Credința mozaică în RSSM: documente (I)

Încă în Rusia ţaristă, evreii erau persecutaţi, constrânşi să locuiască în anumite zone, supuşi unei legislaţii restrictive. Ţarii măresc numărul decretelor care-i defavorizează; preoţii aţâţă ura ţăranilor împotriva evreilor. Această politică va culmina cu cumplitele pogromuri de la sfârşitul secolului XIX.

În 1881, cel mai ucigător pogrom a fost cel de la Kiev; în 1903, cele de la Chişinău şi Odessa. Aceste manifestări de antisemitism îi descurajează chiar şi pe cei care-şi puseseră toate speranţele în asimilare¹. De fapt, evreii au fost persecutați în toate perioadele istorice și în toate țările, și nu fără motiv, fiind considerați autorii loviturilor de stat, revoluțiilor, războaielor, crizelor etc.

Cel mai sălbatic dintre toţi dictatorii ruşi a fost, printr-o ironie a sorții, un străin, nu un rus, Iosif Visarionovici Djugaşvili, mai cunoscut în lume sub numele de Stalin. Nu era un om învăţat, nu era un mare orator ca Troţki, nici un geniu militar ca Blucher. Stalin ştia doar, mai bine decât oricine altcineva, care este valoarea terorii. El a ridicat-o la rangul de dogmă de stat. Ea a devenit raţiunea de a fi a statului sovietic şi sursa progresului său. El a cumpărat filosofi de partid pentru a-i învăţa pe copii cât de dulce e să moară pentru el şi cât de generos e ca un om să-şi sacrifice viaţa pentru generaţiile care urmau să vină. Copiilor li se spunea că trebuie să înveţe să urască – şi ei au început să creadă aceasta. Au fost învăţaţi să-şi denunţe părinţii – şi acesta a devenit crezul lor. Au fost învăţaţi să creadă că minciuna este o virtute când serveşte interesele partidului – şi ei au acceptat orbeşte aceasta ca pe un articol de credinţă. Această nouă religie a fost inoculată în sângele tinerelor generaţii din momentul când copiii începeau să se orienteze în viaţă².

Aşa a fost şi cu apariţia antisemitismului (de fapt nu apariţia, ci continuarea politicii tradiţionale ţariste – Al.M.) în Uniunea Sovietică. Represiunea făţişă față de evrei în Rusia sovietică a fost simţită întâi în lagăre. Ţinta era întotdeauna evidentă: poeţii, scriitorii, cineaştii, oamenii care gândeau şi făceau ceva, persoane care ar fi putut schimba ceva³. În rândul acestora se înscrie şi credinţa mozaică.

Pentru a reconstitui întregul tablou al mecanismului violent, de exploatare şi lichidare a structurilor religioase din RSSM de către autorităţile sovietice, considerăm că e cazul să comparăm două documente: un extras din dosarele administrative româneşti (secţia militară) a Guvernământului Basarabiei, Bucovinei şi Transnistriei; şi o Hotărâre a Consiliului de Miniştri al RSSM.

În primul caz, este vorba de rezoluţiile Mareşalului Ion Antonescu la diferite probleme administrative şi militare din perioada anilor 1942-1944:

„Chestiunea: Ministerul Lucrărilor Publice raportează că Direcţia C.F.R. (Căile Ferate Române – Al.M) i-a făcut cunoscut că, printre mărfurile ce s-au transportat de la Odessa în ultimul timp, au sosit la diferite gări din Bucureşti şi pe adresa a diferiţi particulari, monumente de piatră din cimitirul israelit (evreiesc – Al. M.) din Odessa şi au fost vândute. De către Municipiul Odessa s-a dispus ca predarea acestor monumente să fie oprită şi ele să fie depozitate în magaziile C.F.R.

Rezoluţiile dlui Mareşal Ion Antonescu: Este o profanare. Un act odios şi necugetat care poate avea consecinţe pentru întregul Neam. Ne-am dus în Transnistria să facem o operă de oameni civilizaţi, nu de devastare. Să fie totul retrimis la Odessa, în contul ticăloşilor care au pus la cale această odioasă faptă. Vor plăti imediat toate cheltuielile, care s-au făcut şi se vor mai face. Execuţie: Ministerul Lucrărilor Publice. Dacă nu vor plăti, să fie imediat trimişi în lagăr un an şi să li se confişte partea corespunzătoare de avere”⁴.

În documentul vizat este subliniat clar că conducătorul statului, Ion Antonescu, a hotărât ca cei ce au furat sau vândut pietre de monumente din cimitirul evreiesc din Odessa să fie pedepsiţi și să fie întoarse toate pagubele.

Al doilea document pentru comparaţie este din perioada sovietică. Ne referim la Hotărârea Consiliului de Miniştri al RSSM nr. 821 din 30 iunie 1949. Este vorba de transmiterea clădirii băii evreieşti de ritualuri funebre Staţiei de Maşini şi Tractoare: „Ţinând cont că baia evreiască de ritualuri destinată spălării morţilor se află în apropiata vecinătate de clădirea atelierelor SMT, Consiliul de Miniştri al RSSM hotărăşte: 1. Să fie aprobată hotărârea executivului raional Călăraşi din 26 aprilie 1949 „Despre transmiterea clădirii băii evreieşti pentru ritualuri funebre SMT-ului din Sipoteni”; 2. Preşedintele executivului raional Călăraşi, tov. Fadeev, să fie obligat să transmită până la 15 iulie 1949 SMT-ului din Sipoteni clădirea băii evreieşti de ritualuri, care este situată în curtea SMT-ului, şi tot în acelaşi termen să repartizeze în alt loc un lot pentru construcţia unei băi evreieşti pentru ritualuri.

Preşedintele Consiliului de Miniştri al RSSM, G. Rudi

Şef adjunct al Direcţiei administrative, E. Crilevskii” ¹

Clădirea despre care este vorba a fost ridicată de comunitatea evreiască cu mai bine de 80 de ani în urmă. Nici autorităţile ţariste ruse, nici autorităţile româneşti n-au atins acest imobil de cult. Dar puterea sovietică, adusă pe vârful baionetelor şi tancurilor ruseşti, a confiscat clădirea şi a transmis-o SMT-ului, fără a întoarce măcar valoarea construcţiei în bani sau în materiale de construcţii.

Despre grija sovieticilor faţă de comunitatea mozaică ne mărturiseşte un alt document sovietic, care este o scrisoare (nr. 8/107 din 19.08.1948) semnată de împuternicitul Consiliului privind cultele religioase al Consiliului de Miniştri al URSS pentru RSS Moldovenească, S. Deseatnikov, adresată superiorului său de la Moscova, I. Poleanskii²:

„Conducerea Consiliului vă informează că, în urma unui control pe teren, în baza plângerii depuse de comunitatea religioasă evreiască din localitatea Teleneşti, raionul Teleneşti, RSS Moldovenească, s-a stabilit:

Închiderea casei de rugăciuni (a sinagogii) din localitatea Teleneşti prin hotărârea executivului raional Teleneşti şi interzicerea întrunirilor de cult ale credincioşilor s-a înfăptuit în baza actului tehnic al clădirii în care se spune că tavanul clădirii poate cădea în orice moment şi poate cauza victime. Aceste acţiuni au fost aprobate şi de Consiliul privind cultele religioase. Cu toate acestea, celelalte măsuri întreprinse de executivul raional au fost nu numai incorecte, dar şi ilegale.

Şi anume: după ce s-a întocmit actul expertizei tehnice despre închiderea sinagogii, preşedintele executivului raional, în loc să cheme reprezentanţii comunităţii religioase şi să-i avertizeze că sunt interzise rugăciunile în clădirea sinagogii din cauza că în orice moment poate cădea tavanul, a confiscat cheile de la uşile imobilului şi tot atunci le-a transmis şefului punctului de colectare a grâului, pentru a fi folosit (imobilul – Al.M.) ca depozit. Cei de la colectare, fără să strângă obiectele de cult din sinagogă, au început să descarce grâul direct peste obiectele de cult. Aceste acţiuni ale executivului au stârnit şi mai mult revolta credincioşilor. În timpul controlului de la fața locului, credincioşii au declarat în prezenţa preşedintelui executivului raional că nici clădirea, nici tavanul nu prezintă pericol, ci pur şi simplu autorităţile n-au unde să depoziteze cerealele. Și dacă n-au unde să toarne grâul, de ce nu-l depozitează în biserica moldovenească, care nu activează mai bine de câţiva ani? În fine, dacă puterea are grijă să nu cadă tavanul peste noi, de ce nu-i pasă de pâinea statului şi de acei oameni sovietici care lucrează cu cerealele în sinagogă?

Despre rezultatul controlului şi faptele stabilite conducerea Consiliului privind cultele religioase a comunicat Consiliului de Miniştri al RSS Moldoveneşti cu rugămintea de a lua măsurile de rigoare.

În baza celor expuse, preşedintele Consiliului de Miniştri al RSSM a dat dispoziţie urgentă preşedintelui executivului raional Teleneşti ca imediat să fie eliberată sinagoga de cereale. Despre rezultate să raporteze Consiliului de Miniştri al RSSM.

În localitatea Teleneşti locuiesc 151 de familii de evrei, numărul credincioşilor este orientativ de până la 350 de oameni. Până în 1941, la Teleneşti au existat cinci case de rugăciuni (sinagogi), din care au supraviețuit numai trei. Două din ele au fost ocupate din 1944 de Zagotzerno (rus. punct de colectare şi depozitare a cerealelor – Al.M.) drept depozite, iar a treia clădire a fost transmisă în 1945 comunităţii evreieşti, pentru rugăciuni.

Comunitatea mozaică din Teleneşti a fost înregistrată la Direcţia Consiliului privind cultele religioase la 30 martie 1946. Contractul-tip cu executivul raional a fost semnat la 17 ianuarie 1948. Clădirea ocupată de sinagogă este construită din piatră în două niveluri în care încap 600-700 de oameni. Edificiul necesită o reparaţie capitală. Comunitatea a declarat că va repara imobilul din cont propriu şi cu forţe proprii. Ţinând cont de faptul că comunitatea religioasă din localitatea Teleneşti este înregistrată şi constituie 350 de oameni şi se află la o distanţă de 45 km de Orhei şi la 60 km de Bălţi, unde sunt comunităţi evreieşti înregistrate, consider oportun ca comunitatea să nu fie scoasă de la înregistrare şi să i se permită să repare imobilul pe contul ei şi cu forţele proprii.

S. Deseatnikov”

Alexandru Moraru

istoric-arhivist, publicist