Acordul cu Gazprom, cine a pierdut și cine a câștigat

Imediat după semnarea de către vicepremierul moldovean, Andrei Spânu, și președintele Gazprom, Alexei Miler, în seara zilei de vineri, 29 noiembrie, a acordului preliminar de furnizare a gazelor rusești către Republica Moldova, opinia publică de la Chișinău a explodat în comentarii critice.

Și atacurile au venit din ambele părți. Partida rusofilă, în frunte cu ex-președintele Dodon acuză guvernul că prețul este prea mare, pe când țările membre ale Uniunii Eurasiatice și cele prietenoase Rusiei, precum Ungaria, au obținut prețuri mai mici. De cealaltă parte, partida de dreapta, proeuropeană și unionistă, crede că partea moldovenească ar fi făcut cedări inacceptabile, probabil de ordin geopolitic, probabil în raport cu Transnistria, și a ratat o șansă unică de a se rupe de dependența față de Gazprom.

La rândul său, vicepremierul Andrei Spânu a declarat că negocierile s-au axat doar pe chestiuni comerciale, iar partea rusă a acceptat în întregime propunerile moldovenilor.

Referitor la prețul de achiziție, acesta se rezumă la aplicarea în contractele de cumpărare-vânzare a gazelor a unei formule legate atât de prețul petrolului, cât și de cel de pe piața SPOT a gazelor naturale. Drept urmare, prețul gazului pe care Moldovagaz îl va cumpăra de la Gazprom va evolua în funcție de evoluția piețelor internaționale de gaze și petrol. Pentru noiembrie ar fi vorba despre un preț de circa 450 de dolari pentru mia de metri cubi, în noiembrie prețul ar putea scădea sub 400 de dolari, urmând o continuă tendință de scădere și în lunile ulterioare. Drept urmare, Republica Moldova a obținut pentru luna noiembrie un preț rezonabil, de aproape două ori mai mic decât cel de pe piețele internaționale, iar când acesta va scădea, va scădea și prețul de achiziție pentru Moldovagaz. Cu toate acestea, urmează o perioadă destul de dificilă pentru consumatori deoarece tarifele aplicate populației și agenților economici urmează să crească. Potrivit premierului Natalia Gavriliță, acesta va fi mai mare de 6.2 lei pentru metrul cub, iar președintele consiliului de administrație al Moldovagaz, Vadim Ceban, vorbește chiar despre un tarif de zece lei, mai mult decât dublu față de cel de 4,2 lei, în vigoare până la finele lui octombrie.

Pentru a amortiza șocul acestor scumpiri, Guvernul a anunțat că pregătește o serie de compensații atât pentru consumatorii casnici, cât și pentru cei industriali pentru a evita o sporire semnificativă a costurilor acestora și a scumpirilor produselor autohtone. O altă întrebare ce preocupă opinia publică se referă la implementarea pachetului trei energetic al Uniunii Europene.

Acest pachet presupune liberalizarea piețelor energetice prin separarea producerii de energie de transport și distribuție, care n-ar trebui să aparțină unei singure companii monopoliste. Republica Moldova urma să implementeze prevederile pachetului trei încă în 2012 însă Guvernul Filat de atunci a solicitat o amânare până în 2016, când implementarea pachetului a început în domeniul energiei electrice, dar și pe piața gazului, însă fără Moldovagaz. În prezent, distribuitorii sau chiar consumatorii mari de energie electrică pot cumpăra curent de oriunde, dacă acesta are un preț mai avantajos. La rândul lor, companiile ce se ocupă de transport și distribuție sunt obligate să livreze acest curent către consumator. În ce privește piața gazului, situația este mai complicată din cauza datoriilor existente față de Moldovagaz.

În timpul negocierilor pentru încheierea Acordului cu Gazprom-ul, reprezentanții concernului au cerut părții moldovenești stingerea unei datorii de 709 milioane de dolari dintre care 440 de milioane datoria propriu-zisă, iar restul – penalități. Partea moldovenească a cerut un audit independent al acestei datorii, nefiind de acord cu suma invocată de Gazprom, recunoscând doar o parte din ele, circa 200 de milioane de dolari ce reprezintă datorii istorice cauzate de neajustarea la timp a tarifelor la încălzirea termică în perioada anilor 2001-2009. Auditul urmează să se producă în următoarea jumătate de an, după care sumele agreate iarăși vor fi incluse, cel mai probabil, în tarif. Și ele urmează a fi achitate pe parcursul a aproape cinci ani, aceasta fiind explicația încheierii unui acord pe un termen de cinci ani. Cu cât perioada e mai îndelungată, cu atât povara pe consumatori va fi mai mică.

Datoria respectivă este una din cauze, dar și unul din așii din mâneca Gazprom-ului pentru a fi amânată implementarea pachetului trei energetic. Pur și simplu, dacă va fi separată întreprinderea Moldovagaz, cui îi va reveni datoria? Deci ea trebuie lichidată până la reorganizare.

Alt impediment, la fel de important în calea separării îl reprezintă o serie de gazoducte, circa o treime din totalul gazoductelor locale, care aparțin unui șir de Autorități Publice Locale, însă sunt utilizate de Moldovagaz. Cui îi vor aparține aceste rețele după reorganizare și cum vor ajunge ele în proprietatea noului operator de distribuție a gazului? Toate aceste probleme urmează a fi soluționate de către Moldovagaz și autoritățile moldovenești în următorii cinci ani, înainte ca întreprinderea să fie separată în două entități.

Putea oare Republica Moldova să taie acest nod gordian ce o ține în dependența de gazul rusesc?

Teoretic, da. Compania de stat Energocom făcuse deja o serie de achiziții de gaze pe piețele spot la prețul de piață de 1000 de dolari mia de metri cubi. Teoretic, putea să cumpere și tot necesarul, rupându-se de Gazprom deși cu o sporire dezastruoasă a tarifelor pentru consumatori și o scădere dramatică a competitivității industriei moldovenești, care și așa abia de mai răsuflă.

Însă, după cum scriam într-un articol anterior, sistemul energetic moldovenesc, atât cel de alimentare cu gaze, cât și cel cu energie electrică, sunt interconectate. Din cele cinci linii de alimentare cu energie electrică, care intră pe teritoriul Republicii Moldova dinspre Ucraina, patru trec prin Transnistria. Și în cazul când Republica Moldova ar importa și gaz, dar și energie electrică din altă parte, Tiraspolul ar putea lesne să închidă cele patru linii, lăsând malul drept în beznă. În plus, dacă ar vrea să importe gaze doar din România, prin gazoductul Iași-Chișinău, Republica Moldova ar satisface doar o parte din necesitățile malului drept. Gazoductul cu o capacitate de 1,5 miliarde de metri cubi pe an, poate aproviziona doar centrul și nordul republicii. Pentru a ajunge în sud, gazul oricum trebuie să treacă pe teritoriul Transnistriei, or bifurcarea sistemului spre sud este pe teritoriul controlat de regimul separatist. Mai mult ca atât, deși per general gazoductul Iași-Chișinău ar putea asigura volumul necesar Republicii Moldova fără Transnistria, în lunile friguroase de iarnă fiind necesar un volum mult mai mare decât în perioada de vară, diametrul conductei nu este suficient pentru a permite tranzitul volumului necesar. Cei ce au proiectat această țeavă sau nu au idee de planificare strategică, sau au sabotat deschis un proiect de asigurare a securității energetice a statului.

Într-un final, pentru ca să se rupă de Gazprom, Republica Moldova trebuie să-și facă temele și să anuleze toate aceste corigențe: să-și asigure interconectarea energetică, să sporească capacitatea gazoductului Iași-Chișinău, să lichideze datoriile și să implementeze pachetul trei energetic, ținând cont și de activele aflate în proprietatea APL-urilor. Mai pe scurt, să facă în cinci ani ce nu au reușit să facă guvernările precedente în 15-20 de ani. Și în plus, să-și diversifice sursele de energie prin proiecte de energie regenerabilă, un alt obiectiv ratat de guvernările precedente.