„Zâmbiți cât mai des, dați căldură și lumină celor din jur”

1116
0

Interviu cu Vera Sali, medic, meșter popular, promotor al culturii

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Dragă Vera Sali, pentru început te rog să-mi povestești despre Cartal.

M-am născut în comuna Cartal, Reni, Odesa, o localitate românească de vis, cu o istorie frumoasă. Conform studiilor istorice, în secolul al II-lea înainte de Hristos, pe teritoriul actual, în partea vestică a satului, s-a așezat un trib de celți care a întemeiat Cetatea Aliobrix, devenită ulterior o fortăreață romană. Prin mijlocul satului de azi trece o porțiune a Valului lui Traian. Sunt mândră că regăsim prima atestare documentară a satului Cartal în lucrarea „Descriptio Moldaviae” a lui Dimitrie Cantemir, în limba latină: „Cartalul, așezat pe Dunăre, la vărsarea Ialpuhului, față în față cu Isaccea…”. Denumirea satului provine din limba tătară și înseamnă „vultur”.

Care sunt locurile cele mai frumoase din sat?

Nu pot subestima nici un petic de pământ în satul meu iubit. Toate sunt sfinte pentru mine – casa părintească cu salcâmii falnici, ulițele satului, râpile, locul cetății, unde s-au făcut cercetări arheologice, balta, apele întinse ale lacurilor Cahul, Ialpug. Și bineînțeles, Dunărea noastră dragă, cu soiuri rare de pește, precum scrumbia de Dunăre, somnul, șalăul, știuca, linul, bibanul, carasul, plătica ș.a.

Ce-ți plăcea să faci în copilărie?

Alergam pe toate dealurile, râpile, strângeam flori, mă impresionau fluturii, gândacii colorați și ciudați, insectele, șopârlele… Eram tare grijulie cu animalele, adoram iepurii, creșteam sute de iepuri, căram maldăre întregi de salcie fragedă pentru ei. Făceam singură căsuțe din lemn pentru păsări. Iubeam nespus de mult Sărbătorile de Crăciun (noi mereu am sărbătorit Crăciunul pe nou!), așteptam cu sufletul la gură să vină Ceata Mare pe la miezul nopții. După ce ne colindau (colinde românești extraordinar de frumoase, specifice zonei noastre), priveam cu multă bucurie cum Ceata și Moșul erau răsplătiți de către Părinții mei cu daruri alese și vin select. Iernile în copilăria mea erau adevărate, cu multă zăpadă. Am văzut zăpadă și de trei metri… făceam cei mai frumoși Oameni de zăpadă. Aveam săniuțe confecționate de tata, era un meșter faur în arta lemnului. De Anul Nou, pe 31 decembrie, umblam cu Plugușorul, iar a doua zi, de Sfântul Vasile, cu sorcova. Sorcovele le meșteream eu pentru toate domnițele din mala (mahala). Sigur, neamurile apropiate ne răsfățau cu bănuți, nuci și dulciuri.

Focorelul (de lăsatul Secului), de asemenea, era impresionant prin focurile imense, cântece vesele (pe care nu le-am mai auzit în alte părți), ghiozlomele, pe care le ador și astăzi. Apoi urma alungarea spiritelor și poftirea Primăverii în casele noastre, sărind peste foc. De Paște, Părinții ne luau haine și sandale noi. Țin minte și acum săndăluțele de lac în care eram încălțată mergând trei km pe jos, până la școală. Era frumos și Caloianul meșterit de mine – tare îl mai boceam. Am făcut și multe păpuși din pănuși de porumb, aveam sute de păpușele, de diferite dimensiuni. Îmi plăcea mult și pescuitul, culegeam nuferi din canalele Dunării. Împleteam din flori coronițe, cununi, singură am învățat. Cred că am în sânge darul de a meșteri tot ce doresc.

Cine te-a învățat să brodezi?

Mămica mea. Avea mâini de aur. În casă totul era brodat – fețe de pernă, cearșafuri, perdele de tot soiul. Am țesut și la război, tare eram mândră! Totul era frumos! În acea atmosferă m-am născut și am crescut.

Pe cine dintre bunici, mătuși, rude le admirai?

Pe bunicii pe linia paternă nu i-am apucat. Bunelul Radu Sali, care a fost și Primar în perioada interbelică, în comuna Anadol, Reni, a fost deportat, împușcat în Siberia. Sovieticii l-au declarat „culac”, că nu a vrut în colhoz… Bunica Ana, cu Tatăl meu, au fost fugari vreo doi ani, astfel au scăpat de deportare. Dar de atâtea suferințe bunica s-a stins când Tăticul avea 15 ani… Părinții Mămicăi tot erau înstăriți, au fost deportați în Kazahstan, dar ei au fost mai norocoși, au revenit acasă. Însă au decedat pe când eu eram copil. Sora mamei – Mama Aneta, mă iubea foarte mult, m-a învățat multe lucruri frumoase. Mama Pașa, mătușa soțului meu, prețuiește mult ce cos eu. Cunoaște structura corectă a unei cămăși românești. La vârsta ei de 97 de ani, își amintește cum regimul sovietic a strâns și distrus „toate straile românești”. A cântat într-o formație de muzică populară, a concertat și la Chișinău. De fiecare dată când ajung în sat, o rog să-mi mai recite poezia „Mama” de Coșbuc.

Cine ți-a fost învățător de limbă română?

O doamnă foarte cultă și erudită, Parascovia Crupina. Iubea cu adevărat limba română. Eu încă de acasă am scris întâi cu caractere latine, citeam Biblia, apoi la școală… a urmat ce a urmat.

Ce cuvinte românești din satul tău îți sunt deosebit de dragi?

Gastincă, batic, ilic, giubea, tocat, plean, dumată, caune, pepene, cătrune, fartușcă, cherpeden, țuțuiag, stîrlici, chirana, clănțău, chetmegea, chimniță, zăbrele, majoritatea de origine turcă, dar mi-s dragi. Tot graiul nostru de acolo mi-i foarte scump! Când aud unele cuvinte de-ale noastre și accentul ăla specific, mă topesc. Tânjesc enorm după vorba mea de acasă…

Ai talent artistic, este evident. Dar de ce nu ți-a ales o profesie legată de artă?

Probabil, nu am fost descoperită de nimeni la timp. Mi-am pierdut părinții foarte timpuriu, aveam 15 ani când mi-am pierdut Tatăl într-un accident stupid și atunci s-a spulberat totul. Peste ceva timp, s-a prăpădit și Mămica, după un infarct miocardic.

Unde ai studiat medicina?

Tata mă vedea chirurg. Fiindcă nu aveam instituții de învățământ în limba română în orașele Ismail, Reni sau Odesa, după absolvirea a opt clase am ajuns, în 1978, la Școala de Medicină din Chișinău, facultatea de asistente medicale generale, pe care am absolvit-o cu excelență. Am fost repartizată la Spitalul Clinic Republican în 1981, în secția de chirurgie vasculară. După o tentativă eșuată de a mă înscrie la Facultatea de Limbi Străine de la Universitatea din Cernăuți, am revenit la Universitatea de Stat din Chișinău. Am fost admisă cu brio la Facultatea de Chimie și Biologie, pe care am finalizat-o în 1987. Efectuam intervenții, cercetări pe broscuțe, șoareci de laborator, pisici. Genetica mă fascina pur și simplu… Pot să spun că și cele mai bogate ierbare tot ale mele au fost, cu sute de specii de plante, unele rare, din Stepa Bugeacului meu drag.

Ce funcție ai la Spitalul Republican?

Sunt o norocoasă. După absolvirea facultății, după un stagiu la USMF „Nicolae Testemițanu”, am devenit medic de laborator. Activez în diagnosticul de laborator, compartimentul de imunologie și imunologia transplantului.

Cum îți păstrezi calmul în vreme de pandemie?

Chiar înainte de declararea pandemiei, organizasem expoziția „Hora Mărțișoarelor”, un exponat fiind Virusul Covid-19. Meșterița era dintr-o secție de terapie intensiv, unde sunt tratați și acum pacienții cu această patologie. Sigur, acest mărțișor avea mare succes, toți făceam haz de necaz. Dar când a fost declarată pandemia, am avut momente de panică, nu știam exact de unde să începem. Începutul a fost dur, greu, însă am dat dovadă de mult curaj, forță și am reușit.

De unde energia și dorința ta de a participa la diverse evenimente culturale?

Încă din 1978, de când am venit în Chișinău, mergeam la toate spectacolele de teatru, la operă, concerte, biblioteci. Și acum păstrez cu sfințenie cotoarele abonamentelor la teatru. Pot să privesc de zeci de ori un spectacol, căci jocul actorilor e diferit de fiecare dată. Asta mă fascinează cel mai mult. Am îndrăgit atât de mult această lume! Artiștii ard în scenă ca și noi, lucrătorii medicali.

La ce festivaluri, evenimente artistice ești prezentă?

La „Crizantema de Argint”, „Două Inimi Gemene”, „Invită Maria Bieșu”, „Alexei Stârcea”, „Regina Vioară”, „Moldo Crescendo”, „Tinere talente”, „George Enescu”, „Bach”, „Nopțile pianistice”, „Ethno Jazz”, precum și la festivaluri de muzică populară și de muzică corală etc.

Povestește-mi, te rog, despre fiecare ie a ta.

Prima cămașă cusută de mine este în memoria Reginei Maria (cu motiv de Botoșani). M-a învățat să cos o meșteriță iscusită, Natalia Sava, în atelierul Elenei Ețcu. Am studiat atâta literatură, surse, planșe, eram foarte atentă la fiecare cruciuliță. Nu vedeam prea bine și foloseam două perechi de ochelari. Am finalizat prima, chiar dacă domnițele din echipă erau tinerele. Astfel, am câștigat și un premiu pe măsură – o cămașă brodată de Natalia Sava.

A doua cămașă e de Vrancea, după un model al Elenei Cuparencu. Am cusut-o într-un timp record – nici trei săptămâni – în noiembrie 2019, o minune de lucrare. Cămășile de Vrancea se cos cu multă migală, practic, coși două cămăși în una.

A treia lucrare este o replică a unei cămăși de la mine din sat. E vorba de o cămașă dintr-un muzeu de prin părțile noastre. Dna Varvara Buzilă, doctor, conferențiar universitar, mi-a oferit o poză a acestei cămăși. Au urmat drumuri la București, la Muzeul Minovici (acolo descoperisem o cămașă asemănătoare), studii, sfaturi primite la șezătorile noastre Basarabia–București. M-au ajutat enorm Diana Roșca, Olesea Enachi, fapt pentru care le mulțumesc din inimă. Aveam emoții de nedescris, mă întrebam cum va fi apreciată cămașa mea de către domnul Nelu Dumitrescu, un maestru iscusit în arta acului, un specialist în portul românesc autentic. Cămașa am cusut-o în memoria Elenei Alistar, medic, pedagog, om politic român, deputat în Sfatul Țării. Este și pământeanca mea, născută în comuna Vaisal, județul Ismail.

Pe 27 martie 2021, am organizat o expoziție de cămăși cusute de către colegele mele din Șezătoarea Basarabia în memoria Elenei Alistar. Prin acest gest simbolic am contribuit la promovarea cămășii românești și la susținerea dosarului UNESCO „Arta cămășii cu altiță – element de identitate culturală în România și Republica Moldova”, dosar transnațional coordonat de România, care pledează pentru înscrierea cămășii cu altiță în Lista Reprezentativă UNESCO a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității.

Unde, când brodezi ii?

Noaptea, cu două perechi de ochelari sau mai recent cu lupa. Eu brodez foarte repede, dar nu prea dispun de timp.

De ce îți place teatrul?

În sala de teatru mă simt excelent. Iubesc artiștii, respect și prețuiesc enorm munca lor, le sunt recunoscătoare pentru dăruire, pentru frumosul pe care ni-l oferă!

Cum aduni bani pentru a cumpăra bilete la spectacole?

Economisesc cum pot… Investesc în frumos, în cultură și cărți. Dețin titlul de „Cel mai fidel spectator la TNOB „Maria Bieșu”, al Teatrului Național „Mihai Eminescu”. Recent, pe 6 octombrie, am fost distinsă în cadrul Galei Excelenței Muzicale cu Premiul special pentru cel mai fidel spectator și promotor al culturii muzicale. Sunt fericită.

Care ar fi mesajul tău pentru cititori?

Să fiți buni, să vă iubiți părinții, copiii, să faceți fapte bune, originale, să aveți sufletul curat, să vă bucurați de oamenii talentați, ei sunt lângă noi, sunt foarte mulți, doar să îndrăznim să-i căutăm, să-i găsim, să-i apreciem. Iubiți și păstrați natura! Sănătate multă, multă în aceste timpuri tulburi, instabile. Zâmbiți cât mai des, dați căldură și lumină celor din jur.

Mulțumim mult, să ne trăiești, Veruța!

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE