Presiunea Gazprom-ului

1189
0

Chestiunea aprovizionării cu gaze a Republicii Moldova a intrat în vizorul opiniei publice la finele lunii septembrie, atunci când, deși era așteptat un acord nou cu Gazprom-ul, acesta a admis doar prelungirea contractului vechi, semnat încă în 2006, cu doar o lună. Și chiar cu încălcarea clauzelor introduse în contract în luna ianuarie prin modificarea acordului vechi.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Acestea presupuneau o derogare de la acordul inițial ca în perioada de vară gazele să fie achiziționate de la Gazprom la prețurile spot (la zi) de pe piețele europene. În perioada de iarnă, când în Republica Moldova se consumă cantitatea covârșitoare a gazelor, prețurile ar urma să fie calculate în baza formulei vechi, raportată la prețul unui mix de produse petroliere precum benzina, motorina sau păcura.

Perioada de vară durează șase luni, din aprilie până în septembrie, iar cea de iarnă începe în octombrie și se încheie în martie. Astfel, cei de la Gazprom nu au mai respectat clauzele contractului modificat în iarnă și au pus autoritățile moldovene în situația să achite un preț de piață. Care se apropie de 800 de dolari pentru mia de metri cubi, deși, dacă s-ar fi respectat acordul vechi, prețul ar fi trebuit să se plaseze în jurul nivelului de 300 de dolari. Și această condiție a fost impusă în ultimul moment Chișinăului, care se aștepta la prețul „de iarnă”.

În plus, invocând cauze tehnice, care ar fi derivat din prelungirea în ultimul moment a acordului, Gazprom-ul a asigurat livrarea unui volum insuficient de gaze, fapt ce s-a resimțit prin scăderea presiunii în rețea. Drept urmare, autoritățile au solicitat trecerea pe cât e posibil a consumatorilor industriali la alte resurse energetice în procesul lor de producere, fie că este vorba despre cărbune, fie de păcură.

Deși a motivat volumul mic și, drept urmare, presiunea redusă din rețea prin deficiențe de ordin tehnic, apare întrebarea: chiar Gazprom-ul este o companie atât de bicisnică încât nu ar putea să-și sporească volumul livrat cu câteva zeci de milioane de metri cubi pe zi? Așa cum am ajuns la sfârșitul lunii, iar volumul nu a mai fost suplimentat, devine clar că nu timpul scurt avut la dispoziție a fost de fapt cauza.

Știind modalitățile de operare a rușilor, este rezonabil să credem că, prin aceste acțiuni, Gazprom-ul exercită de fapt o altfel de presiune asupra oficialilor moldoveni, pentru ca aceștia să accepte un nou contract de livrare a gazelor în condițiile impuse de partea rusă. Și este puțin probabil ca acestea să fie de ordin comercial. Partea moldoveană vrea prețuri mai mici. Ce cer în schimb rușii?

Deși nimeni nu vorbește despre aceasta, deplasarea în Rusia a două delegații moldovenești, cea condusă de Andrei Spânu, vicepremierul pe infrastructură, abilitată cu partea comercială a problemei, și cea condusă de vicepremierul Vlad Kulminski, responsabil de dosarul transnistrean, dă lesne răspuns la această întrebare. Cheia negocierilor ține de Transnistria.

Deși la nivel oficial nu au cum să existe declarații ale autorităților ruse la acest subiect, la nivel de experți au existat unele opinii care indică spre această ipoteză.

Într-un articol anterior am făcut o referire la un interviu pentru ziarul VZGLYAD, în care expertul energetic rus Igor Iușkov a menționat că pentru Gazprom este mai rentabil să încheie un nou contract pe termen lung cu Republica Moldova.

În primul rând, la nivel de stat, Moscova vrea un dialog normal cu Chișinăul pe problema transnistreană. În al doilea rând, putem vorbi despre schimbarea punctului de livrare și acceptare a gazelor pentru Moldova. Acum, gazul rusesc trece în tranzit prin Ucraina, apoi trece prin Transnistria în Moldova. În această situație, Moldova nu poate deconecta Transnistria de la conducta cu gaze, altfel va fi ea însăși fără gaz. Pe de altă parte, ar fi mai bine ca Gazprom să încheie un nou contract de livrare ocolind Ucraina, astfel încât după 2024 să nu semneze un nou acord de tranzit cu Kievul. Urmând această logică, gazul va intra în Moldova prin sudul țării – din România. Dar aici apare întrebarea – cum să aprovizionăm cu gaz Transnistria? Adică, este necesar să se obțină garanțiile Chișinăului că nu va întrerupe furnizarea de gaze către Transnistria”, a spus expertul.

Cheia problemei ține, deci, de expirarea contractului de livrare a gazelor în Republica Moldova prin Ucraina la finele lui 2024 și începerea tranzitului prin conducta South Stream ce trece prin Marea Caspică, Turcia și Bulgaria.

Așa cum intrările de gaz vor fi controlate deja de Chișinău, și nu de Tiraspol, cum s-a întâmplat până acum, autoritățile moldovene ar putea cere achitarea de către partea stângă a tarifului deplin pentru gaze, la fel ca și pe malul drept. Amintim că până în prezent, deși Moldovagaz adoptă un tarif egal pentru toți consumatorii, regiunea separatistă stabilește un tarif propriu, la un nivel de circa 20% din tariful oficial. Acest fapt conferă întreprinderilor transnistrene energofage un plus de competitivitate de preț. Grație acestor tarife, curentul produs la Centrala de la Cuciurgan sau, spre exemplu, cimentul produs la Fabrica de ciment de la Râbnița au costuri mai mici de producere și, prin urmare, sunt mai ieftine. La fel și Uzina metalurgică de la Râbnița, deși funcționează în cea mai mare parte pe curent electric, acesta este cumpărat de la Cuciurgan iarăși la tarife mai mici, fapt ce conferă un plus de competitivitate metalului de la Râbnița. Astfel, sub drapel moldovenesc, metalul din Râbnița ajunge în Uniunea Europeană la prețuri deseori de dumping, printre cele mai frecvente destinații fiind chiar România și Polonia.

Pe lângă faptul că are tarife mai mici, banii colectați din acestea nici nu ajung la Moldovagaz, fiind transferați în bugetul regiunii. Și ar fi vorba despre 1/3 din acesta. Astfel, până acum Tiraspolul a acumulat o datorie de aproape opt miliarde de dolari față de Moldovagaz pe care Gazprom-ul se face că n-o observă sau chiar încearcă s-o impună guvernului de la Chișinău.

În plus, mai sunt impozitele colectate de la Centrala de la Cuciurgan, dar și cele de la Uzina metalurgică din Râbnița, cele mai mari întreprinderi ale regiunii. Potrivit ex-premierului Ion Sturza, aceste două unități plus banii din tarife ce nu ajung la Moldovagaz constituie 80% din bugetul regiunii.

Și în cazul impunerii unui tarif real, egal cu cel de pe malul drept, care să fie achitat către Moldovagaz, această competitivitate sporită, creată artificial prin tarife mai mici ar dispărea, la fel și volumul vânzărilor și va fi afectat dramatic și bugetul regiunii, respectiv sustenabilitatea regimului separatist de la Tiraspol.

Astfel, din 2025, autoritățile moldovene ar putea obține o pârghie extrem de eficientă pentru soluționarea diferendului transnistrean în condiții favorabile Chișinăului. Acesta ar fi în linii mari, mobilul acțiunilor Gazprom-ului și al autorităților ruse: să preseze Chișinăul pentru a menține status-quo-ul actual în care separatismul transnistrean este subvenționat grație unei scheme a Gazprom în care plătitorul este chiar Republica Moldova. Da, e posibil ca rușii, ca alternativă, să preseze Chișinău să adopte până în 2025 un statut special al regiunii transnistrene în cadrul Republicii Moldova. Însă deja nu mai este anul 2006, când aveam doar o sursă de alimentare cu gaze. Și trecerea timpului nu mai este favorabilă rușilor. Rămâne doar să rezistăm trei ani.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE