Pentru prima dată în istoria luptelor, un reprezentant al Republicii Moldova s-a învrednicit de titlul mondial suprem. Este vorba despre atleta de doar 20 de ani, Irina Rîngaci, care s-a impus într-un stil magistral la Campionatele Mondiale de lupte libere, greco-romane și feminine, ce se desfășoară în perioada 2-10 octombrie curent la Oslo (Norvegia).
Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.
SUSȚINEDiscipola antrenorului Andrei Chiperi a evoluat în categoria de greutate de 65 kg, învingând în patru meciuri, dintre care ultimele două au purtat un caracter deosebit de încrâncenat.
Traseu magistral
În partida sa inaugurală la acest turneu, Irina Rîngaci a învins-o fără probleme, prin superioritate tehnică, pe luptătoarea din Germania, Eyleen Sewina, scor 11-0. Apoi, în faza sferturilor de finală, sportiva noastră se duelă cu mult mai experimentata și titrata suedeză Malin Johanna Mattsson, de două ori medaliată cu bronz la Mondiale, dublă campioană europeană. Discipola școlii moldovenești de lupte chiar din debut se instală la cârma ostilităților, după ce își trecu adversara în parter (2-0). Apoi reuși, în scurt timp, să repete procedeul (4-0). A doua repriză purtă un caracter mai echilibrat, Irina impunându-se prin aceeași diferență de patru puncte (6-2).
În semifinale, luptătoarea noastră se confruntă, într-un meci de infarct, cu sportiva de 28 de ani din Bulgaria, Mimi Nikolova Hristova, campioană europeană în 2020. Bulgăroaica începu meciul în mare forță, ieșind în avantaj cu 2-0 prin instalarea la sol în spatele adversarei. Apoi își mări încă cu două puncte avantajul, însă moldoveanca reuși imediat să contraatace din parter (4-1), acest complex de procedee mai repetându-se rapid încă o dată (6-2). După care atleta din Balcani izbuti s-o treacă pe Irina la sol (8-2), situația pentru conaționala noastră devenind cu adevărat critică. Atunci se întâmplă ceva la prima vedere neverosimil, însă logic pentru cei care cunosc arsenalul tehnico-tactic al sportivei din Leova. Fără să se ridice din parter ea realiză un contraprocedeu, luându-și rivala prin surprindere și învingând prin tuș, cu câteva secunde înainte de sfârșitul primei reprize!
Finală de foc
Finala mare o aduse în fața sportivei noastre pe atleta de 22 de ani din Japonia, Miwa Morikawa, care a acces în faza decisivă fără să întâmpine mari dificultăți din partea concurentelor. De data aceasta însă încrederea luptătoarei din Țara Soarelui Răsare fu șubrezită chiar din debutul confruntării, după primele 15 secunde ale căreia Irina conducea cu 2-0. Japoneza se dezmetici rapid și în repetate rânduri încercă să atace prin plonjon la picioare, procedeul ei preferat. De fiecare dată aceste tentative se loveau de atitudinea plină de vigilență a compatrioatei noastre. Apoi, spre marea surprindere a adversarei, Irina realiză o priză la piciorul acesteia, încheind repriza de trei minute cu o diferență de patru puncte.
A doua parte a meciului s-a dovedit a fi una de foc. Miwa Morikawa din primele secunde porni hotărâtă să recupereze din diferență, ceea ce-i reuși grație forței fizice nemăsurate pe care o posedă (4-2). Însuflețită de acest prim succes în cadrul partidei, japoneza realiză iarăși un plonjon la picioare, însă atleta noastră nu doar rezistă atacului, ci la rândul ei puse în aplicare spectaculosul procedeu de răsturnare cu amplitudine. Avantajul (8-2) obținut de Rîngaci cu 1 minut și 40 de secunde înainte de încheierea meciului o întărâtă și mai mult pe rivală. Aceasta din urmă „năvăli” cu întreaga ei forță proverbială, stoicismul atletei din Moldova aducând-o la disperare. Totuși japoneza nu renunță nici pentru o clipă, puterile atletelor evaporându-se văzând cu ochii. Până la urmă, capacitățile combative ale sportivei din Japonia și-au găsit materializarea pe tabela electronică de marcaj cu doar 13 secunde înainte de finalul partidei (8-4); speranța se reaprinse cu o nouă strălucire în ochii ei, deși amândouă parcă nu mai găseau forțele necesare ca să reia lupta. Urmă o ultimă încleștare, japoneza mai recuperă două puncte, când mai rămâneau patru secunde. Clipele rămase au căpătat pentru sportiva noastră dimensiunile unei vieți întregi, scurgându-se însă mult prea repede pentru concurenta din Japonia: Irina Rîngaci este campioană mondială!
Lupta le solicită la maximum rezervele fizice ale ambelor competitoare, după sirena finală ele lăsându-se epuizate pe salteaua de lupte și zăcând așa, una lângă alta, clipe îndelungate. Irina nu mai avea forța de a se bucura, doar zâmbetul abia schițat pe buze redând imensa bucurie din forul ei interior.
Ținem să subliniem faptul că acesta este al patrulea titlu suprem cucerit de compatrioata noastră în acest an la competiții de cel mai înalt rang: Mondiale și Europene de seniori, tineret și juniori.
Iulia Leorda, vicecampioană mondială!
Amatorii de sport din Moldova au mai avut un prilej imens de bucurie în acea seară de pomină a zilei de 6 octombrie, care deja a intrat în istoria luptelor naționale. Astfel, în categoria de 53 kg a excelat o altă compatrioată de-a noastră, Iulia Leorda. Cu o zi înainte, sportivei de 27 de ani i-a trebuit ceva mai mult de un minut ca să învingă prin tuș în lupta cu kazaha Assylzat Sagymbay. Apoi în sferturi ea a trecut cu 10-4 de canadiana Samantha Leigh Stewart, învingătoare la Campionatele Panamericane din 2016.
Iar semifinala disputată în compania atletei din Ucraina, Krystyna Bereza, vicecampioană mondială printre juniori, s-a dovedit a fi o adevărată piatră de încercare pentru Iulia. Astfel, după un minut și jumătate de tatonări, sportivele au trecut la acțiuni pline de hotărâre. Moldoveanca a deschis scorul (2-0), repede a fost egalată, iar apoi devansată printr-un procedeu de rostogolire (2-4). Evenimentele continuau să se deruleze cu repeziciunea fulgerului: ucraineanca majorează scorul (2-6), însă primește imediat replica – Iulia Leorda, fără a ieși din parter, reduce din diferență (4-6), iar Krystyna Bereza scăpă ca prin minune de tuș, în același timp majorându-și avantajul (4-8). Tot ea preluă inițiativa la începutul reprizei a doua (4-10), mai având nevoie de doar câteva puncte pentru a încheia victorios partida. Când au mai rămas 35 de secunde și părea că a noastră cauză e pierdută, Iulia reuși să-și treacă oponenta în parter, după care o fixă cu spatele de saltea, învingând prin tuș și asigurându-și un loc de mare preț în finală! În partida decisivă ea cedă în fața japonezei Akari Fujinami, iar „argintul” mondial a luat drumul Chișinăului.
În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.
SUSȚINE