, iar problemele fundamentale ale dezvoltării țării, ce rezidă în instituții slabe, guvernanță defectuoasă, economie vulnerabilă, dependență energetică completă, mediu înconjurător poluat, protecție socială ineficientă au perpetuat pe parcursul întregii perioade.

Este unul din mesajele cheie ale raportului de stare a țării, făcut de centrul analitic Expert-Grup în cadrul conferinței MACRO ajunsă în acest an la a noua ediție și care s-a referit la evoluția economiei moldovenești pe parcursul a 30 de ani de independență.

Eșuați ca națiune, stat și țară

Potrivit lui Adrian Lupușor, director al Expert-Grup, ca națiune, Republica Moldova încă nu s-a realizat în forma unei comunități de oameni ce ar fi în deplin consens privind identitatea și istoria sa, dar și, la fel de important, privind viitorul său. De exemplu, conform Barometrului Opiniei Publice din 2021, 50% din populație consideră că Republica Moldova trebuie să se orienteze spre Uniunea Europeană, iar 33% – spre Rusia. Ca țară, nu este în stare încă să-și impună suveranitatea pe tot teritoriul său recunoscut internațional, problema diferendului transnistrean a rămas până astăzi nesoluționată și fără perspective reale de clarificare în viitorul apropiat. Ca stat, rămâne încă disfuncțională în multe aspecte, inclusiv în ceea ce privește pilonii săi fundamentali, cum ar fi instituțiile democratice, supremația legii și asigurarea unei baze economice stabile. Acest din urmă fapt este confirmat de numeroase crize provocate de aceste vulnerabilități, cum ar fi „furtul miliardului”, concesionarea Aeroportului, falimentarea unor întreprinderi de stat de importanță strategică și, mai nou, criza energetică.

Treizeci de ani ratați

Dacă facem o foarte scurtă retrospectivă, ținând cont de ce au relatat vorbitorii în cadrul evenimentului, ajungem la concluzia că avem o economie în care nu vin investiții serioase din cauza diferendului transnistrean și a justiției ineficiente, care nu asigură inviolabilitatea proprietății private. Privatizarea contra bonuri patrimoniale, care și-a propus transformarea în acționari a majorității cetățenilor moldoveni, practic, a eșuat. Drept urmare o mare parte din întreprinderile privatizate contra bonuri patrimoniale au falimentat în câțiva ani, cei ce au gestionat așa-numitele fonduri de investiții s-au îmbogățit, iar majoritatea acționarilor au rămas fără nimic. La fel și împroprietărirea cu pământ nu a condus la un rezultat tocmai fericit. Ca rezultat, s-a ajuns la parcelarea excesivă a terenurilor, fapt ce a împiedicat apariția a suficiente întreprinderi agricole eficiente, care să facă față competiției tot mai acerbe pe piețele de produse agricole și alimentare regionale și mondiale. Drept urmare, și afacerile agricole, în marea lor majoritate, nu s-au ridicat la nivelul provocărilor momentului.

Din cauza lipsei unei competiții veritabile pe majoritatea piețelor interne, dar și din cauza gestionării proaste, și companiile care au supraviețuit primului deceniu de independență au devenit tot mai necompetitiv, iar acest proces continuă de la an la an. După primul deceniu de independență, rămasă fără locuri de muncă, populația a emigrat, inclusiv cadrele calificate, or, în același timp, sistemul de învățământ s-a rupt de realitate, de cerințele economiei, furnizând pe bandă rulantă specialiști nesolicitați de piața locală a muncii.

În perioada relativ stabilă din anii 2000, asigurată de o stabilitate regională și globală, când însă guvernele comuniste au renunțat la două reforme foarte importante, cea a pensiilor și cea administrativ-teritorială, a fost ratată șansa de a consolida economia prin reforme eficiente, dar și statul în general.

A urmat deceniul marilor tunuri din economie: „furtul miliardului” și privatizarea sau concesionarea pe nimic a unor importante proprietăți ale statului, consolidarea clanurilor oligarhice și acapararea de către acestea a puterilor din stat. Deși acestea au fost oprite prin votul popular, problemele care au condus la consolidarea lor au rămas în mare parte nesoluționate.

Astfel, în trei decenii, Republica Moldova a ajuns la acest model economic bazat pe exportul forței de muncă, remitențe și consum, unde veniturile sunt asigurate în cea mai mare parte de taxarea consumului. Nu o singură dată atât experții, cât și partenerii externi au atenționat autoritățile moldovenești că este un model nesustenabil, care devine pe an ce trece tot mai puțin competitiv.

Ce-i de făcut?

Potrivit economistului Stas Madan, pentru a-și consolida competitivitatea, Republica Moldova urmează să valorifice mai eficient capitalul uman, să se tehnologizeze, să-și consolideze securitatea energetică și să devină mai imună la schimbările climaterice.

În primul rând, ar fi vorba despre modernizarea sistemului educațional, care trebuie să înceapă cu reforma sistemului de instruire inițială și continuă a cadrelor didactice, cu finanțarea prioritară a școlii, cu ridicarea standardelor profesionale și a remunerării cadrelor didactice, cu adaptarea curriculumului la noile realități tehnologice și cu flexibilizarea metodelor de implementare a acestuia.

Este necesară majorarea semnificativă a burselor la specialitățile ȘTIM (știință, tehnologii, inginerie, matematică) pentru ca tinerii să aleagă mai curajos aceste discipline.

În sectorul cercetare și dezvoltare trebuie încurajate activ asimilarea, re-ingineria și adaptarea inovațiilor și soluțiilor tehnologice, precum și cercetările aplicative în cadrul unor parteneriate internaționale la subiecte care în mod direct răspund priorităților societății.

Politica de atragere a Investițiilor Străine Directe trebuie să țintească în mod deliberat integrarea furnizorilor locali în lanțurile tehnologice și de aprovizionare internaționale. Totodată, este necesară dezvoltarea mai activă a pieței de capital, pe lângă cea a serviciilor bancare, pentru a spori accesul la finanțare. Aici este însă important să se înțeleagă că o serie de factori structurali, cum ar fi conflictul transnistrean, mențin riscurile de țară la nivel înalt, ceea ce se reflectă și în costurile la care se împrumută Republica Moldova din exterior.

Experții prognozează că rata de natalitate va continua să scadă, iar emigrarea, în cel mai optimist scenariu, se va modera. În aceste condiții singura șansă pentru ca Republica Moldova să se adapteze la noile realități este creșterea rapidă a productivității muncii. Pentru aceasta însă urmează a fi sporite competențele angajaților, pentru a fi mai capabili să mânuiască eficient noile tehnologii, dar sunt necesare și importante schimbări culturale în atitudinea față de muncă.

Și mai este și problema securității energetice șubrede, pusă iarăși la grea încercare în acest an și care ar trebui cât mai curând consolidată prin ieșirea din dependența energetică față de Federația Rusă.

Cum reușim?

Altfel spus, în următorii ani Republica Moldova urmează să facă ceea ce nu s-a reușit în 30 de ani. Întrebarea este, cum?

Probabil, ar fi nevoie de acea solidarizare a societății pentru coagularea unui proiect de țară despre care s-a vorbit în debutul conferinței. Însă poate oare exista o solidarizare dacă nu avem, potrivit autorilor proiectului, conștiință de națiune, nu am rezolvat dilema identitară, suntem o țară eșuată, cu diferendul transnistrean nesoluționat, cu armată străină pe teritoriu!?

Și mai avem și un stat eșuat, care a funcționat până acum în folosul grupurilor oligarhice și, din câte vedem, nici actuala guvernare, declarată anticorupție, nu prea are vigoare pentru a-l face să lucreze în favoarea cetățenilor.