„Directorii de opinie”

„Dumneavoastră sunteți director de opinie, nu puteți să afirmați tot ce vă vine în minte, nu aveți dreptul să greşiți” – replica unei prietene de rețele poate servi de motto pentru tema noastră de azi. Domnişoara cvasianonimă nu a reținut detaliul tehnic că textele mele sunt plasate la rubrica „Opinii” şi nu au cum să pretindă la gloria eternă a imposibilului adevăr absolut. Iar fără a-l cunoaşte, cum să pretinzi că formezi opiniile altora? Şi nici măcar nu ard de dorința de a direcționa gândirea cuiva. Dimpotrivă, îl salut pe oricine are opinie proprie. Şi nu insist, dacă acesta nu mă imploră, să-i semnalez greşelile. Fiecare moare în perimetrul propriilor erori, al propriei prostii.

Director de opinie e o sintagmă care excelează printr-o evidentă contradicție interioară, printr-o frapantă structura oximoronică, dinamizându-i sensul din interior. Relativul său sinonim „lider de opinie” conturează mai cuminte sensul, iar recentul „influencer” îşi divulgă definitiv intenția subversivă. Or, a influența pe cineva, a-l face să procedeze fie şi conform propriei viziuni şi convingeri, dar în albia structurală pe care i-ai propus-o tu, e o mică diversiune împotriva libertății de gândire.

Influencerii de azi, ca şi mai vechii directori de opinie, sunt un fel de agenți de vânzări: ei nu informează, ci se angajează să formeze un gust pentru produsul pe care vor să-l vândă, fie pentru că le place lor, fie pentru că sunt plătiți pentru promovarea mărfii. Or una e să-i deschizi opinentului toate perspectivele posibile (cam asta trebuie să facă şcoala), alta e să-l îndrumi pe opinentul neformat spre cărarea ce îl va aduce, inevitabil, în poiana pe care i-ai amenajat-o în prealabil. Poiana de vis, pe care i-ai brodat-o, i-ai înflorat-o, i-ai însorit-o astfel, încât să nu mai caute nimic; mai ales că în jurul ei va fi pădure întunecată, ce îi va curma, în intenția ta, orice dorință de a mai căuta…

Directorii de opinie tocmai pentru asta au fost solicitați pe piața comercială, mediatică sau politică: să sugereze calea, albia, cărarea… precum şi ideea că nu are rost să mai cauți şi în altă parte. Lumina, căldura şi siguranța din poiana amenajată în scop promoțional, în raport cu monştrii care te pot pândi în realitățile alternative, tenebroase şi minate de pericole, e contrastul necesar pentru a crea iluzia unei alegeri. Directorul de opinie („formatorul de opinie” e cam acelaşi lucru) nu este dictatorul sau ideologul oficial, autoritar, din societățile totalitare; el este „expertul” care îți aduce „argumente”, bineînțeles, în favoarea cauzei pe care o slujeşte, [parcă] lăsând alegerea la discreția ta.

În principiu, dacă îți doreşti cu adevărat, în toate cazurile eşti liber să alegi. Inclusiv să alegi cine să-ți influențeze opinia. Cu condiția că ai surse alternative de informare. Nu e deloc rău să existe oameni în care să ai încredere, să ai repere. Dar fiindcă cei care te influențează cunosc această slăbiciune a ta pentru opiniile „argumentate” şi pentru personalitățile-reper, e bine să fii treaz. Să nu-ți faci idoli şi să te întrebi, câteodată, ce îi mână pe ei în luptă…

Odată cu proliferarea rețelelor, apare cinicul şi/ dar onestul influencer. Omul care influențează, direcționează (statutar, prin definiție) opiniile şi deciziile altora. Meseria, ziceam, vine din marketing (fie şi marketingul mediatic sau politic), urmând planuri precise, urmărind scopuri precise si programând rezultate concrete, nu un inocent „schimb de opinii”. Mai mult, liderii de opinii formează gusturi în sensul cel mai concret posibil: fie gustul nostalgic pentru baton şi chefir, fie unul mai nou pentru cola şi hamburgheri…

Spre deosebire de directorii de opinie vizați în teoria lui Paul Rezelsfeld, care au acumulat experiență şi s-au afirmat în timp, actualii influenceri (francezii fac precizarea: influenceur numérique) s-au născut aproape exclusiv din vocație, talent, carismă şi… hazard. Sunt bloggerii de succes de odinioară (acum şi blogurile clasice sunt nişte istorisme), adunând pe Facebook, Youtube, Instagram sau TikTok auditoriul, din nevoia de afirmare, dar şi din rezervele față de vechile mijloace de informare. Independența a fost atuul lor, dar – ca şi în cazul bătrânilor „lideri de opinie” – în scurt timp ei au fost solicitați de marea piață de marketing comercial, social, politic, mediatic, care nu îşi formează influenceri (deşi le folosește tehnologiile), ci îi cumpără.

Nu atac aici statutul de director de opinie sau de influencer. Ar fi absurd şi contraproductiv să contest o realitate. Dimpotrivă, această meserie pune în abis realitatea, testându-i consistența… Dar dacă cineva înțelege acest text ca pe o avertizare, atunci ea este simplă: să ştii, de fiecare dată, că cel care îți vorbeşte ar putea să vrea să te influențeze. Niciun pericol. Dar dacă el are o misiune, fii atent. Şi, în orice caz (şi pentru orice eventualitate), lasă-te influențat de mai multe surse.