Gânduri simple despre elite

225
0
Pictorul Mihail Grecu

Cuvântul „elită”, de origine latină, înseamnă ceea ce e mai bun, perfect, referindu-se mai cu seamă la oameni, ca indivizi aparte sau ca grupuri sociale și profesionale, mai având însă în vedere domenii și ocupații. Astfel, zicem că un cutare face parte din elită. Obișnuim, de asemenea, să vorbim despre elită artistică, culturală, științifică, politică etc.

Susține și tu presa! Abonează-te la o sursă de informare independentă. Acum e simplu, intră pe

ABONAMENT

Pornind de la conținutul intrinsec al termenului, de fiecare dată înțelegem că e avut în vedere un nivel foarte înalt, o performanță, o calitate sau o stare superioară, care vizează, de regulă, persoane foarte dotate sau/și foarte instruite și care prezintă idealul spre care trebuie să tindă societatea și fiecare individ în parte. Cu timpul, acest conținut, ca și multe alte noțiuni și valori, s-a modificat esențial, e adevărat că nu peste tot și nu pentru toată lumea la fel.

Astăzi, mai mult ca oricând în trecut, se vorbește despre elite ca despre o realitate evidentă și permanentă a vieții sociale. Toate mijloacele de informare și de divertisment sunt copleșite de imagini și texte despre viața publică și intimă a tot soiul de vietăți din lumea muzicii, a sportului, politicii, jurnalismului, mai puțin din afaceri legale și din alte domenii. Toate persoanele acestea sunt prezentate drept exponenți de vârf a tot ce are societatea mai bun ca produs uman, crema acesteia, high society. Dar, aparent paradoxal, ceea ce îi interesează pe realizatorii imaginilor respective nu sunt niște calități umane mai deosebite, care ar putea avea valoare instructivă și formativă pentru consumatorii acestei informații, ci ceea ce poate impresiona mai tare mintea și simțurile indivizilor aflați în căutare de senzații tari: ce avere au persoanele prezentate, ce gusturi, cu cine s-au culcat și cu cine ar mai vrea să se culce, de cine au divorțat și de ce, persoane care povestesc nonșalant despre (in)fidelitatea în dragoste, (in)fertilitatea in vitro, depresii postnatale, onorarii din manele, despre mărirea sânilor și a penisului, micșorarea nasului și a fundului și despre multe alte podoabe similare. Cele mai multe ziare, reviste și televiziuni, și mai ales unele specializate în etalarea acestor minunății, cum sunt de ex. „vip.magazin” și „doi.galbeni”, caută să convingă că anume persoanele cu astfel de calități și preocupări sunt floarea societății, altfel spus, prezintă fața acesteia și mândria ei.

Cine știe, poate că va fi fiind multă lume, mai cu seamă persoane născute mai deunăzi, care într-adevăr ar putea fi impresionate de astfel de imagini, ar putea chiar să creadă că de ex. afaceristul îmbogățit peste noapte, artistul fără vocație, dar cu viață scandaloasă, jurnalista care își etalează destrăbălarea, scriitorul fără talent, mâzgălind în fiecare an câte un roman, politicianul în egală măsură agramat, arogant și rătăcit (dar, bineînțeles, bogat) și alte specimene asemănătoare sunt oamenii cei mai de valoare. Dar cei care sunt mai vechi au putut vedea în alte timpuri alt fel de oameni. În vremea aceea persoanele spre care se îndreptau privirile pline de admirație și respect constituiau acea pleiadă de oameni de cultură, printre care se aflau Ion Druță, Mihail Grecu, Domnica Darienco, Eugeniu Ureche, Valeriu Cupcea, Chiril Știrbu, Arcadie Plațânda, Petre Baracci, Ion Ungureanu, Ion Sandri Șcurea, Nicolae Testemițanu, Grigore Vieru, Valentina Rusu-Ciobanu, Gleb Sainciuc, Vladimir Beșleagă, Maria Bieșu, Mihai Volontir, Veronica Garștea, Vlad Ioviță, Vasile Zagorski, Nicolae Costenco, Alexei Stârcea și alții, și alții la fel ca ei. Fiecare din ei și toți împreună prezentau o lume a frumosului și a mai-binelui, dar desigur nu a acelui bine care înseamnă culcuș cald și burtă plină, ci a binelui care îmbogățește mintea și încântă sufletul, constituind cea mai bună școală pentru tinerii care își croiesc drum în viață, pentru că aceste personalități adăpostiseră în ele însele, în sufletele lor, realizări de mare preț ale culturii, moralității și intelectului. Aceștia, împreună cu mulți alți oameni de valoare din diferite alte domenii ale vieții publice, reprezentau tot ce avea pe atunci societatea moldovenească mai bun ca material uman, alcătuind ceea ce se consideră a fi conținutul adevărat al noțiunii de elită.

Evident însă că oamenii cei mai buni pe care îi are o societate nu sunt doar personalitățile publice, adică persoanele care au devenit cunoscute datorită faptului că, prin caracterul ocupațiilor pe care le au, s-au impus în atenția compatrioților lor, ajungând să fie mereu prezente în paginile publicațiilor periodice și pe ecranele televizoarelor. Oameni de cea mai bună calitate pot fi întâlniți peste tot: printre țărani, muncitori, pedagogi, medici, ingineri, polițiști, slujbași ai statului, în administrația publică locală și în alte medii. Nu ar fi deloc o întâmplare și nici o excepție ieșită din comun ca unele persoane din rândul acestor categorii să fie superioare, ca valoare umană, față de personalitățile care sunt mereu prezente în arena publică.

Aceste exemple arată că modelele de personalități publice, adică de tipuri ale elitei, pe care le etalează și le promovează ostentativ o bună parte a presei, dacă nu chiar aproape toată, prezintă de cele mai multe ori tocmai reversul a ceea ce în mod normal se consideră pe drept cuvânt a fi elită. Dacă am admite că tâlharul multimilionar care a jefuit averea publică, judecătorul sau procurorul îmbogățit prin luare permanentă de mită grasă, artistul cu comportament dubios și cu talent de „doi galbeni”, jurnalista aventurieră, moralmente decăzută, politicianul fără alt crez decât dorința irezistibilă de a se căpătui, sau cel ambițios, dar sărac cu duhul, prostănacul cel de toate zilele, scriitorul trufaș și ușor agramat, savantul impostor și plin de sine, atotștiutorul analist politic, fără nici o specializare și fără o meserie adevărată etc., etc. – dacă am admite că toți aceștia ar prezenta modelul adevăratei elite, atunci ne-am pomeni într-o gravă dificultate de a găsi un termen adecvat care ar întruni în perimetrul său toate categoriile oamenilor de adevărată valoare.

Oricât de tulburi ar fi timpurile în care trăim, sub aspect cultural și moral, oricât de dezorientată ar fi lumea supusă permanent unui atac concentric, masiv și extrem de derutant, al unei media ce rătăcește de multă vreme pe cărări greșite într-o societate aflată în căutare de repere morale, chiar și în astfel de condiții vitrege omul cu mintea limpede și cu simț sănătos își poate da seama ce e valoare umană și ce nu. Nu ar fi nici pe departe corect să susținem că tot mediul artistic și de altă factură, găzduit de ingenioasele media de felul celor menționate mai sus, ar avea un îndoielnic statut artistic, civic și moral. Chiar și în societatea noastră, periferică, unde prea multe lucruri sunt realizate incomplet și distorsionat, chiar și aici pot fi întâlnite multe persoane de indiscutabilă valoare, așa cum arată exemplul invocat mai sus. Dar, din păcate, prea multe specimene mediatizate cu multă insistență de presă constituie acea high society. Mulți ruși glumeți, atunci când pronunță această sintagmă, înlocuiesc prima vocală din primul cuvând (i – ai) cu u (y rusesc). Evident că din această high society nu lipsește nici „valoroasa” noastră clasă politică. Aceasta s-a tot schimbat, s-a tot primenit, dar a rămas aceeași, indiferent de formațiunea în care se află: zăpăcită, necultivată, needucată, poftitoare de toate și de cât mai mult. Indiferent de unde a apărut și în ce facțiune s-a oploșit, fiecare din indivizii care o alcătuiesc habar nu are ce presupune de fapt litera legii, cât este de important ca aceasta să fie respectată necondiționat, oricând și în orice circumstanțe, nu știe să facă distincție între interesul statului și interesul său particular. Sunt două fundamente care stau la baza constituirii fiecărei grupări de acest gen: dorința irezistibilă de căpătuire și de promovare în funcții profitabile și prestigioase și spiritul de gașcă, strâns legate unul de altul, condiționându-se și susținându-se reciproc. Cel de la urmă impune mobilizarea membrilor săi la apărarea cu strășnicie a domeniului pe care șleahta respectivă îl stăpânește împotriva eventualelor tentative de infiltrare din afară. Când gruparea pierde puterea, cea care o înlocuiește procedează exact la fel.

Într-o situație ca aceasta, speranța pe care alegătorul, la fel de necunoscător a ceea ce trebuie să fie de fapt viața politică de stat ca și cei care se zbat să pătrundă acolo, și-o pune de fiecare dată în facțiunea pe care o votează este mereu înșelată. Nu este ușor să găsești o explicație plauzibilă acestei situații, pentru că, mutatis mutandis, ea se face simțită cam peste tot, astfel că nu poate fi considerată o premieră apărută și crescută în RM. Tot atât de adevărat este însă că, anume în forma sub care se manifestă aici, fenomenul respectiv în lumea cu adevărat civilizată nu se întâlnește, ci numai în anumite zone ale spațiului postcomunist și în unele regimuri înapoiate și inumane din Asia, Africa și America Latină. De aceea este foarte important ca toată lumea să ajungă a înțelege care este fața adevărată a „elitei politice” moldo-basarabene, ce crez social și politic are aceasta, care sunt valorile reale pentru ea și dacă, în general, își pune vreodată astfel de întrebări. Și totodată să-și lămurească chestiunea dacă, în general, sunt elite în țărișoara aceasta, ce fel și cât costă ele.

Autor: Ion Țurcanu

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Săptămânalul „Gazeta de Chișinău” publică în paginile sale și pe pagina web a publicației articole ce reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chișinău” este unul din puținele ziare rămase pe piața mediatică care face jurnalism liber și corect. Nu-l lăsa să dispară! Contribuie și tu la menținerea unei publicații libere. Acum poți face un abonament oricând și de oriunde te-ai afla. Dacă abonezi un om drag la formatul PRINT, atunci redacția îți oferă gratuit, prin poșta electronică, formatul PDF al gazetei, în fiecare zi de vineri, la prima oră. Susține „Gazeta de Chișinău” printr-un abonament în format PRINT sau PDF.

ABONAMENT

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here