,,Pacienții mulțumiți sunt cea mai mare motivație!”

2022
0

Își tratează cu dăruire fiecare pacient și le oferă tuturor siguranța că vor căpăta zâmbetul mult dorit. Este vorba despre Galina Lozovanu, medic ortodont, care lucrează cu pasiune și vorbește la superlativ despre profesia pe care a îmbrățișat-o. Eroina materialului nostru se autocaracterizează ca fiind un om împlinit, cu multe scopuri, care crede în ceea ce face și pentru care nu există expresia nu se poate.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Galina Lozovanu (27 de ani) a început să facă primii pași spre profesia care a marcat-o cu mai mulți ani în urmă, nefiind încă studentă la medicină. Primele conexiuni cu studiul stomatologic le-a făcut datorită notițelor de curs ale surorii sale mai mari, care este medic stomatolog în România.

Specialist medical acasă

Tata spunea că, dacă o să avem ambele aceeași profesie, o să ne ajutăm. Desenam în caietele surorii mele dinți, molecule…, o ajutam. În primul an avea de modelat dinți din săpun, la fel, mă implica și pe mine. Uneori mă lua cu ea la lecții”, ne-a povestit Galina.

Când a început ea cursurile la universitatea de profil din Chișinău era familiarizată, mai mult sau mai puțin, cu câteva definiții teoretice de bază. Tatăl, la fel, a jucat un rol important în proiectarea parcursului ei profesional.

,,Părinții sunt cei care m-au orientat spre medicină, chiar dacă nu au legătură cu acest domeniu. A fost visul tatălui meu să mă vadă medic. Nu a insistat, în schimb a știut cum să ne aducă la ideea că medicina și profesia de doctor este ceva prestigios, nobil”, ne-a spus tânăra.

Creator de zâmbete

Galina este de părerea că pentru a profesa conștiincios și sigur este nevoie de ani de studii și de dorința de a ajuta oamenii să-și facă o schimbare. Aceasta s-a confesat că zâmbetul pacienților devine cartea sa de vizită:

,,Zâmbetul contează foarte mult, reflectă starea ta interioară. Sunt mulți pacienți care, din cauza problemelor dentare, evită să zâmbească, iar atunci când își recapătă un zâmbet frumos se simt altfel… zâmbesc fără restricții. Ortodonția nu este doar despre estetic, ea rezolvă și problemele funcționale, articulare, datorită aparatelor ortodontice. Sincer, e puțin spus că este un domeniu foarte interesant și chiar este solicitat.”

Activitatea de bază și-o desfășoară la Chișinău, dar colaborează cu câteva clinici din afara capitalei. De patru ani de zile, Galina Lozovanu muncește zilnic pentru pacienții săi, muncă ce se desfășoară în mai multe etape.

,,Tratamentul este individual, în funcție de caz. Pacientul se adresează, facem o consultație, stabilim diagnosticul, luăm măsurile pentru aparatele ortodontice, facem radiografie. Stabilim un plan individual pentru tratament și facem o prognoză a rezultatului final. Pot să le spun cu aproximație pacienților mei cât va dura tratamentul”, ne-a declarat specialista.

De-a lungul experienței sale, Galina a ajutat sute de oameni să-și rezolve neplăcerile cu dantura, iar pentru a anticipa anumite probleme, specialista le recomandă tuturor să vină la consultațiile profesioniștilor în halate albe:

,,Părinții ar trebui să se adreseze cu copiii lor de la vârste fragede la medicul ortodont. Noi urmărim dezvoltarea oaselor maxilare, erupția dinților. Ar fi bine ca părinții să fie conștienți și să aducă copiii la control pentru a anticipa anumite probleme. Cel mai ușor dinții se îndreaptă când pacientul este în perioada de creștere, între 14-16 ani, dar îndreptăm dinții și la vârste mai mari. Atât timp cât, în urma consultației, stabilim că osul permite să facem modificări dentare și pacientul nu are alte boli generale. Dacă sunt probleme cu maxilarele dezvoltate insuficient și nu putem corecta cu aparatele ortodontice simple, se apelează la metoda chirurgicală. Este o muncă în echipă, cooperăm și cu medicul chirurg ca pacientul să fie mulțumit.”

Dincolo de preocupările profesionale

Chiar dacă are un program încărcat, Galina nu se simte împovărată de volumul mare de muncă. Împarte din energia sa cu cei care o înconjoară, fie e vorba de familie, colegi, amici, fie de pacienți:

,,Sunt un om foarte pozitiv, pentru că atunci când vine pacientul trebuie să-i oferi energia ta, pe lângă consultația specializată. Eu sunt bună în meseria mea, îmi place ce fac și știu cum va arăta rezultatul final al tratamentului… Acum nu mi-aș închipui să fac altceva. Medicul nu se alege după preț. Pacienții trebuie să aleagă doctorul care face medicină, nu pe cel care transformă totul în afacere.”

Îi place să se autodepășească, tratează cu grijă toți pacienții din dorința de a-i face să zâmbească cu o dantură mai bună, cu mulți dintre ei a și legat prietenii durabile.

,,Fiecare pacient este important pentru mine, fiecare are istoria sa. Cum mi-ar plăcea mie să fiu deservită/ consultată – așa îmi tratez eu fiecare pacient. Iar pacienții mulțumiți sunt cea mai mare motivație!”, a conchis Galina Lozovanu, medic ortodont.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE